Magia lunii mai: punctul de la jumatatea drumului



Am reusit sa ajungem in luna mai! Acest lucru, in sine, merita sa fie sarbatorit, daca avem in vedere intensitatea a ceea ce s-a petrecut recent inauntrul nostru, dar, pe langa o reusita atat de admirabila, am trait si pentru a povesti despre evenimentul Crucea Cosmica. Iar acum, ca se incheie portalul eclipsei (14 mai), aflu ca suntem pe punctul de a afla in ce masura suntem schimbati pentru totdeauna.

Se poate ca energiile de transmutare din aprilie sa ne fi amenintat, in mod clar, ca ne fac bucatele, dar, din perspectiva Surselor mele, munca grea (cuvant cheie) s-a incheiat. Sa stiti ca umatoarea parte a calatoriei noastre de inviere nu e lipsita de provocari, dar exista un alt grad de sustinere.

Cu Marte in continuare retrograd, ma indoiesc ca vom simti imediat energia „undei verzi”, pe care o asteptam cu atata disperare, dar Marte urmeaza sa revina la miscarea directa, ceea ce inseamna ca in curand vom putea sta macar in picioare... fara sa se iveasca amenintarea de-a ne-o lua in freza, neintentionat.

Cam de pe la echinoctiul din martie, lucrurile au fost atat de fluctuante, cu porniri, opriri si rateuri… ca in strigatele de incurajare, olé, cand „conduci cu frana pusa” sau „inaintezi greoi prin noroi”, cu care ne-am obisnuit atat de mult, in tranzitia noastra spre noua lume. Exista o senzatie constanta de urgenta si o lista tot mai lunga de lucruri de facut, in scopul de a ne pregati pentru noua noastra viata, dar, de fiecare data cand incercam sa facem schimbari in lumea fizica, se pare ca Mama-Tatal Dumnezeu le dau vetoul universal, planurilor noastre.

Cu atat de multa oboseala de transfigurare si neliniste emotionala de infruntat, pe langa absenta sesizabila a motivatiei de a finaliza vreun lucru, este/a fost peste masura de frustrant. De fapt, in special de la eclipsa solara, as spune ca e posibil ca aceasta cea mai recenta transformare sa fie cea mai provocatoare de pana acum. Fireste ca exista exceptii, dar cei mai multi au fost impinsi spre sau dincolo de limita lor maxima, confruntandu-se cu tipare semnificative de creatie inconstienta, ajungand sa aiba ganduri de genul: „cum e posibil ca ORICE lucru sa fie ATAT DE greu ?” sau „CE ANUME ar putea merita toata osteneala asta ?”

Pentru ca nimic nou nu prinde inca, cu adevarat, radacini, suntem lasati iar rotile noastre se invart incontinuu in lumea veche, iar presiunea combinata se acumuleaza si atinge un punct de frictiune, ce da impresia ca, in orice clipa, s-ar putea intampla trei lucruri:

1.vom ajunge la combustie spontana
2.vom fi lansati dintr-un tun, fiind catapultati intr-un mod exploziv, in viata noastra noua
3.versiunea Rumpelstiltskin: ca prin farmec, rotile noastre rotitoare ne vor transmuta viata in ceva de pret


[Rumpelstiltskin este un basm scris de Fratii Grimm, despre o fata frumoasa, desteapta si norocoasa, care ajunge o imparateasa foarte iubita de supusii ei, mai ales dupa ce scapa de piticul alchimist, care stia sa prefaca paiele in fire de aur, aflandu-i secretul: numele cel caraghios – Rumpelstiltskin. N.tr.]

Tinand cont de toate aceste lucruri, sigur ca nu voi fi suprinsa daca, in momentul in care rotile noastre vor atinge, in sfarsit, pavajul, vom ajunge in schimb sa ne luam zborul. Energiile cu care avem de-a face sunt niste energii echilibrate, importante.

Punctul magic de la jumatatea drumului

Pana acum, am simtit mult acest an al calului, ca si cum am fi tarati in spatele lui, insotiti de greutatea trecutului nostru, dar multe lucruri indica acea schimbare, in aceasta luna.

Aflu ca la mijlocul lui mai lucrurile trec intr-o noua viteza si ca, din 5 mai, oficial, suntem la jumatatea procesului renasterii noastre fizice. In decursul lui, ne-am renascut de atat de multe ori, incat e greu sa ne amintim cine am fost inainte sa inceapa calatoria noastra de intoarcere la SINE… dar toate lucrurile au fost pentru si despre aceasta renastere finala, asa ca trebuie sa ramanem fermi in angajamentul nostru de a ne sustine pe noi insine, pe ultimii kilometri. E necesar sa pastram in constienta noastra conceptia ca invierea e cel mai mare miracol dintre toate… si ca, fara ea, rastignirea este/a fost fara sens. Pasi mici…

Intrucat data de 5 mai marcheaza si jumatatea perioadei dintre echinoctiu si solstitiu, inteleg ca „jumatatea distantei” inseamna ca intreaga primavara (toamna in emisfera sudica) e alocata acestui proces atotcuprinzator de inviere, reumplere si reinnoire, despre care am aflat de la consiliile stelare, dar mi se spune ca urmeaza sa simtim mai mult partea „magica”, acum, ca am atins punctul de basculare:

„Spunem jumatatea drumului, deoarece linia temporala a invierii e de asa natura, incat veti continua sa transmutati densitatea, in principal pana la mijlocul lunii (mai), dupa care veti fi in punctul culminant al transcendentei voastre. Dupa acest gen de punct de basculare, va fi un pic de calatorie in sensul curentului, in care biologia vi se va modifica, va suferi mutatii si se va armoniza mai usor cu frecventele ce vestesc Noul Pamant.”
– Consiliul Suprem Pleiadian ( CSP )

Pleiadienii spun ca eliberarea de creatia dualitatii/dominata de ego/karmica s-a realizat prin intermediul combinatiei energiilor echinoctiului/eclipsei/crucii cosmice/invierii si ca restul acestui anotimp – incepand cu ceea ce ei numesc o „calatorie magica, de la jumatatea lunii” (?) – va fi alocat integrarii, vindecarii/intregirii si alinierii cu inima noastra superioara/centrul sufletului.

Ne eliberam realmente de toate povestile vechi, care ne iau din putere, despre originile „radacinii” noastre, pe masura ce destramam iluzia separarii dintre spirit si materie, dintre constiinta si intrupare, dintre divinitate si sexualitate etc., pentru a deveni sori autentici ai lui Dumnezeu.

Recenta noastra aliniere centrata pe inima, care considera orice aspect al creatiei drept intreg si sacru, va fi reflectata de aparitia de daruri/talente noi sau care revin, de capacitatea tot mai mare de a atrage (inima), precum si de o capacitate mai puternica de a atrage membrii sufletului rezonant/echipei stelare si structurile de sustinere, necesare pentru a ne implementa viziunile creatoare, in forma.

Acest lucru e foarte real, in sensul ca ne atragem neamurile in lumea fizica, ca pregatire pentru implinirea destinului Pamantului, ceea ce inseamna ca e posibil sa observati ca va apar pe radar oameni si parteneri, locuri si lucruri, ca sprijin deplin al misiunii voastre, al expresiei de sine si/sau scopului. (Acest lucru mai poate duce si la aparitia parteneriatelor sacre/(re)unirii sufletelor.)

Daca nu traiti inca aceasta experienta, o veti trai… inaintam ca o colectivitate si, prin urmare, perioadele noastre solitare se apropie de final.

Transfigurarea

Foarte multe lucruri din lumile noastre fizice sunt intr-o tranzitie evidenta, dar niciunul dintre ele mai mult decat corpul fizic. Indeosebi din momentul eclipselor, o foarte mare parte din forta noastra vitala a fost focalizata pe transfigurarea personala… o parte atat de mare, incat, uneori, putem avea impresia ca am revenit la o stare de neajutorare si vulnerabilitate delicata, asemanatoare copilului.

Multe suflete sensibile aflate pe acest drum s-au luptat cu provocarile de a trai intr-un corp fizic, in lumea fizica, dar aceste ultime saptamani ne-au dus pe toti la un nou grad de disconfort… atat in plan emotional, cat si fizic. Trebuie sa ne angajam sa fim in totalitate cuprinsi in aceste vehicule minuscule ale noastre, iar acest lucru a starnit unele sentimente tulburatoare, frici si fobii neeplicate, incertitudini si chiar durere asociata cu faptul de a fi „gazduiti” intr-o faptura pamanteana.

Din cauza adancimii la care ne impamantam in fizicalitate – si, in special, pentru cei care au o constitutie nepamanteana – poate ca ati sesizat ca sunteti mai balonati ca de obicei, deoarece corpul incearca sa ne „apere de invazia straina”, precum si unele senzatii subite de claustrofobie, neliniste, legate de faptul de a te simti captiv, ganduri de panica referitoare la cum sa „iesi sau sa parasesti ” corpul, intr-un eveniment neprevazut etc. Mi se spune ca aceasta isterie acest lucru e normal si de asteptat, in timpul unui proces de incarnare… in a te naste fizic in aceasta lume, ca prunc (in mod ironic) si in a te naste din nou in noua lume, via inaltare.

Adevarul gol-golut este ca nu mai putem sa fugim, sa evitam sau sa ne fragmentam, asa cum am obisnuit s-o facem, atunci cand lucrurile erau prea dureroase. In loc sa dam ortul popii sau sa ne furisam in eteruri, in momentele de zbucium, e necesar sa stam, in mod responsabil, ancorati in noi insine si sa ramanem total prezenti in fata disconfortului. Acest lucru include disconfortul fizic al invierii… mai ales pentru cei care au respins/rezistat densitatii dimensiunii a treia, un lucru obisnuit printre persoanele sensibile. Exista multa putere in faptul de a fi prezent in fata durerii – e singura cale de a o transmuta. A fi martor la suferinta fizica, cu intreaga constiinta, inseamna a o vindeca… un dar incontestabil al constiintei insasi.

In plus, suntem foarte versati cu starea de disconfort… ce naiba, doar noi am scris manualul. Si, pentru ca am trait in mod constient in ea, foarte mult timp, acum suntem total capabili sa ne folosim cu usurinta cea mai importanta superputere a noastra: neutralitatea/non-atasamentul. Pe durata acestei parti foarte fizice a calatoriei, a trebuit sa acceptam cu adevarat intreaga idee si scopul iluminarii intrupate, care este sa-l aducem pe Dumnezeu in corp si nu invers… fapt ce inseamna o experienta de moarte fizica.

Pe langa asta – si deoarece venim in contact cu Pamantul in noi moduri – toti liliecii si ultimii locuitori paraziti, ce traiesc in pivnitele intunecate ale „radacinii” noastre, trebuie si ei evacuati, pe masura ce lumina noastra coboara mai adanc, in „subsolul” corpului, restructurand fundatiile spatiului nostru vital. Asta poate insemna iesirea din nou la suprafata, a amintirilor din copilarie si a ranilor emotionale, o doza suplimentara de durere intestinala si criza de vindecare/simptomele de purificare tipice, asociate chakrei radacina: iritatii si mancarimi de piele, OBOSEALA, dureri musculare, imunitate scazuta, simptome asemanatoare racelii, durere de spate, dureri articulare si ale membrelor inferioare, reaparitia leziunilor vechi etc.

Acest nou grad de disconfort e autentic si bun, oameni buni… ne transformam in perfectiunea noastra divina, astfel incat materia fizica din care suntem alcatuiti se modifica intr-o mare masura. Iar corpul nostru a avut foarte multa nevoie de noi, asa ca, daca va simtiti retrasi in voi, pustii sau ca aveti nevoie de extrem de multa odihna/refacere, tineti cont de ea. In ceea ce ma priveste, oboseala, slabiciunea si durerile din corp au devenit atat de coplesitoare, incat abia mai pot face act de prezenta si sa am grija de mine, la modul cel mai elementar. Din fericire, am un partener iubitor si de ajutor, care a putut sa intervina si sa aiba grija de mine, caci fara el simt ca, efectiv, as pieri.

In general, se pare ca suntem in punctul in care ne abandonam total lui Dumnezeu, lipsiti de vointa personala… fapt ce inseamna ca, odata ce ne vom preda in totalitate, ne vom deschide asa cum nu am mai simtit-o vreodata si-i vom da voie IUBIRII sa patrunda in locuri din fiinta noastra, despre care nu am stiut niciodata ca exista.

Iar Consiliul ne reaminteste ca, desi e posibil sa ni se para ca pana in acest moment corpul nostru a facut niste lucruri cu totul anormale, acea transformare, in rezonanta cu natura noastra divina reala, nu e nimic „iesit din comun”, intrucat e proiectata biologic/codificata genetic in secventierea ADN-ului nostru si, prin urmare, corpul nostru se pricepe foarte bine sa produca aceste schimbari, intr-o maniera foarte unitara.

Ceea ce ESTE, totusi, extraordinar si ceea ce unii din noi inca mai observa, intr-o masura, este eliberarea a foarte multe amprente miasmice (karmice). (Miasmele sunt amprentele genetice ale bolii, pastrate in programarea ADN-ului nostru ancestral. Aceste amprente sunt amintiri despre boala, codificate si stocate, care sunt duplicate, in timp, in corpul fizic. Transmutarea acestor amprente ale memoriei celulare (genetica ancestrala) este necesara pentru a ne transfigura in corpul Christic inviat/desavarsit.)

Mi se spune ca, odata ce se incheie acest lucru… rezolvarea miasmelor genetice… corpul nostru se va transforma in toata gloria lui rafinata, cu mai multa usurinta si fara sa fie stanjenit de planul karmic de care am fost legati. In traducerea mea, acela e momentul in care incepe cu adevarat partea magica si, potrivit Consiliului, el inseamna si sfarsitul partii intensive de 6 saptamani, a procesului de reinnoire.

Informatii despre Merkaba

backward_step backward page:1/2 forward forward_step