Reîncarnarea, "un adevăr ţinut sub cheie" chiar de biserică

Reincarnarea, "un adevar tinut sub cheie" chiar de biserica

Reîncarnarea, "un adevăr ţinut sub cheie" chiar de biserică

Author: Florian Florin - (375214 Reads) - Users rating: 9 /

9 (1/100%)

Reîncarnarea, "un adevăr ţinut sub cheie" chiar de biserică

Cine suntem? De unde venim? Sunt întrebări clasice dar profunde ce se afla în mintea şi pe buzele miliardelor de oameni ai acestei planete.
Unii sunt de părere că însăşi existenţa noastră se datorează hazardului şi evoluţiei.

Alţii, cred că Dumnezeu ne-a creat, însă datorită păcatului Adamic, astăzi experimentăm suferinţa ca şi consecinţă a păcatului pe care primii noştri părinţi umani, Adam şi Eva, l-au comis.
Însă, un număr impresionant de oameni,cred cu convingere că existenţa noastră este rezultatul deciziei noastre:"când am venit pe acest Pământ, am ales", cu alte cuvinte, am ales să ne reîncarnăm într-un corp carnal, pentru a experimenta ,a învăţa, a evolua trăind într-un mod mai înţelept şi luând decizii mai înţelepte decât în viaţa anterioară pe care am trăit-o.
Bine, vor spune unii, "dar eu nu-mi amintesc să fi luat această decizie", şi este foarte adevărat, puţini sunt cei care pot să-şi amintească anumite crâmpeie din viaţa lor anterioară, însă foarte mulţi îşi pot aminti în mod clar, prin regresie (hipnoză) de locul natal, ce profesie au avut, cât de minunată sau mai puţin minunată a fost viaţa lor, şi chiar momentul morţii acestora. (Pentru sceptici voi veni cu argumente la momentul oportun, aducând în discuţie şi mărturiile unor astfel de persoane ce au trăit experienţa unei vieţi anterioare).

Conştiinţa şi inteligenţa

Cercetând corpul uman, lumea ştiinţei a ajuns la concluzia că, o dată cu timpul, se dezvoltă şi conştiinţa, crezându-se că creierul este organul care produce conştiinţa. De fapt, creierul nu este creatorul conştiinţei, ci numai instrumentul ei. Inteligenţa este ceva deosebit, independentă de creier. La naştere, inteligenţa este moştenită prin reîncarnare, dar în perioada copilăriei aceasta nu se poate manifesta complet, căci structura fizică a creierului nu este suficient de dezvoltată. La maturitate, omul îşi poate pune în evidenţă inteligenţa, pentru că instrumentul care o transmite - creierul - şi-a desăvârşit structura. La bătrâneţe, acesta pierzând din calitate, expresia inteligenţei este mai tulbure. Prin deces, structura creierului se distruge, iar conştiinţa nu se mai poate manifesta fizic, fapt ce duce la ideea că ea se pierde, ceea ce este fals.

Relatări ale unor persoane ce îşi amintesc detalii privind viaţa lor anterioară:

Când a împlinit 2 ani un băieţel din Lousiana, SUA, pe nume James Leininger, a început să aibă coşmaruri în fiecare noapte: visa că pilota un avion şi că se prăbuşea în oceanul Pacific. Aceste coşmaruri pe lângă pasiunea sa pentru avioane le-a dat de gândit părinţilor, care au început să investigheze problema copilului lor.

Copilul avea o pasiune neobişnuită pentru avioane. Reuşea să construiască avioane din piese fără să fi fost învăţat de nimeni şi dădea dovadă de cunoştinţe vaste în domeniul aeronauticii, ceea ce pentru un copil de 2 ani era ceva cu totul neobişnuit. Pe lângă această copilul le spunea tot timpul părinţilor că el de fapt a murit într-un accident aeronautic fiind atacat de către japonezi.

Părinţii au apelat atunci la un medium pe nume Carol Bowman care l-a supus pe copil la o serie de regresii hipnotice pentru a afla mai multe despre aceste coşmaruri. S-a aflat astfel că acest copil cunoştea absolut totul despre un anume soldat, pilot de avioane, care murise în al doilea război mondial, după ce a fost atacat de către japonezi. Printr-o stranie coincidenţă pe acel pilot îl chema tot James, şi anume James Huston Junior.

Datorită acestui dar deosebit familia a şi scris o carte şi a făcut un film documentar pe baza aceşti poveşti.

Interesantă şi uimitoare este o poveste veche din anul 1930, destul de şocantă, despre o fetiţă din India-o fetiţă extrem de specială, în vârstă de patru ani şi care se numea Shanti Deva.

Aceasta le-a spus părinţilor săi ca într-o viaţă anterioară a fost căsătorită, a avut trei copii şi a trăit în satul Muttra. Ea le-a mai spus părinţilor că ultimul său copil s-a numit Ludgi şi că a murit la naşterea sa.

Părinţii săi au fost sensibilizaţi de povestea fiicei lor aşa că au pornit să investigheze dacă aceasta spune adevărul. Aceştia au descoperit că satul Muttra exista şi că în acel sat a existat o femeie cu numele de Shanti Deva care a avut aceeaşi poveste ca personajul descris de fetiţă.

Interesant este faptul că odată ajunsă în acel sat, copila a început să vorbească dialectul local, ba chiar şi-a recunoscut fostul soţ şi copiii. După aceasta, copila a fost în stare să povestească 24 de întâmplări amănunţite despre viaţa sa anterioară, soţul său (din viaţa anterioară) confirmându-i spusele.

Aceasta povestioară am mai citit-o ACUM ceva timp în urmă dar având în vedere că uitasem sursa acestei poveşti, cât şi detaliile complete ale poveştii, nu am publicat-o. Povestea este una extrem de credibilă datorită mediatizării pe care avut-o în acea perioadă şi care a propulsat-o în ziarele occidentale interbelice şi postbelice.

Pentru cei care nu cred în reîncarnare, această dramatizare le va trezi, poate, unele reflecţii profunde. Filmul relatează, într-un mod romanţat, cazul real al unei fete, Shanti Devi, născută în India în 1926. De la vârsta de 4 ani, ea a început să îşi amintească, cu multe detalii, viaţa sa anterioară, când fusese soţie a unui brahmin din Nepal şi murise cu un an înainte să se nască Shanti.

În film, Manika trăieşte într-un sat de pescari săraci din India, povestindu-şi viaţa sa anterioară plină de bogăţii, dar nimeni nu o crede. Până la urmă, părintele Daniel merge cu ea într-o călătorie în îndepărtatul Nepal. Acolo Manika îşi aminteşte trecutul, iar pentru preot este un prilej de a-şi împrospăta credinţa

Aceasta relatare nu este singulară...