Reîncarnarea, "un adevăr ţinut sub cheie" chiar de biserică

Nu v-aţi întrebat niciodată:"De ce unii se nasc bogaţi, în timp ce alţii se nasc săraci?De ce unii sunt inteligenţi, în timp ce alţii abia pot deosebi stânga de dreapta?De ce unii sunt frumoşi, iar alţii nu îndrăznesc să se privească în oglindă? Nu-i aşa că situaţia descrisă pare extrem de nedreaptă, şi te face să te gândeşti:"De ce uneori, Dumnezeu este atât de nedrept?"

Ei bine, nimic nu este întâmplător, totul este supus "Legii Karmei - legea cauzei şi a efectului"; ceea ce am făcut într-o viaţă anterioară, se răsfrânge în viaţa prezentă, iar ceea ce facem în viaţa prezentă, va influenţa viaţa următoare.

Opozanţii reîncarnării, "au pus sub cheie acest adevăr, cenzurându-l".

În anul 553 la cel de-al cincilea conciliu ecumenic de la Niceea, doctrina reîncarnării a fost respinsă  fiind considerată "o eroare dogmatică". Împăratul Justinian care a condus Conciliul a impus clerului propriul său crez, l-a pus sub arest pe Papa Virgilius şi a obligat episcopii să accepte noua dogmă. Justinian a considerat că teza reîncarnării acorda omenirii o prea lungă perioadă de timp pentru atingerea unei trepte mai înalte de dezvoltare a conştiinţei. Noua teza a lui Justinian, propagata masiv în rândul enoriaşilor, a dus însa la erori şi mai mari de comportament ale omenirii, majoritatea oamenilor încercând să trăiască din plin unica viaţa. Biserica a exclus treptat aproape toate textele, documentele şi cele 31 evanghelii apocrife, neconforme noii linii dogmatice trasate. Cu toată cenzura impusă textelor originare, s-au mai păstrat pe alocuri unele referiri la reîncarnare.

Revenind la Împăratul Justinian, este foarte interesant de remarcat motivaţia care a stat în spatele motivului ascuns, acela de a cenzura şi epura în mod masiv, 31 de cărţi considerate de el (apocrife), iar motivul principal, este soţia lui, împărăteasa Teodora.

 Teodora  s-a născut în jurul anului 500 la Constantinopol, în familia unui paznic de animale, la circul din capitala imperială. Teodora şi cele două surori ale ei rămân orfane de tată şi sunt nevoite să cerşească în arena circului, pentru a nu muri de foame.

Teodora debutează ca dansatoare de circ şi ulterior devine actriţă, în paralel practicând şi meseria de prostituată. După câţiva ani, a renunţat la viaţa artistică şi are o relaţie de scurtă durată cu un guvernator dintr-o provincie din Africa de Nord. Se reîntoarce la Constantinopol, şi se mută într-o casă din apropierea palatului imperial, unde îşi câştiga existenţa torcând lână.

Narses, unul dintre eunucii de la palat, are un vis profetic. În vis îi apare o maimuţică ce îi spune că va deveni servitorul şi omul de încredere al unei femei celebre, Teodora. Mare îi este mirarea când întâlneşte a doua zi o femeie cu acelaşi nume, actriţă şi în acelaşi timp o femeie de moravuri uşoare. Condiţia ei umilă nu părea să-i prevestească un viitor atât de strălucit. Dar, după cum vom vedea, frumoasă curtezană va deveni curând împărăteasă, destinul acţionând implacabil în cazul acestei femei de excepţie.

O dată cu întâlnirea cu Iustinian, nepotul împăratului Iustin şi moştenitorul tronului, starea ei socială se va schimba radical. Devine amanta adorată şi cu perspective mari de a ajunge pe tron, deşi există o lege care interzicea mariajul dintre un demnitar şi o curtezană.

Se pare că amorezul obţine abrogarea legii respective şi se căsătoreşte cu aleasa inimii, abia după moartea Euphimiei, soţia împăratului Iustin. Justinian a remarcat isteţimea soţiei sale, care avea să devină în curând principalul său consilier în probleme de stat.

Astfel ca,în anul 553,datorită faptului că  împăratul Iustinian, soţul Teodorei, convoacă al doilea conciliu al Constantinopolului – pentru a condamna o serie de idei provenite de la Origene, Papa şi episcopii, morţi de frică, semnează şi votează tot ce li se cere: teribilul cuplu imperial asasinase deja cel puţin doi papi şi câţiva episcopi... Fără a mai pune la socoteală ecleziaştii mărunţi! Dar aceste decrete, promulgate sub presiune, sunt nule din punct de vedere canonic. în plus, trebuie să remarcăm ca acest consiliu – nu mai mult decât oricare altul – n-a condamnat reîncarnarea în Sine. Au fost condamnate în anul 553 numai “referirile” la reîncarnare. De ce? Care era motivul ce alimenta dorinţa acerbă a celor doi soţi  în ceea ce priveşte cenzurarea scrierilor biblice ce făceau referire la reîncarnare?

Împărăteasa Teodora a vrut să fie divinizata după moarte, ca vechii împăraţi romani. Un lucru o neliniştea: învăţăturile lui Origene, marele specialist creştin al reîncarnării. După el, cei care şi-au asasinat aproapele vor trebui să se reincarneze pentru a-şi plăti crimele. Or Teodora are mâinile pătate de sânge...

Acest succes politic imperial a avut drept consecinţă o revizuire “la sânge” a Evangheliilor din care a fost ştearsă orice menţiune a reîncarnării. Şi iată de ce a dispărut ea din catehismele noastre după secolul al VI-lea! De exemplu, problema Răului: De ce Jules s-a născut infirm, în timp ce Jim beneficiază de o sănătate de fier? De ce Dumnezeu, în bunătatea Sa, permite o astfel de inegalitate? De ce unii se nasc bogaţi şi alţii săraci? Clerurile diferitelor biserici răspund: “Acestea sunt tainele Voinţei divine; trebuie să ne înclinăm fără să înţelegem”.

Hai "nu zău!!!?"

 Reîncarnarea nu este o nebunie, şi nici nu înseamnă ignoranta. De ce spun asta?

 Dacă crezi în Dumnezeu, cred că trebuie să crezi şi în reîncarnare. Iată de ce:

                                                                        

Să presupunem că două suflete, Dorel şi Georgel, sunt create de Dumnezeu în acelaşi timp. Amândoi vin pe Pământ, dar în familii diferite. Dorel intra într-o familie cu părinţi spirituali, care îl dau de mic la o şcoală religioasă. Ajunge mare şi se face călugăr. Pe urma merge ca misionar creştin în multe părţi ale globului, răspândind creştinismul şi făcând multe acte filantropice. Moare şi este înmormântat cu multă pompa ca un om deosebit

Însă Georgel ajunge într-o familie de hoţi, maică-sa este o prostituată care a fugit în Grecia, iar el este crescut de taică-său, un hot notoriu care stă de mai multe ori la închisoare. Astfel Georgel are o viaţă mizerabilă, ajunge pe străzi, învaţă să fure. La vârsta adultă el comite multe furturi, tâlharii. Ba, luat de val, comite chiar şi vreo două crime. Face puşcărie şi moare singur, fără prieteni.

 

Bun. Să presupunem că cei doi mor împreună şi urmează să ajungă în faţa lui Dumnezeu.. Ce va decide EL? Normal, Dorel merge în rai, iar Georgel merge în iad. Şi atunci nu poate Georgel să protesteze, să spună că nu e vina lui că s-a născut în familia aia? Ca de ce nu i s-a dat şi lui o familie de oameni spirituali?

 

În concluzie, dacă negi reîncarnarea, înseamnă să crezi într-un Dumnezeu extrem de nedrept. Şi nu-mi serviţi argumentele obişnuite, precum că acel copil  "suferă din cauza păcatelor părinţilor, fie ei pământeşti sau adamici". Asta e ca şi cum ar veni poliţia să ridice un infractor şi, pt că nu-l găseşte acasă, îl ridica pe vecinul lui.

Şi se mai poate că Georgel să sufere de vreo boală ereditară, şi se chinuie toată viaţa. Păi atunci nu ar fi întemeiate protestele lui cum că de ce i s-a dat o asemenea viaţă???

Şi nici argumentul cum că Dumnezeu îl încearcă, ca să-i vadă credinţa nu e valabil. Există pe lumea asta tentaţii atât de puternice la care nici măcar un sfânt nu ar face faţă, ca să nu mai vorbim de bietul Georgel, care este "încercat" de mic copil, fără ca el măcar să aibă vreo noţiune despre bine sau rău..."

Dovezi ştiinţifice: Efectul Kirlian