Reîncarnarea, "un adevăr ţinut sub cheie" chiar de biserică

Reincarnarea, "un adevar tinut sub cheie" chiar de biserica

Reîncarnarea, "un adevăr ţinut sub cheie" chiar de biserică

Author: Florian Florin - (375288 Reads) - Users rating: 9 /

9 (1/100%)

Reîncarnarea, "un adevăr ţinut sub cheie" chiar de biserică

Cine suntem? De unde venim? Sunt întrebări clasice dar profunde ce se afla în mintea şi pe buzele miliardelor de oameni ai acestei planete.
Unii sunt de părere că însăşi existenţa noastră se datorează hazardului şi evoluţiei.

Alţii, cred că Dumnezeu ne-a creat, însă datorită păcatului Adamic, astăzi experimentăm suferinţa ca şi consecinţă a păcatului pe care primii noştri părinţi umani, Adam şi Eva, l-au comis.
Însă, un număr impresionant de oameni,cred cu convingere că existenţa noastră este rezultatul deciziei noastre:"când am venit pe acest Pământ, am ales", cu alte cuvinte, am ales să ne reîncarnăm într-un corp carnal, pentru a experimenta ,a învăţa, a evolua trăind într-un mod mai înţelept şi luând decizii mai înţelepte decât în viaţa anterioară pe care am trăit-o.
Bine, vor spune unii, "dar eu nu-mi amintesc să fi luat această decizie", şi este foarte adevărat, puţini sunt cei care pot să-şi amintească anumite crâmpeie din viaţa lor anterioară, însă foarte mulţi îşi pot aminti în mod clar, prin regresie (hipnoză) de locul natal, ce profesie au avut, cât de minunată sau mai puţin minunată a fost viaţa lor, şi chiar momentul morţii acestora. (Pentru sceptici voi veni cu argumente la momentul oportun, aducând în discuţie şi mărturiile unor astfel de persoane ce au trăit experienţa unei vieţi anterioare).

Copiii ating în pragul morţii o înţelepciune pe care mulţi adulţi le-ar invidia-o. Ei cunosc, în general, o creştere a spiritualităţii în totală disproporţie cu vârsta şi experienţa lor. Aceste călătorii îi fac conştienţi de adevăr şi îi ajuta considerabil în momentul tranziţiei.

Încă un caz care confirmă călătoria spiritului în afară corpului. Un bărbat dintr-o ţară europeană suferă un accident şi se afla în moarte clinică timp de 21 de minute. La întoarcere, povesteşte medicilor că şi-a văzut corpul în sala de operaţie, a ascultat un timp discuţiile lor, apoi, în câteva clipe s-a trezit la unchiul său în Canada, l-a văzut pe acesta spărgând lemne, iar undeva în aceeaşi zonă a urmărit construirea unui pod unde se montau piloni şi se ajunsese la stâlpul nr. 5. Cineva a avut însă, curiozitatea să verifice telefonic cele afirmate de călătorul nostru în timp şi spaţiu. Toate au corespuns întocmai.

Tulburătoare sunt şi fenomenele ce se petrec cu acei ”copii minune” sau “genii”, care fără a avea o pregătire necesară, pot să se manifeste ca persoane mature, în domeniul muzicii, al ştiinţelor exacte, lucru care rămâne pentru ştiinţa un mister greu de explicat. Numai prin reîncarnare se poate explica această capacitate a unor copii care nu sunt încă la şcoală şi pot rezolva probleme foarte grele de matematică, sau copii foarte mici, fără lecţii de muzică, care pot executa partituri muzicale de Chopin, Beethoven şi alţii.

Mozart a scris o simfonie la vârsta de 5 ani.

Reisin dădea concerte la vârsta de 4 ani.

Leonardo da Vinci a învăţat singur pictura, iar Victor Hugo a fost laureat la vârsta de 13 ani şi astfel de exemple sunt nenumărate.

Aceste capacităţi diferă de la individ la individ. Unii copii, din primii ani de viaţă au o predispoziţie pentru muzică, alţii pentru pictura, alţii pentru ştiinţă, iar alţii nu manifestă nici o atracţie pentru nimic. Diferenţele dintre modul de viaţă al oamenilor sunt enorme. În afară de acest lucru, sunt copii care se nasc morţi sau care mor imediat după naştere la câteva zile, luni sau ani. De ce aceştia să aibă o existenţă atât de scurtă prin viaţă, faţă de alţii care trăiesc 70-80 de ani. Răspunsul este unul singur şi anume: reîncarnarea ne poate explica totul. Faptul că unii copii mor la naştere sau că se nasc handicapaţi şi trăiesc în suferinţa şi mizerie, faptul că oamenii nu sunt egali, totul este datorită karmei lor, destinului care li se programează înainte de naştere în lumea astrală. Ei trebuie să treacă prin suferinţă pentru a se putea purifica din punct de vedere spiritual. În afară reîncarnării este imposibil să explicăm această diversitate frapantă între anomaliile aparente de injustiţie şi repartiţia bucuriei şi suferinţei. Felul în care s-a desfăşurat viaţa terestră, îşi are efect în următoarea reîncarnare, sau se poate întinde chiar pe parcursul mai multor vieţi, atunci când sunt prea multe datorii acumulate, ce se leagă şi de karmele altor spirite.

Pentru a face şi mai mult lumină, vom interpreta câteva pasaje din Biblie, dovedind că însuşi Iisus cunoştea şi acceptă reîncarnarea.

În religia creştină se spune tot timpul că omul nu trăieşte decât o viaţă, de aceea subiectul “reîncarnare” tulbura mintea omului şi mai mult.

Citind Evangheliile nu veţi găsi nicăieri cuvântul “reîncarnare”. Nici nu e de mirare faptul că nu a fost menţionat nicăieri în mod explicit, într-o epocă în care toţi credeau în ea. Evangheliştii nu aveau cum să bănuiască faptul că urma o epocă în care oamenii nu vor mai crede în ea. Ei au înfăţişat atât de puţine lucruri în scrierile lor, încât ar fi fost fără rost să se insiste asupra unui fapt care făcea parte din tradiţie.

Din Evanghelii o să studiem anumite întrebări şi răspunsuri puse şi date de Iisus şi discipolii săi.

Iisus îşi întreabă discipolii, într-o zi: “Da’ voi cine credeţi că sunt?” Iată ce răspund discipolii: “Unii spun că tu eşti Ioan Botezătorul, alţii că tu eşti Ilie, ceilalţi că tu eşti Ieremia sau unul dintre prooroci”. Pentru a pune întrebarea de mai sus trebuie să crezi în reîncarnare. Iar prin răspunsul dat, cum se poate afirma că cineva este unul sau altul care este mort de mult, dacă nu se subînţelege ideea reîncarnării?

Altă dată, când Iisus şi discipolii săi întâlnesc un orb din naştere, discipolii întreabă: “Învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb ?” Cum se pot pune aceste întrebări dacă nu se crede în reîncarnare. Când ar fi putut păcătui acel orb, în pântecul mamei sale ? Deci, această întrebare subînţelege credinţa în existenţa unei vieţi anterioare. În răspunsul dat de Iisus discipolilor mai este un punct important de explicat: “Nu e vorba că el sau părinţii lui ar fi păcătuit….” Dacă discipolii au întrebat dacă fiul este orb din naştere pentru că părinţii săi au păcătuit, este pentru că ei învăţaseră din legea ebraică faptul că fiecare infirmitate înseamnă o încălcare a legilor, dar că adesea o persoană poate plăti pentru alta şi deci, când vedem pe cineva în suferinţa nu putem şti dacă îşi ispăşeşte propriile greşeli sau dacă se sacrifică pentru altcineva.

Aceasta este o credinţă răspândită la evrei. Discipolii au pus întrebarea pentru că ştiau că un om nu se poate naşte orb fără motiv sau numai pentru că lui Dumnezeu îi place să-l facă orb, cum îşi închipuie unii. La această întrebare, Iisus le răspunse: “….nu pentru că el sau părinţii săi au păcătuit, ci pentru că opera lui Dumnezeu să se manifeste în el, adică pentru că, trecând pe aici să-l vindec şi poporul să creadă în mine”. Aşa cum iniţiaţii explica textele biblice, ni s-a spus că oamenii primesc suferinţe pentru două motive: ori pentru că au păcătuit şi sunt pedepsiţi sau, fără să fi săvârşit ei înşişi greşeli, ei iau karma altora să se sacrifice pentru a evolua. Dar există şi a treia categorie care a terminat evoluţia, care este liberă şi deci nu are nici o obligaţie de a coborî pe Pământ. Aceştia coboară adesea acceptând să suporte orice boală, suferinţa sau infirmitate şi chiar de a fi martirizaţi pentru a-i ajuta pe oameni. Nici el nici părinţii lui nu au păcătuit, el a coborât pe Pământ cu această infirmitate pentru a-i da posibilitatea lui Iisus să-l vindece pentru că lumea să creadă în EL. Astfel acest om a salvat o mulţime de suflete prin întoarcerea lor la credinţă.