Postul negru şi cetoza ( ketoza )



Celulelor, la fel ca şi oamenilor, nu le place să stea aburind în propria lor mizerie. Produsele lor de excreţie sunt eliminate prin sistemul circulator şi limfatic; cele depozitate în sânge sunt transportate în ficat şi rinichi pentru a fi administrate. Acolo, ele sunt transformate în alte substanţe mai folositoare, sau sunt eliminate din organism, de obicei sub formă de scaun, urină, transpiraţie şi respiraţie. Când toxinele se adună în organism mai repede decât e capabil organismul să le elimine, sănătatea celulei e perturbată şi astfel încep fazele iniţiale ale multor boli. Această situaţie este cunoscută în tradiţiile curative din orient de mii de ani. E numită sânge otrăvit, şi se referă la prezenţa în sânge a unei poveri toxice copleşitoare pe care organismul nu o mai poate ţine sub control.

Celulele sunt alcătuite dintr-o mulţime de elemente care pot fi afectate de toxine: ADN -ul, mitocondriile şi membrana celulară. Fiecare celulă la rândul ei trăieşte într-o matrice extracelulară a cărei sănătate e crucială. Iar toate acestea pot fi afectate de supraîncărcarea cu toxine.

Nefiind un program de software, ADN -ul e descris mai corect ca fiind o componentă extrem de flexibilă a celulei; acesta nu este fix, ci foarte mobil şi în multe instante îşi poate rearanja structură. Catenă de ADN din fiecare celulă e extrem de sensibilă la toxine, în special la substanţe petrochimice sintetice. ADN -ul se degradează în mod constant şi e reparat de celulă; însă când nivelul de toxicitate e atât de mare încât celula sau organismul nu le poate face faţă, ADN -ul din celula deseori se degradează atât de mult încât nu mai poate fi reparat.

Mitocondriile sunt bacterii care trăiau independent şi care au fost încorporate în structura multor tipuri de celule vii. Ele oxidează, adică ard, ATP (adenozin trifosfat), în prezenţa oxigenului pentru a produce energia de care celulele au nevoie pentru a trăi şi funcţiona. Mitocondriile conţin de asemenea şi catene de ADN, care, deşi până ACUM erau considerate irelevante, pot la rândul lor să fie deteriorate de supraîncărcarea cu toxine, afectând astfel sănătatea mitocondriilor. În timp ce ADN -ul din nucleii celulari e protejat de către enzimele de detoxifiere care reduc chimicalele toxice şi metalele grele, ADN -ul mitocondrial şi alte componente ale celulei par a fi mult mai susceptibile. Când nu mai funcţionează bine, apare o scădere semnificativă a nivelului de energie al întregului organism. Multe perturbări în funcţionarea acestora pot duce la condiţii mai serioase, cum ar fi oboseala cronică.

Membrana celulară, alcătuită din acizi graşi speciali, serveşte drept bariera de trecere între celulă, celelalte celule şi matricea extracelulară. Aceasta e împânzită de receptori consideraţi a fi porturi de comunicare. Aceşti receptori analizează tot ce atinge celulă şi decid dacă sau nu să deschidă o poartă în membrana celulară pentru a lăsa substanţele să intre sau să iasă din celulă. Când celulele nu se mai pot detoxifica singure şi sunt pline de toxine, aceste toxine încep să se ataşeze la membrana celulară şi receptorii ei. Acest fapt bruiază atât capacitatea celulei de a interpreta informaţiile cât şi trecerea substanţelor din şi în celulă. Astfel celula nu mai poate excreta produsele nedorite şi incorpora nutrienţii cum se cuvine. O complicaţie adiţională e faptul că, odată ce o celulă are toxine ataşate, aceasta e modificată îndeajuns încât sistemul imunitar al organismului să înceapă să o atace - acesta e începutul vreunei boli autoimune.

Membrana extracelulară în care celulele sunt încorporate e o materie/substanţa vie, nu doar un mediu inert care le cazează. E alcătuită din colageni şi polizaharide ce formează un gel plin cu apă. Aceasta matrice controlează aprovizionarea celulei cu sânge. Dacă matricea îşi pierde consistenţă şi densitatea, schimbul de nutrienţi şi produse de excreţie din şi înspre celula e împiedicat. Dacă toxinele nu pot fi eliminate din zonă, ele sunt depozitate deseori în această matrice care înconjoară celulă. Aici toxinele afectează flexibilitatea firească a matricei şi interschimbul celular. Dacă matricea e foarte afectată, celula va muri.

În timpul postului, putem observa cum corpul, foarte capabil şi inteligent, începe de unul singur să scape de toxine şi resturi acumulate de-a lungul multor ani. - William Esser, Doctor

Sângele e proiectat să transporte nutrienţi către toate celulele organismului şi apoi să le scape de produsele de excreţie. Odată ce sângele, încărcat cu toxine, ajunge în ficat, unde acesta le descompune, ori le elimina din organism neschimbate, sau, dacă e posibil, le transformă în altceva. Ca atare, ficatul are o capacitate uimitoare de a recunoaşte structurile chimice şi de a judeca ce schimbări moleculare sunt necesare pentru a destructura o toxină îndeajuns încât să o facă inofensivă sau chiar folositoare. Odată ce toxina e identificată şi dacă ficatul hotărăşte să scape de ea, toxina e transportată în intestine sau în bila şi excretate. Alte componente ale toxinei sunt în schimb trimise la rinichi, care le filtrează într-o manieră similară şi sunt excretate în urină. Alte metale grele sunt excretate într-o manieră diferită, fiind depozitate în păr şi unghii. Altele sunt excretate prin respiraţie şi prin transpiraţie. Altele sunt, d.p.d.v. evolutiv, atât de noi şi necunoscute încât sunt pur şi simplu stocate în în celulele adipoase până când, în perioade precum postul, corpul are timp să se concentreze exclusiv pe dezactivarea şi eliminarea lor. Însă majoritatea sunt eliminate prin intermediul rinichilor şi al intestinului, prin urina şi fecale. Dacă sângele devine foarte supraîncărcat, atât de mult încât ficatul nu mai poate procesa toate toxinele pe care le conţine, el intră într-o stare de supraîncărcare toxică, şi multe produse de excreţie pot astfel rămâne în şi în jurul celulelor. În est, această situaţie e numită sânge otrăvit. Sângele, pe măsură ce transporta resturile departe de celule, circula de asemenea printr-o serie de canale numite sistem limfatic, într-o formă specială, numită limfa. La intrarea în sistemul limfatic, celulele roşii şi alte mici proteine sunt separate din sânge, rezultând un fluid transparent, numit limfa. Limfa circula prin sistem şi se revarsă în peste 600 de noduri/noduli localizaţi în întreg corpul. La intrarea în fiecare nod(ul), celulele albe verifica conţinutul limfei pentru a nu avea bacterii, viruşi şi toxine. În general, întreg sângele e filtrat prin limfa înainte de a ajunge la ficat pentru a fi procesat în continuare. Majoritatea nodulilor limfatici - peste 60% - sunt localizaţi în tractul intestinal, unde scanează mâncarea ingerată şi permit deşeurilor din limfa să fie excretate. Pentru a scăpa de toxine, ficatul le face "lipicioase", fapt care determină toxina să fie identificată drept ceva de care organismul trebuie să se debaraseze, făcând-o în acelaşi timp mai uşor de manevrat. Un sistem de enzime hepatice, numite sistemul citocrom P450, e special destinat să facă moleculele nedorite mai uşor de manevrat. Există o mulţime de enzime speciale în sistemul P450, fiecare specializată pe un alt gen de toxină. Acest sistem devine supra activat în timpul postului, oglindind munca de detoxifiere a ficatului.

Au fost efectuate un număr de studii asupra a ce se întâmplă cu organismul în timpul postirii. Rezultatele sunt foarte intrigante.

Schimbările fiziologice din timpul postului

Multe dintre cele mai dramatice schimbări în organism au loc în primele 3 zile ale postului. Acestea se întâmplă în timp ce organismul trece la la o sursă de combustibil la o alta. În mod firesc, forma principală de energie folosită de organism este glucoză, care este un fel de zahăr. Cea mai mare parte a ei este extrasă sau convertita din mâncarea pe care-o ingurgitam. Pe parcursul zilei, ficatul stornează excesul de zahăr într-o formă numită glicogen, la care poate mai apoi recurge, pe măsură ce nivelul energetic scade între mese. Există destul glicogen pentru a asigura energia pentru 8-12 ore, iar de obicei e epuizată în primele 24 de ore de post negru. (Odată ce corpul recurge la cetoza ( ketoza ), adică la utilizarea grăsimii ca şi combustibil, acest nou combustibil e folosit pentru a restabili rezervele de glicogen ale organismului). Odată ce rezervele de glicogen ale ficatului s-au epuizat, corpul începe să treacă la ceea ce se numeşte cetoza ( ketoza ), sau producţie de cetone ( ketone ) - utilizarea acizilor graşi pe post de combustibil în locul glucozei. Această schimbare începe în general în a doua zi de post negru şi se încheie în a treia zi. În această perioadă interimară nu există glucoza disponibilă, energia rezultată din grăsimi e insuficientă, iar corpul încă are nevoie de combustibil. Aşa că accesează glucoza din două surse. Mai întâi transforma glicerolul din rezervele de grăsime ale organismului în glucoză, însă şi acest lucru e insuficient. Aşa că face rost restul catabolizind sau descompunând aminoacizii din ţesutul muscular şi folosindu-i, în interiorul ficatului, la gluco neogeneza, adică producerea de glucozei. Între 60 şi 84 grame de proteină sunt folosite în această a doua zi: 2-3 uncii (1 uncie = 28,35 g) de ţesut muscular. În a 3-a zi producţia de cetone ( ketone ) este suficientă pentru a produce aproape toată energia de care organismul are nevoie, iar proteinele din organism încep să fie cruţate. Corpul încă are nevoie de o cantitate foarte mică de glucoză, aşadar cam 18-24 grame de proteine sunt catabolizate, de la ½ la 1 uncie de ţesut muscular zilnic. Într-o perioadă de 30 de zile de post cu apă o persoană pierde în general maxim 1-2 livre ( pounds; 1 pound/ livra = 454 grame) de masă musculară. Această conservare a proteinelor este o adaptare evolutivă care protejează ţesutul muscular şi organele interne împotriva deteriorării în perioade de hrană insuficientă.

Începând cu a treia zi, rata de descompunere a acizilor graşi din celulele adipoase continua să sporească, ajungând la maximum cam în a 10-a zi. În această primă perioadă de 7 zile, după ce organismul a trecut cu totul pe cetoza ( ketoza ), se petrec cele mai intense descompuneri de ţesut gras. Pentru a-şi conserva proteinele, corpul începe de asemenea să caute surse de proteine ce nu aparţin organismului, cum ar fi: mase celulare neesenţiale, cum ar fi tumorile sub formă de fibroze, ţesuturi degenerative, bacterii, viruşi, sau alte componente organice care pot fi folosite pe post de combustibil. Acest aspect reprezintă principalul motiv pentru care postul negru produce efecte benefice asupra organismului. În plus, în această perioadă de cetoza ( ketoza ) intensă corpul se afla într-o stare similară cu somnul – un ciclu de odihnă şi detoxifieri. Organismul începe să se concentreze pe eliminarea toxinelor şi vindecarea şi regenerarea ţesuturilor şi organelor afectate/ deteriorate.

Cetoza ( ketoza )

Una din principalele schimbări fizice care au loc în timpul postului negru, cetoza ( ketoza ), are loc doar când ingerarea de carbohidraţi (sursa principală de glucoză a organismului) scade destul de mult încât să oblige organismul să recurgă la depozitele de grăsime pentru a produce energie. În mod obişnuit, atâta timp cât sunt consumaţi carbohidraţi pe care corpul îi detectează, pancreasul secretă şi elimina insulina, folosită pentru a procesa glucoza pe care organismul o câştigă de pe urma carbohidraţilor. Cetoza ( ketoza ) poate avea loc doar atunci când nivelul de insulina este aproape 0, şi numai dacă nu se ingerează nici un fel de carbohidraţi sau zaharuri. Insulina din sânge inhiba eliberarea acizilor graşi din ţesutul adipos. Aceasta este o tactică de conservare evolutivă – în perioade cu hrana abundenţă, tendinţa organismului de a-şi mări depozitele de grăsime este crescută. Aceste depozite de grăsime sunt stocate pentru perioadele cu puţină hrană, când va fi nevoie de ele.

Aşadar atunci când nivelul carbohidraţilor scade aproape de 0 pentru o perioadă mai lungă de 24 de ore, creşte producţia unei chimicale numită glucagon, secretata de ficat. Aceasta activează o enzimă din ţesutul adipos numită lipaza, care începe procesul de lipoliza, sau conversia grăsimilor în cetone ( ketone ).
Acţiunile generatoare de cetoza( ketoza ) şi lipoliza ale glucagonului, sunt dezactivate de până şi cea mai infimă cantitate de insulina de aceea în timpul postului, pentru a maximiza cetoza ( ketoza ), nu ar trebui să se ingereze carbohidraţi. Pe măsură ce postul negru continua şi concentraţia de cetone ( ketone ) din sânge rămâne mai mare decât glucoză, organismul începe să prefere cetonele sau acizii graşi ca şi sursa de energia în defavoarea glucozei.

Primul stadiu al producţiei de cetone ( ketone ) e conversia trigliceridelor (trigliceridele sunt o formă de grăsime în sânge, formate dintr-o moleculă de glicerina combinată cu trei acizi graşi şi constituie cea mai mare parte a grăsimii digerate de oameni.) în acizi graşi şi glicerol. Aceste trigliceride sunt formate iniţial din reprelucrarea acizilor graşi , acetilcoenzima A (structura rezultată din unirea acidului acetic cu coenzima A, şi care este punctul de plecare în mai multe căi metabolice: biosinteza acizilor graşi, precursor al colesterolului corpilor cetonici) şi a glicerolului. În timpul postului, acest proces este inversat, transformând trigliceridele în acizi graşi, acetilcoenzima A şi glicerol. Glicerolul e folosit în producerea zaharului, proces în urma căruia organismul primeşte în jur de 16 grame de zahăr zilnic, iar acetilcoenzima A e folosită la producerea cetonelor, acidului acetoacetic, acetonei şi acidului betahidroxibutiric. inima şi, pe măsură ce postul continuă, creierul foloseşte aceste cetone ( ketone ) că sursa de energie. Acizii graşi sunt transportaţi prin sânge la ficat şi de aceea, în timpul postului, nivelul de grăsimi din sânge, inclusiv colesterolul, cresc.

Odată ce lipoliza sau conversia grăsimilor începe, primul pas pe care corpul îl face este să folosească ţesuturile de acizi graşi pe post de combustibil, dezintegrându-i în molecule mai mici. Majoritatea acizilor graşi sunt catene moleculare lungi, formate din 16-18 atomi de carbon. Aceşti acizi graşi sunt descompuşi succesiv în catene de carbon de câte 2 atomi. Aceste catene de câte 2 atomi de carbon sunt folosite pentru a forma acetilcoenzima A şi ATP (Adenoyintrifosfat: este o parte din acizii nucleici ADN şi ARN, fiind compus din trifosfat, adenozina şi riboza. este acumulatorul de energie necesară celulei prin înmagazinarea şi conversia energiei celulare după necesităţile metabolice.). Cea mai importantă formă de energie folosită de către mitocondriile (producătorii de energie) din celule e ATP, format de obicei din glucoză. Totuşi, corpul poate produce ATP şi din acizi graşi, cetone ( ketone ) şi anumiţi aminoacizi.

Pe măsură ce corpul foloseşte depozitele de grăsime şi le descompune pentru a fi folosite, acestea sunt eliminate în ordine inversă depunerii lor: cele mai recente depozite de grăsime sunt folosite primele şi aşa mai departe. Pe măsură ce aceste depozite sunt descompuse, toxinele chimice din interiorul grăsimilor sunt eliberate. Fiecare din aceste toxine vor avea un efect diferit asupra stării organismului. (În plus, emoţiile asociate sau motivele pentru care le-ai acumulat vor fi de asemenea eliberate.)

În timpul postului negru, când corpul ingerează insuficienţi carbohidraţi din care să facă glucoză, acetilcoenzima A e trimisă în ficat, care o transformă în acid acetoacetic, acetona şi acid betahidroxibutiric. Apoi ficatul pune acest acid acetoacetic în circulaţie, pentru a fi folosit de către restul organelor ca şi combustibil. inima, creierul şi muşchii pot folosi această semi digerata formă de grăsime pe post de combustibil la fel cum foloseau glucoză, însă creierul tinde să prefere acidul betahidroxibutiric. Pe măsură ce postul negru continua, ficatul începe să se concentreze tot mai mult pe producerea de cetone ( ketone ), iar cortexul renal, o zonă a rinichiului, se concentrează pe producerea a celei mai mari părţi din necesarul de glucoză.

Prezenţa multor acizi cetonici în sânge începe să încline delicatul PH al organismului înspre un mediu acid iar corpul lucrează pentru a corecta acest fapt prin diferite mecanisme, în general prin conversia bicarbonatului în dioxid de carbon, care este apoi expirat. Când şi această capacitate de compensare e depăşită, corpul începe să excreteze cetone ( ketone ) în urină, iar prin intermediul respiraţiei va excreta şi puţină acetona, provocând un gust ciudat în cavitatea bucală – un gust metalic sau chimic, cum a fost descris de unii oameni. Unele persoane folosesc teste speciale de urină, făcute pentru a detecta prezenţa cetonelor în urină pentru a determina cât de intens e implicat organismul în procesul de cetoza ( ketoza ).

Teste pentru cetoza ( ketoza ).
Puteţi cumpăra teste pe bază de urină folosite pentru a determina dacă organismul dumneavoastră se afla în cetoza ( ketoza ). Unul din cele mai cunoscute astfel de teste e Ketostix, un altul e Keto-diastix.

În timpul acestei treceri de la glucoza la cetone ( ketone ) drept combustibil, întregul organism, inclusiv creierul, trebuie să se obişnuiască cu acest nou combustibil. Întreaga funcţionare a organismului e afectată, la fel ca o maşină în cazul folosirii unui nou combustibil. În timp, corpul şi creierul se obişnuiesc cu un anume gen de combustibil , iar noi ne obişnuim cu felul în care corpul funcţionează cu acel tip de combustibili atât de bine încât întrebarea 'cum ne simţim şi cum funcţionam cu acest fel de combustibil' nici nu ne trece prin minte. În timpul postului negru, pe măsură ce organismul îşi foloseşte resursele obişnuite şi începe să facă trecerea la alte sisteme alternative, efectele fizice, mentale şi emoţionale ce rezultă în urma utilizării combustibilului obişnuit şi care în mod uzual trec neobservate, încep să îşi facă simţită prezenţa iar noi începem să le conştientizăm. Un aspect special îl constituie o modificare în activitatea creierului; este o fază de adaptare în activitatea cerebrală în timpul postului negru, pe măsură ce creierul operează trecerea de la un tip de combustibil la altul.

Prima parte a acestei schimbări are loc în a doua zi de post negru, perioada de tranziţie în care nu mai există destulă glucoza pentru o funcţionare normală a creierului. Pe măsură ce depozitele de zahăr sunt folosite iar organismul nu mai primeşte carbohidraţi, rezervă de zahăr a creierului scade. Aceasta duce la stări uşoare de ameţeală, ameţeli şi apar dificultăţi în rezolvarea problemelor complexe. În a treia zi, când organismul a trecut la cetoza ( ketoza ), folosind cetone ( ketone ) pe post de combustibil de bază, creierul începe să aibă din nou acces la 'carburant' însă unul de alt gen. Cum te simţi şi cum funcţionează creierul utilizând acest nou combustibil e o experienţă extrem de diferită. Aceasta nu e din cauză că cetonele ar fi inferioare glucozei – organismul le poate folosi pe ambele cu mare eficienţă. Diferenţa se face simţită deoarece a trecut foarte multă vreme de când organismul şi creierul au folosit acest tip de combustibil. E mai mult o dezobişnuire de glucoză decât orice altceva. În această perioadă mintea e puţin înceţoşată. creierul şi organismul se vor obişnui cu acidul betahidroxibutiric că sursa primară de energie în următoarele 3-7 zile cât îi ia cetozei să atingă nivelul maxim. În plin proces al cetozei creierul funcţionează cumva diferit: gândirea poate fi la fel de perspicace, însă tinde să fie mai înceată, mai reflexiva, mai studiată şi mai adâncă, şi – exceptând gândurile referitoare la mâncare şi la terminarea postului negru – mai puţin înclinată să rumineze asupra planurilor de viitor.

Din nou, mică diferenţă în funcţionarea mentală din timpul cetozei e o adaptare evolutivă de foarte mare durată. corpul uman e destinat, d.p.d.v evolutiv să folosească atât glucoza cât şi corpii cetonici pentru a obţine energie; nici una din cele două forme nu e inerent mai bună decât cealaltă. De fapt, cetonele sunt primul combustibil pe care-l folosim. Imediat după naştere toţi copii sunt într-o stare de cetoza ( ketoza ) deoarece trăiesc pe baza dietei bogate în grăsimi din laptele mamei. Deoarece nou născutul nu primeşte carbohidraţi, el îşi începe viaţa folosind cetoza ( ketoza ) ca proces de producere a energiei. Numai când în dieta îi este introdusă mâncarea solidă corpul copilului începe să îşi alterneze ciclul energetic bazându-se şi pe glucoză. Unele cercetări indică faptul că cetonele, deoarece sunt prima sursă de energie a organismului, sunt şi cea preferată. Studiile au arătat că acestea stimulează o mai buna funcţionare în ceea ce priveşte inima, cortexul suprarenal, musculatura scheletului şi creierul, decât o face glucoză. Utilizarea periodică de către creier a acestei surse de energie alternativă în perioade cu lipsa de hrană sau perioade de post negru pare să aibă efecte benefice de lungă durată asupra creierului şi a sistemului nervos central. Datele electroencefalogramei şi testele endocrine arata în general îmbunătăţiri considerabile după o perioadă de post negru.

glucoză, deşi e principala sursă de energie pentru majoritatea dintre noi, e doar o sursă târzie, consecinţă a faptului că ne hrănim cu mâncare solidă. Pe parcursul istoriei speciei noastre, alăptatul, care în mod normal durează între 24 şi 60 de luni, stimulează un metabolism pe bază de cetoza ( ketoza ), iar unele dezvoltări fizice pot avea loc numai în prezenta acestuia. D.p.d.v. evolutiv, această abilitate a organismului de a folosi cetonele atât de eficient e foarte folositoare, deoarece corpul, care în perioade cu hrana abundenta depozitează grăsimi, poate în perioade cu lipsa de hrană să treacă pe un metabolism pe bază de cetone ( ketone ) şi să folosească rezervele de grăsime drept combustibil. Organismul e foarte bine adaptat perioadelor cu hrana puţină şi în consecinţă, cum remarca şi biochimistul Maria Linder, îşi reduce nevoia de glucoză supralicitând prin producţia de cetone ( ketone ), un carburant alternativ pentru majoritatea celulelor. Cetonele din sânge îşi ating nivelul maxim în a 10-a zi de post negru şi substituie nevoia de glucoză a celei mai mari părţi din sistemul nervos.

Organismul e destinat d.p.d.v. evolutiv să îşi protejeze ţesutul muscular (din care sunt alcătuite multe organe importante, precum inima) împotriva deteriorării din timpul postului negru, manifestând o abilitate la fel de bună în utilizarea corpilor cetonici.

Cetoza ( ketoza ) vs Cetoacidoza

Ocazional, unii medici se preocupă în legătură cu starea de cetoza ( ketoza ) indusă prin post negru. Există deseori o confuzie între cetoza ( ketoza ) şi cetoacidoza. Cele două procese sunt oarecum similare însă au o natură de baza foarte diferită. Cetoacidoza are loc atunci când concentraţiile de cetone ( ketone ) cresc foarte mult în sânge datorită unor stări fizice anormale. Cel mai des suferă de această alcoolicii şi cei cu diabet de tip I.

POSTUL NU PROVOACĂ CETOACIDOZA.

Cetoza ( ketoza ) are loc atunci când numărul corpilor cetonici din sânge ajunge peste limita considerată normală (0.2 mmol/l = milimoli/litru), însă rămân sub nivelele extrem de ridicate ce sunt asociate cu cetoacidoza. Cetoza ( ketoza ) e un aspect firesc integrat în funcţionarea organismului; cetoacidoza, în schimb, nu. Organismul e dotat cu mecanisme biochimice normale menite a regla nivelul de cetoza ( ketoza ), durata acesteia precum şi procesul prin care aceasta are loc. Aceste mecanisme protectoare nu funcţionează în cazul diabeticilor de tip I şi al alcoolicilor.

Analiza compoziţiei sângelui operată de rinichi în timpul filtrării acestuia joacă un rol important, fiind unul dintre aceste mecanisme de protecţie. Când rinichii înregistrează nivele mari de acizi cetonici în sânge, aceştia excreta amoniac pentru a compensa dezechilibrul acizi-baze din organism şi prevenind astfel cetoacidoza. Această reglare din partea rinichilor împiedică de asemenea organismul să piardă cantităţi mari de ioni de sodiu şi potasiu în urină în timpul postului, cantităţi care de altfel în timpul cetoacidozei ar putea fi pierdute. Numai în a doua zi de post negru, înainte de trecerea completă la producerea de cetone ( ketone ), corpul excreta cantităţi semnificative de sodiu şi potasiu în urină, această pierdere încetând odată cu intrarea completă în procesul de cetoza ( ketoza ). Conservarea ionilor de sodiu şi potasiu ajuta la menţinerea echilibrului electrolitic în timpul postului.

Cetoza ( ketoza ) versus Înfometare

Se face uneori o confuzie referitoare la diferenţa între înfometare şi post negru. Ocazional, unii oameni confunda cetoza ( ketoza ) cu înfometarea. Ele sunt două lucruri foarte diferite.

Se pierde multă grăsime în timpul postului, e unul din motivele pentru care atât de mulţi oameni aleg să postească din motive de sănătate. Grăsimea oferă 3, 500 de calorii per pound (1 pound/ o livră = 454 grame) fiind cea mai eficientă metodă de de stocare a energiei în organismul uman. Un gram de grăsime furnizează 9 calorii sub formă de energie, în comparaţie cu doar 4 furnizate de 1 gram de carbohidraţi sau de proteine. E nevoie de mult exerciţiu fizic pentru a scăpa de o livră de grăsime. postul negru, în comparaţie cu exerciţiul fizic, cheltuie grăsimea extrem de rapid convertind-o în cetone ( ketone ) pe care apoi le foloseşte ca furnizori de energie. Se pierd în general 1-2 livre pe zi în timpul postului. Cu cât mai multă grăsime există în organism, cu atât mai multă va fi convertită.

Înfometarea, pe de altă parte, înseamnă utilizarea proteinelor din muşchi şi organe drept combustibil. Acest lucru are loc numai după ce TOATE rezervele de grăsime împreună cu alte ţesuturi aflate în exces - bacterii, viruşi, tumori-fibrom, poluanţi stocaţi, etc - au fost epuizate. Odată ce toate celelalte surse de combustibil au fost utilizate, organismul începe să-şi folosească propriile sale proteine esenţiale drept combustibil. Aceasta înseamnă înfometare. Majoritatea oamenilor, chiar şi cei mai subţirei, au destule rezerve pentru a posti cel puţin 45 de zile, în general mult mai mult, fără ca organismul lor să înceapă a folosi rezervele de proteine esenţiale. Pe măsură ce postul cu apă progresează, nevoia de alimente scade aproape spre zero, apărând din nou, brusc, în momentul în care organismul şi-a folosit toate rezervele şi e pe punctul de a recurge la proteine. Aceasta are loc undeva între 45 şi 120 de zile, deşi au fost ţinute şi posturi mai lungi de atât. Cei care au experimentat aceste lucruri spun că foamea imensă ce i-a cuprins in acele momente nu poate fi confundată cu nimic. Aceasta foame e în general considerată a fi primul indicator al faptului că e timpul să întrerupi un post extrem de lung.

Odată ce organismul a intrat complet în cetoza ( ketoza ), începe munca de autovindecare. Seria de boli care sunt influenţate pozitiv de posturi lungi e remarcabilă.

Serul leptina, gena obezităţii şi scăderea în greutate

Postul prelungit (mai lung de 3 zile – timpul cât îi ia cetozei să se manifeste în întregime) produce câteva schimbări interesante în organism. Spre deosebire de curele de slăbire, în timpul postului organismul se reprofilează în întregime pe o sursă complet diferită de energie. Încetarea ingerării de carbohidraţi şi trecerea la cetone ( ketone ) provoacă multe schimbări în funcţionarea fiziologică, lucru ce nu se întâmpla niciodată în cazul dietelor. O schimbare importantă e faptul că termostatul alimentarii e oprit o vreme pentru a fi repornit/ resetat la un nivel nou şi inferior. După un post negru prelungit, corpul tinde să prefere grăsimi, pe care le oxidează rapid în loc să le acumuleze, iar în schimb nu-i mai plac carbohidraţii, în special amidonul. Are loc în paralel şi o scădere a toleranţei la glucoză, ceea ce înseamnă că nu mai e nevoie de mult zahăr pentru a satisface o poftă. Rezultatul final e faptul că dorim mai puţină hrană, iar pierderea în greutate înregistrată în timpul postului tinde să se menţină.

Organismul va cere, în timp, ingerări sporite de alimente, însă acest fapt necesită o perioadă mult mai îndelungată decât în cazul dietei. Schimbările asociate cu postul tind să dureze mai mult. Studii în care au fost implicate persoane obeze care au ţinut posturi îndelungate arata că sunt necesari de la 2 la 7 ani pentru că respectivele persoane să-şi recapete greutatea iniţială, şi asta dacă nu fac nici o altă schimbare în ceea ce priveşte ambientul fizic, emoţional şi spiritual care a dus în prima fază la îngrăşarea lor. Postul negru pare să fie un fenomen necesar în mod regulat ca parte integrantă a unui stil de viaţă ales cu bună ştiinţă, şi ar trebui practicat cel puţin odată pe an sau la doi ani. Din punct de vedere evolutiv, pare necesar să trecem prin perioade de post negru regulate pentru a ne menţine sănătatea.

Pe măsură ce pierderea în greutate are loc, postul sporeşte în mod semnificativ sensibilitatea cu privire la ce fel de alimente sunt de dorit, sau necesare şi care dintre ele conferă o senzaţie de bine organismului. Acest fapt pare să aibă loc, în parte, datorită unei conştientizări sporite a percepţiilor organului vomeronazal ( OVN, este un organ auxiliar al simţului olfactiv care se găseşte la multe animale. Numit şi organul lui Jacobson ).
Toate mamiferele posedă acest organ; e localizat deasupra palatului (peretele superior al cavităţii bucale), în spatele nasului. Are o singură funcţie: identificarea substanţelor pe care le ingeram. Molecule din aerul pe care-l respirăm şi din mâncare sunt izolate şi trimise organului vomeronazal, unde sunt ataşate receptorilor de acolo, care comunica direct cu creierul, fiind conectaţi în acea parte a creierului care se ocupă cu analiza moleculelor. Fiziologia şi comportamentul se schimbă, uneori semnificativ, ca răspuns la informaţiile primite. De exemplu, se ştie că femeile care trăiesc împreună vor ajunge să aibă menstruaţia în aceeaşi perioadă a lunii. Un cercetător, intrigat de acest fenomen, a prelevat transpiraţia unui voluntar, a diluat-o în apă distilată în cantităţi de 1/1.000.000, şi apoi a aplicat-o pe buza superioară a altor femei din respectivul oraş. În câteva luni, toate aceste femei au început să aibă menstruaţia în aceeaşi perioadă a lunii. Organismul a iniţiat un răspuns fiziologic foarte specific, bazat numai pe stimularea primită din partea unei substanţe ce-a fost în prealabil diluata cu 1/1.000.000.

Devenim din ce în ce mai puţin sensibili la informaţia pe care creierul nostru o primeşte de la OVN. Însă după o perioadă de post negru organismul devine extrem de sensibil la tot ce transmite acest organ. Mirosurile încep să fie percepute tot mai puternic. Această sensibilitate sporită se extinde şi asupra modului în care organismul răspunde la mâncare. Postul negru îţi permite să dezvolţi o nouă şi mai bogată relaţionare cu propriul organism; acesta va începe să-ţi sugereze ce mâncăruri prefera, ce mâncăruri sunt bune şi de ce fel de hrana are nevoie, toate acestea prin intermediul comunicării subtile existente între creier, OVN şi capacitatea de conştientizare. În general, pentru o lungă perioadă, organismul tău va pofti rareori amidon, carne şi zaharuri.

O altă schimbare va fi interacţiunea dintre corp şi unele importante substanţe pe care acesta le produce. Printre aceste substanţe este leptina (o proteină ce controlează greutatea corporală, acţionând asupra sistemului nervos central pentru a reduce aporturile alimentare; hormon responsabil cu senzaţia de saţietate), o substanţă produsă de aşa-numita „gena obeză” în interacţiunile ei cu organismul. Cantitatea de leptina e corelata în mod cert cu obezitatea şi pare să joace un rol esenţial în activitatea de stocare şi conversie a carbohidraţilor în ţesut adipos. Companiile farmaceutice au iniţiat multe studii pentru a găsi substanţe capabile să reducă nivelele de leptina din organism pentru a provoca scăderea în greutate. Postul negru are însă un impact semnificativ asupra nivelului de leptine; activitatea genei obeze şi influenţa ei asupra leptinei este diminuată, cu până la de 4 ori, în timpul acestuia. Şi mai important, producţia de ser leptina nu mai revine la nivelele iniţiale chiar şi după ce postul e întrerupt. Ritmul circadian al activităţii leptinelor în cadrul organismului nu e întrerupt în timpul postului ci doar nivelele sale zilnice de bază şi de vârf. Grila de producţie rămâne la fel, însă cantitatea de de leptine produsă scade şi rămâne la nivele scăzute în timpul şi după ce postul ia sfârşit. Spus într-un alt fel, termostatul ce controlează depozitarea grăsimilor e coborât şi rămâne la un nivel scăzut odată ce reîncepi să mănânci. Odată ce gena obeză îşi reduce producţia de leptina nivelele serului leptina scad extrem de mult iar transportul de leptine înspre creier e de asemenea redus. În a treia zi de post negru, pe măsură ce cetoza ( ketoza ) e iniţiată, producţia de leptina scade mult şi-şi va menţine nivelul scăzut pe întreaga durată a postului.



În timp ce femeile, în general, tind să aibă nivele mai crescute de leptina, probabil o consecinţă a adaptării pentru a se asigura faptul că viitoarele mămici pot supravieţui în mod optim unor deficite de hrană, postul suprima această diferenţă în secreţia de leptina. Aceasta scade la 0 în cazul ambelor sexe în timpul postului iar după post, femeile nu au în general, nivele sporite faţă de bărbaţi. Disparitatea începe să apară numai în timp.

În timp ce postul negru şi exerciţiul fizic ambele cauzează scăderi similare în nivelul leptinelor, cetoza ( ketoza ) nu e iniţiată complet în timpul exerciţiilor fizice, astfel că procentul de utilizare a grăsimilor este mult mai scăzut.



Sursa Postul negru şi cetoza ( ketoza )Question