Loading...
 
Cum a devenit Iisus un Christos Isus

Cum a devenit Iisus un Christos

Cum a devenit Iisus un Christos


Numele meu este Miceal Ledwith.


Miceal este forma lui Michael în limba irlandeză. M-am înscris ca student pentru a deveni preot catolic în 1960 la colegiul Maynooth din Irlanda, care era principalul seminar pentru întreaga Irlandă, precum şi un colegiu al Universităţii Naţionale a Irlandei şi o Universitate pontificală.

O universitate pontificală este o universitate care are statutul dat de Papă, modalitate prin care au debutat multe dintre universităţile originale şi străvechi din Europa.

M-am născut în districtul Wexford din Irlanda în 1942 şi am fost precum mulţi tineri ai timpului meu, care erau idealişti şi doreau să găsească răspunsurile la marile întrebări în legătură cu viaţa şi destinul omenesc, Întrebările care îi lăsau perplexi pe toţi, chiar şi pe agnostici şi atei.

Şi am pornit să găsesc, prin cea mai bună modalitate care îmi era mie accesibilă în acel moment, care ar putea fi răspunsurile la aceste întrebări, şi aşa mi-am început căutarea foarte serios în 1960. Am început să studiez pentru gradul de licența în arte a Universităţii Naţionale a Irlandei, apoi am obţinut licența în filozofie, la Universitatea pontificală din Maynooth.

Am fost foarte norocos la acel moment din viaţa mea de a avea un privilegiu foarte rar, şi anume şansa de a petrece o perioadă lungă de timp, fără întreruperi studiind diverse subiecte. Fizică, chimie, domeniul juridic, istorie, literatură, precum şi principalele studii care mă interesau pe mine legate de filozofie şi teologie.

După mai multe licenţe şi grade academice am urmat 11 sau 12 ani de studii universitare cu doctoratul în teologie. Am fost primit în rândurile personalului universităţii aproape imediat, ca lector. 4 sau 5 ani mai târziu am devenit profesor de teologie dogmatică sau sistematică.

Apoi am devenit decanul facultăţii, şef de departament, arhivar al universităţii şi în final vice-preşedinte în 1980. 5 ani mai târziu, am fost desemnat preşedintele Colegiului Maynooth pentru un termen de 10 ani, pe care l-am încheiat în 1994. A fost o perioadă de expansiune extraordinară pentru colegiu timp în care înscrierea studenţilor la colegiu a crescut cu 300% laolaltă cu cerinţele corespunzătoare de personal, săli de curs, laboratoare ştiinţifice, precum şi cămine studenţeşti, toate acestea fiind construite în vremea mea.

Am avut o viaţă foarte ocupată ca profesor universitar şi ca administrator. Am devenit preşedintele Comitetului Preşedinţilor Universităţilor Irlandeze şi am fost membru al Biroului Guvernator al Conferinţei Universităţilor Europei. Dar în tot acest timp, în ciuda a cât de ocupat eram, datorită îndatoririlor profesorale şi administrative am continuat căutarea răspunsurilor marilor întrebări, pentru că încă nu aveam răspunsuri definitive adevărate.

În 1980, s-a produs un lucru foarte semnificativ. Am fost numit membru al unui mic grup elitist de teologi din întreaga lume numit Comisia Teologică Internaţională. Era însărcinat cu sfătuirea episcopului Romei şi a Papei în chestiuni teologice. Urma să ocup această funcţie timp de trei trimestre separate, totalizând 17 ani.

Am luat foarte în serios această poziţie şi pentru aproape toată acea perioadă de timp, şeful comisiei a fost actualul Papă, Benedict al 16-lea, care pe atunci era cardinalul Joseph Ratzinger. Eram foarte conştient că Papa pe care îl sfătuiam, Papa Ioan Paul al II-lea avea o responsabilitate enormă. Mai mult de 1 miliard de catolici din întreaga lume depindeau de fiecare cuvânt al lui. Şi cuvântul său era de asemenea profund respectat de multe alte şcoli religioase, fie ele creştine sau necreştine.

Dacă aş fi fost în postura Papei Ioan Paul al II-lea îmi imaginez că nu aş fi dormit prea bine în majoritatea nopţilor pentru că aş fi fost preocupat să mă asigur că ghidarea şi mesajul meu reprezenta adevărul şi reflecta cu acurateţe ceea ce Iisus ne-a învăţat.

Şi care ar fi fost consecinţele pentru ghidarea oamenilor într-o manieră inexactă sau eronată în ceea ce priveşte urmarea învăţăturilor lui Iisus?

Eu am făcut tot ce am putut să îndeplinesc rolul pe care l-am avut, pe cât îmi permitea umila mea poziţie. Am vrut să mă asigur că cea mai bună parte a teologiei, cea mai exactă şi cea mai profundă era disponibilă în ceea ce priveşte sfatul oferit de noi.

În trei ocazii de-a lungul acelor 17 ani am fost personal autorul documentului produs de comisie. Însă încă am găsit, în ciuda faptul că unii dintre cei mai legendari teologi ai zilelor mele studenţeşti au fost alături de mine în acea comisie internaţională, erau oameni nemaipomenit de învăţaţi, posesori ai unei cunoaşteri incredibile, faimoşi în domeniul lor, în întreaga lume, însă în ciuda faptului că am avut acces zilnic la ei, în ciuda faptului că mi s-au deschis cele mai bune biblioteci din Universităţile Europei, şi cele mai bune biblioteci religioase din întreaga Europă şi din altă parte, incluzând biblioteca Vaticanului, eu existat totuşi aceste spaţii goale care au rămas.

Acest lucru mi-a arătat că Iisus al istoriei nu era Iisus pe care eu l-am văzut ascuns în spatele multora dintre afirmaţiile evangheliilor. Evident că am fost foarte perturbat de aceasta. O anumită afirmaţie m-a perturbat mai mult decât toate. Iisus a spus în evanghelia Sfântului Ioan că dacă îi urmăm învăţăturile vom împlini toate lucrările despre care Sfântul Ioan spune că sunt miracole, vom face tot ceea ce a făcut Iisus, şi chiar mai mari decât acestea vom face. ACUM, ideea este valabilă, chiar dacă Iisus vorbea despre un singur miracol.

Ar trebui cu toţi să fim capabili să facem măcar un miracol, dacă îi urmăm învăţăturile. Însă când m-am uitat în jurul meu la cele 20.000 de biserici şi confesiuni care poartă emblema creştină în ziua de azi unde este dovada că aceasta se petrece?

Într-adevăr, când privesc în afara creştinismului, sunt condus către concluzia provenind din propriile mele cercetări că nici una dintre marile religii s-au ridicat vreodată la nivelul promisiunilor făcute de Fondatorii lor. Aceasta a reprezentat o chestiune foarte serioasă pentru mine şi am simţit, ca un fiu puternic devotat al tradiţiei creştine, că era o acută nevoie de o examinare mai profundă a ceea ce a fost şi a făcut Iisus decât cea promovată la sala de curs şi de către preoţi în întreaga lume creştină.

Când priviţi cele 4 evanghelii ale Noului Testament canonic, şi de asemenea la câteva dintre celelalte evanghelii care nu au ajuns niciodată în Noul Testament din motive evidente, după cum vom vedea mai târziu, ei bine când faceţi aceasta presupun că primul lucru pe care un căutător sincer îl va observa este acela că auzim despre Iisus că s-a născut în Bethleem, lucru care acoperă câteva zile din viaţa lui, auzim că păstorii aceşti paria ai societăţii evreieşti vin să-l viziteze, auzim despre Magi care vin să-l onoreze, două dintre cele mai dispreţuite clase în mintea unui evreu ortodox, pentru că magii erau astrologi babilonieni pe care orice evreu cu frică de Dumnezeu i-ar fi detestat şi evitat.

Deci auzim despre aceste două sau câteva zile în jurul zilei sale de naştere, auzim despre fuga lui în Egipt, pentru a scăpa de persecuţia regelui Irod, auzim că s-a întors din Egipt deşi nu ni se spune când, iar apoi este un mare spaţiu gol. Nu mai auzim nici un alt cuvânt din momentul când se întoarce din Egipt până când îl regăsim în templu la 12 ani.

După aceasta este un spaţiu gol şi mai mare, de data aceasta de 18 ani, despre care nu ni se spune nimic în Noul Testament, cu excepţia faptului că s-a dus în Nazareth iar tradiţia creştină a presupus că probabil a lucrat ca tâmplar. Dacă a putut realiza ceea ce a făcut el, după aceasta ar trebui cu toţii să devenim imediat tâmplari. Acel spaţiu gol de 18 ani este mai mult de jumătate din întreaga sa viaţă.

Toată viaţa mea am căutat răspunsuri la aceste mari întrebări despre unde am venit, ce precedă viaţa pe acest Pământ, ce ar trebui să facem cât timp suntem aici, precum şi la ce ne-am putea aştepta după moarte. Am ştiut că marea majoritate a oamenilor cu care am vorbit şi pe care i-am îndrumat religios, în toţi anii mei în serviciul catolic erau însetaţi de răspunsuri la aceleaşi întrebări, în propriul lor mod. Şi am studiat toate sursele cunoscute care îmi erau disponibile, şi după cum v-am spus am fost student al acestor surse pentru mulţi ani, din fericire, dar am găsit întotdeauna mari spaţii goale, zone imense unde nu se putea spune nimic sigur despre ce ar trebui să cred. Acestea nu sunt afirmaţii uşoare.

Mă refer în special la chestiuni cum ar fi, după cum probabil se întreabă toată lumea, "oare ce mă aşteaptă după ultima respiraţie?" Am descoperit că multe dintre aceste imagini pe care unele dintre religiile principale ale lumii le-au produs sunt de fapt batjocoritoare şi sentimentale, fără conţinut real.

Şi este evident de ce majoritatea religiilor din ziua de astăzi nu mai vorbesc deloc despre ceea ce ne aşteaptă după moarte, pentru că le este frică să facă aceasta în acea limbă şi terminologie. Nu mai este intelectul lor cel care le generează probleme, ci este pur şi simplu o chestiune de gust a lor, după cum bine spunea un mare filozof francez pe care l-am studiat cu mult timp în urmă, este vorba de Maurice Blandel.

Aşa că în acel punct al cercetărilor mele, după ce am citit şi examinat şi cugetat asupra majorităţii textelor care erau uşor disponibile în lumea occidentală precum şi în lumea orientală, şi găsind mari spaţii vide în toate acestea pe care nu le puteam umple de nicăieri, oriunde aş fi căutat, deci în acel punct am găsit un corp foarte sofisticat de învăţătură care venea de la Ramtha şi şcoala sa de Înţelepciune Străveche, "Şcoala chintesenţială a minţii" a lui Ramtha. Şi aici am găsit într-o formă foarte simplă întrebări la unele dintre cele mai complexe şi majore întrebări la care până atunci nu găsisem nici un răspuns, şi într-adevăr aproape că abandonasem orice credinţă că le voi găsi vreodată un răspuns adecvat.

Cred că mulţi oameni sunt în aceeaşi postură în ziua de astăzi. Sunt în mod acut neliniştiţi şi nefericiţi cu ceea li se prezintă ca şi credinţă şi nu ştiu nimic mai bun, şi precum Blaise Pascal un alt mare filozof francez, ei cred că este mai sigur să crezi decât să nu o faci.

Aşa că, în ultima decadă sau mai mult, în aceste învăţături ale lui Ramtha, am descoperit profunzimi din ce în ce mai mari şi mi-am dăruit viaţa studiului acestor învăţături pentru a înţelege mai bine nu numai unde eu mă îndrept şi ce anume ar trebui să fac cu viaţa mea, ce anume contează în ochii lui Dumnezeu, ce nu contează, la ce pot să mă aştept după moarte.

Am înţeles de asemenea ce posibilităţi extraordinare sunt disponibile fiecărei fiinţe Umană în această viaţă pentru a se folosi de ele în timp ce sunt aici în această încarnare. Aceasta este bucuria şi puterea şi eliberarea şi libertatea şi suveranitatea pe care Iisus ni le-a promis, dar care din nefericire sunt atât de în afara posibilităţii religiilor de a le oferi.

Date fiind rolurile pe care le-am avut, şi funcţiile pe care le-am îndeplinit, presupun că este evident să spun că nu toată lumea este încântată de lucrurile pe care le spun şi le fac ACUM. Însă acele învăţături ale lui Ramthaoferă o nouă direcţie şi profunzime unei vieţi întregi pe care am dedicat-o studiului acestor întrebări. Ele m-au ghidat spre canale neobişnuite şi captivante. Mi-au înzestrat întreaga viaţă şi înţelegere cu o profunzime şi un sens pe care altfel nu le-ar fi avut niciodată.

Iisus în Egipt.


Created by admin. Last Modification: Monday January 12, 2015 19:24:21 EET by admin.

Traducere