Apoi s-a spus "Nu!" Pământul nu se află în centrul universului, există și alte ființe umane, iar ACUM omul revine în centrul universului.

Dar cine este omul?

Omul definit de partea sufletească:

Omul este acea chestie care mă are pe mine în interiorul său.

Adică, omul este cel care are parte sufletească.

Ceilalți sunt ființe umane pentru partea sufletească,indiferent de forma pe care o are corpul lor.

Dacă un păiajen are suflet, acela este un om. Dacă un om nu are parte sufletească, sufletul spune că acela nu este om, ci o ființă Umană. O ființă Umană, lucru care este cu totul altceva.

Din acest punct de vedere, atunci când noi am înțeles că partea sufletească era doar o treime din componentele umane, pentru că existau o parte sufletească, o parte mentală, o parte spirituală, care pot fi descrise ca și grupuri de vectori și tensori, cu o altă chestie, care este conștiința, adică realitatea vieții... asta este conștiința, ne-am dat seama că aceste trei părți, la un moment dat, au fost divizate. Au fost divizate de cel pe care mitul îl numește Dumnezeu.

În acest context, am fi putut vorbi despre Iehova, nume ce poate fi relaționat la situația creștino-ebraică. Platon spune că Iehova, la un moment dat, s-a trezit cu creația omului în mână.

Omul fusese creat, dar era androgin, adică era atât masculin, cât și feminin, de-odată. Asta afirmă mitul.

Dar, în realitate, ar trebui spunem sufletul și Spiritul împreună. Rațiunea și a simți Universul. Un grup de vectori fără timp și un grup de vectori fără spațiu, dacă erau uniți, aveau o viziune cosmică a universului. Iar Platon spune "Nu. Am făcut o creație prea frumoasă, " deci, o divid în două, pentru că altfel nu mai reușesc să o manipulez. Iehova, Dumnezeul lui Platon, nu este altcineva decât Primul Om din cosmogonia noastră. Adam Kadmon Arhontele din Pistis Sophia Cel care vrea să manipuleze mai ales partea sufletească, aceasta fiind cea care nu are axa timpului, adică cea care conține informația imortalității.

În aceste context, nu Primul Om l-a creat pe cel de-al doilea om, adică pe noi. Da. Acest lucru se poate vedea din punctul nostru de vedere, pentru că noi am apărut după aceea, Primul Om s-a născut primul. A fost creat de Conștiință. Dar Conștiința l-a creat pe Primul Om pentru a se experimenta pe Sine. Deoarece Conștiința are o problemă. Există, a existat dintotdeauna, dar, din anumite motive, la un moment dat, simte nevoia de a înțelege cum este făcută. Înțelege că pentru a ști cum ești făcut trebuie să faci ceva. Adică trebuie să te manifești prin intermediul acțiunii, care te va conduce la experiență.

Iar atunci Conștiința creează zeii. creaturile Shiva și Vishnu, după vechea idee a cosmologiei din Valea Indusului. Dar Shiva și Vishnu sunt creați doi, pentru că Universul doar pentru că Universul virtual, holografic, nelocal, este dual. În momentul în care Conștiința creează, creează dualitatea.

Îl creează pe cel bun și pe cel rău, aprinsul și deschisul, plinul și golul. și asta pentru a da ideea, în spațio-timp, că omul are liber arbitru. Dual înseamnă liber arbitru.

Dacă eu mă așez pe un binar și spun "Tu trebuie să faci experiența, iubita mea creatură", pe acest binar poți merge înainte sau înapoi. Adică ai posibilitatea de a-ți autocrea propria experiență. Să o alegi.

Dacă eu mi-aș așeza creatura pe un binar unic, care merge doar într-o singură direcție, practic, totul ar fi deja determinat de la început, lucru care nu este așa. Iar în acest context se înțelege faptul că omul creat,care are posibilitatea de a alege prin liberul arbitru, nu este altceva decât o manifestare în realitatea virtuală a însăși creației din realitatea reală.

Adică, cu alte cuvinte, noi suntem creația creată. Noi ne-am creat așa. Noi suntem creația.

În acest context, pe noi nu ne-a creat Primul Om, ci voința Conștiinței a creat un Prim Om, ca acesta să creeze un corp în care noi să putem intra și să locuim.

Creatorul nostru a fost creat de noi... cumva.

Dar noi nu știm asta până nu am terminat tot ciclul karmic al experienței noastre, trăind o primă parte în separație și o a doua în uniune.

O spun într-un alt mod.

Pentru că Universul pare a fi virtual, deci, pentru că virtualitatea, în definitiv, este ceva fals, care ne folosește doar pentru a trăi experiența, dar, odată trăită experiența, dualul va dispărea, pentru că nu mai este nevoie de el. Nu era înainte, nu era nici după aceea, dar cum "înainte"și "după aceea" sunt unul și același lucru, dualitatea nu există.

Nu este un joc de cuvinte.

Dintr-un punct de vedere cuantic, fizica cuantică ar spune că ecuația, starea cuantică care descrie trecutul și cea care descrie viitorul, se însumează ca două ecuații de undă, într-un singur punct, cu o soluție unică - prezentul.

În acest context, noi suntem asemenea jucătorilor unei partide de șah.

Există un jucător care câștigă, unul care pierde, iar în mijloc este partida.

În acest context, îi vedem pe cei doi jucători ca pe un exemplu de dualitate. Unul câștigă și altul pierde.

În realitate lucrurile nu stau așa.

Eu văd și înțeleg Universul în funcție de cât de conștient sunt de el.

De ce?

Având în vedere că eu sunt creatorul universului meu, acest lucru descoperindu-se abia la final,

eu creez un Univers. Crezând că trebuie să fie dual, îl creez dual. Deci, îl voi vedea așa cum l-am creat - dual. Însă, în momentul în care înțeleg că Universul nu este dual, ci că este unic,

unde există doar unicitatea, nu și separația, voi crea Universul unic și îl voi vedea non-dual. Așadar... avem doi jucători.

Unul câștigă și unul pierde.

Pentru că ecuațiile de undă a stărilor cuantice de a pierde și de a câștiga se suprapun într-un punct unic, ceea ce înseamnă că eu pierd și câștig în același timp.

Dar cum este posibil așa ceva?

Să luăm cei doi jucători și să-i vedem într-un context virtual.

Imediat ne dăm seama că cel care a pierdut, în realitate a câștigat, pentru că a învățat să joace, pentru că a jucat cu un jucător mai bun. Și în mod analog, cel care a câștigat în realitate a pierdut, pentru că nu a învățat nimic. Mereu trebuie să joci cu un jucător mai bun. Deci, dacă vrei să înveți, ești constrâns să pierzi... în viață. Pentru că atunci când câștigi nu înveți nimic.

Această observație ne face să înțelegem că cei doi jucători, în realitate, sunt cele două vârfuri ale unui aisberg care este ascuns în mare.

Dar acest aisberg ce este?

Ce anume îi ține conectați pe cei doi jucători?

Este Conștiința.

Conștiința a creat dualitatea, care nouă ne apare în acest mod, astfel încât, îl văd pe celălalt jucător și cred că acesta este dușmanul meu și nu am înțeles că acesta este o altă parte din mine, dar care are un nivel de conștientizare diferit.

În realitate, noi, cei care ne-am supus acestei creații, suntem legați de ceea ce Penrose (care este un fizician englez) numește parametri ascunși.

El, ca un fizician ce este, spune că acești doi jucători sunt entangled.

Adică sunt legați împreună de ceva ce nu reușim să vedem, ceva pe care îl numim parametri ascunși.

Într-o zi, când vom înțelege mai mult, cu siguranță îi vom putea măsura. Aceasta este greșeala lui Penrose. Conștiința nu se poate măsura.

Iar Conștiința este acel parametru ascuns care ține legate împreună cele două manifestări ale sale, care în realitate sunt aceeași manifestare.

Cei doi jucători nu există.

Aceștia nu sunt două evenimente diferite, ci un singur Eveniment, același Eveniment. Și putem vedea asta atât cu cei doi jucători de șah, cât și cu doi fotoni care sunt creați, unul mergând la Roma și unul la Milano. Dacă îl calc pe picioare pe cel care merge la Milano, cel de la Roma simte și el durere în picioare. Pentru că nu sunt două evenimente, ci sunt același Eveniment.

Acest lucru se întâmplă zilnic în fizica cuantică, a fost măsurat, doar că fizicienii nu știu de ce, decât dacă fizicianului cuantic îi vine în minte ideea să introducă în locul cuvântului "parametru ascuns" cuvântul "Conștiință".

În acel moment, karma noastră... (Am luat-o pe ocolite, dar ajung și la răspuns.) poate că a o numi karmă nu este corect, dar spun așa doar pentru a ne înțelege... karma noastră este ceea ce a decis Conștiința noastră la început.

Să admitem că Conștiința, pentru a o putea vedea în mintea noastră, este un fel de sferă, de minge. În realitate nu o putem vedea, deoarece Conștiința este indescriptibilă, fiind totul și nimic împreună.

Conștiința nu poate face altceva decât să stea nemișcată sau să decidă să facă singurul lucru pe care poate să-l facă din punct de vedere geometric: să se dividă în două.

Din punctul de vedere al realității virtuale nu există nici o altă posibilitate.

De ce Conștiința se divide în două?

Întrebare greșită!

Întrebarea nu există.

Pentru că întrebarea și răspunsul sunt două evenimente care sunt legate între ele de trecerea timpului. Dar cum timpul nu există, întrebarea și răspunsul se suprapun într-un singur Eveniment.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că noi ne punem întrebări doar pentru că credem că ne aflăm într-o lume duală.

Iar distanța temporală care există între întrebare și răspuns, poate fi asemănată cu o măsurare a nivelului nostru de conștientizare.

În momentul în care știu tot, nu-mi mai pun nici o întrebare, pentru că știu deja toate răspunsurile.

În acel moment timpul nu mai există.

În acel moment eu sunt o persoană conștientă, unde conștientizarea este măsura Conștiinței, care în realitate nu se poate măsura, deoarece Conștiința este mereu aceeași. pe când nivelul de conștientizare este "a ști că sunt conștient".

Adică, dacă eu am 100.000 de dolari în bancă, dar nu știu că îi am, cred că sunt sărac, dar în realitate sunt bogat.

Conștientizarea este cea care mă face să fiu sărac sau bogat.

Dar eu sunt mereu același, pentru că am 100.000 de dolari în bancă.

Dar diferența este dacă știu sau nu asta.

Bine.

Așadar, Conștiința se divide la început doar pentru că nu poate face altceva.

Nu a decis să facă asta, ci doar a făcut-o.

Putea să nu o facă, iar noi nu ne-am fi aflat aici să discutăm despre asta. Dar a făcut-o.

Imediat după ce Conștiința s-a divizat în două s-a născut dualitatea. În momentul de după diviziune, Conștiința A și Conștiința B, care rezultă a fi entangled, adică care sunt legate între ele printr-un parametru fundamental, aceste două Conștiințe fiind în realitate un singur Eveniment, dar din punctul de vedere ce-l privește pe B, Conștiința A spune "Vai de mine! Ce am făcut? M-am divizat!"

Și dacă am făcut o tâmpenie?

Iată! Întrebarea ți-o pui după aceea, pentru că după aceea a apărut dualitatea.

În clipa următoare s-a născut momentul temporal. Și apare dualitatea.

Deci, odată ce Universul a fost creat prin diviziune, imediat după aceea își pune întrebarea "Și ACUM ce fac?"

De aici apare nevoia de a înțelege ce este diviziunea.

În momentul în care înțelege ce este diviziunea, Conștiința înțelege că există un singur mod prin care poate înțelege. Să trăiască experiența diviziunii. Conștiința creează cuțitul, dar, pentru că nu știe ce a creat, îi spune cuțitului "Poți, te rog, să mă tai, ca să înțeleg ce am creat?"

Adică trec prin experiență. Conștiința se manifestă prin "a face".

Cu alte cuvinte, dacă Conștiința nu face nimic, nu există. Conștiința există pentru că face.

Și pentru că Universul este o hologramă, asta facem și noi, cumva. În lumea noastră, mereu trebuie să luăm o decizie, pentru a face orice lucru.

Pentru că, dacă nu iei nici o decizie și nu faci experiența, nu înveți nimic.

Este identic.