Interviu acordat de către Corrado Malanga pentru Fan Clubul Corrado Malanga

A:   Bună ziua, domnule profesor!

CM: Bună ziua!

A:   Vă contactăm în numele fan clubului de pe Facebook, care să spunem că încearcă să facă cunoscute studiile dumneavoastră. Am pregătit pentru dumneavoastră niște întrebări pentru aprofundare, la care dumneavoastră să răspundeți pentru a ajuta astfel lumea să înțeleagă mai bine noțiunile pe care poate că nu au reușit să le înțeleagă doar citind lucrările dumneavoastră. C.M: Mă aflu la dispoziția voastră.

A:   Foarte bine! Eu aș începe cu prima întrebare, care este întrebarea lui Paolo: Cei 80% dintre oameni, cei care nu au suflet, în ce mod se diferențiază de extratereștri? Adică mor și, cu asta, basta? Ce tip cunoaștere se poate obține având doar spirit și minte?

CM: De-a lungul timpului, în cercetările noastre, acest aspect al problemei o suferit niște schimbări. Mai demult, credeam că partea sufletească putea intra doar în cele 20% din ființele umane datorită unei incompatibilități a părții sufletești cu ADN-ul restului de 80%. În realitate, studiile mai recente ne îndeamnă să credem că lucrurile nu stau chiar așa. Adică, noi (cei 20% care au suflet) suntem cei care au avut curajul să coboare aici, la acest nivel, care este nivelul celor 3 dimensiuni, a solidului, a suferinței, a loviturii de ciocan peste picior, a vieții și a morții. Doar 20% dintre suflete ar fi avut curajul să coboare și să ocupe locul prevăzut pentru ele, fiecare loc putând fi comparat cu un loc dintr-o parcare. Sunt 100 de locuri de parcare, dar doar 20 și-au ocupat locul. Celelalte 80 nu și-au ocupat locurile de parcare din pricina unor probleme tehnice, adică nu au vrut să coboare și să facă ultima parte a experienței pe care trebuiau să o facă. În acest context, partea sufletească este cea care modifică ADN-ul pentru a-l face compatibil. Nu există ADN care să facă partea sufletească incompatibilă, pentru că partea sufletească poate face tot ce vrea la nivel de Conștiință. Conștiința este Creatorul, deci intră într-un corp, îi modifică ADN-ul și apoi stă acolo. Din acest punct de vedere, cealaltă parte, de 80% dintre subiecți, este cea care în interiorul lor nu au partea sufletească. Se consideră că aceste părți sufletești există, dar nu au coborât la al șaptelea nivel, ci au rămas sus, la al șaselea nivel, nivelul pe care noi îl considerăm a fi nivelul pseudo-îngerilor, acel lucru care are legătură cu new age-ul  – ultima interferență extraterestră din punct de vedere a calității, dincolo de Primul Om (PO), dincolo de Shiva, dincolo de Vishna etc. În acest context, ceea ce se vede și ceea ce devine clar, este faptul că, dacă noi facem un Triade Color Test (TCT) unui subiect care nu prezintă decât sfera spiritului și sfera minții și apoi îl întrebăm unde este sfera sufletului, el îți răspunde “Nu este. Eu nu o văd în cameră.”. Atunci îi cerem să privească în sus, în afara camerei, iar el vede o sferă, care este sfera sufletului său. De multe ori aceasta nu are niciun chef să intre în cameră, adică în corp. Practic, aceasta este partea sufletească care a rămas în planul de deasupra, dar care oricum are conexiuni cu locul de parcare gol. Deci este posibil să se ia partea sufletească de acolo, trăgând-o în jos forțat, adică în propriul corp, arătându-i astfel cum este să se afle în acest corp. În acest sens am făcut puține experimente, dar oricum se vede că există o parte sufletească predispusă să ajungă în corpurile care încă nu au fost ocupate. Acesta era un lucru important. Diferența substanțială dintre om și extraterestru era faptul că sufletul făcea o diferență între ființe umane și oameni. sufletul crede că oameni sunt doar cei care au suflet, iar că ceilalți nu sunt oameni. Cu alte cuvinte, dacă am fi un broscoi și acela are suflet, atunci broscoiul este identificat de suflet ca fiind om. Pe când dacă am fi un om care nu are suflet, acesta este identificat de suflet ca fiind o ființă Umană. sufletul nu face diferență între extraterestru și terestru, ci doar între a fi sau nu cu Sine. Aceasta este o schimbare față de lucrurile pe care le spuneam la început, cu 20 de ani în urmă, în perioada când știam mai puține lucruri. În acest context, trebuie precizat faptul că partea sufletească nu este doar pe planeta Terra, ci este și în alte locuri ale universului. Iar când sufletul spunea în hipnoză că doar omul are suflet, nu se referea doar la omul terestru, ci la omul din tot Universul. Deci, cei care au suflet sunt oameni iar cei care nu au suflet sunt ființe umane.

A:   Având în vedere că i-ați menționat pe îngeri, după părerea mea ar trebui să clarificăm faptul că anumite persoane îi consideră pe îngeri ca fiind suflet, dar apoi apare următorul dubiu: dacă sufletul se află doar în corpuri, nu se înțelege foarte bine dacă acești îngeri sunt cu adevărat suflet.

CM: Înțeleg foarte bine. Îngerul nu are nici un corp. “Îngerul” care ni se prezintă nouă adesea ca formă angelică nu are nici un corp. Pentru că la nivelul său energetic nu sunt corpuri, nu există solidul, iar partea sufletească care corespunde acestor îngeri nu poate face experiența fundamentală a celor trei dimensiuni, adică în solid, adică nu poate suferi, adică nu poate să trăiască, să moară, așa cum facem noi. Asta pentru că nivelul său energetic nu îi permite acest lucru. Ceea ce se întâmplă este faptul că anumite suflete au coborât voluntar aici pentru a face experiență, altele nu. De ce nu au coborât? Există două posibilități. O dată, pentru că îngerul nu-i permite sufletului să facă experiența, ar face-o dar este o experiență dureroasă, pe care îngerul nu are niciun chef să o facă. Atunci îngerul este cel care împiedică sufletul să facă experiența. În al doilea rând, partea sufletească este cea care nu are niciun chef să facă experiența. A doua posibilitate mi se pare mai puțin probabilă, pentru că partea sufletească are trăsătura fundamentală de a dori să încerce tot. Deci, unele părți sufletești au coborât pentru că au decis să facă toate experiențele. Și să ne amintim că a face experiența înseamnă “a fi”, pentru că între manifestare și creație nu este nici o diferență. Creația nu se manifestă pentru că există un motiv. Întrebarea nu are sens. Întrebarea nu are sens pentru că manifestarea, adică “a face” prin intermediul lui “a fi” înseamnă “a fi”. Eu exist doar dacă fac. Dacă nu fac nimeni nu-și va da seama că exist, adică e ca și cum nu aș exista. Îngerul a făcut experiența de 80%? Foarte bine. El este 80%. Noi am făcut experiența 100%. Deci noi suntem ceva mai mult, avem cunoaștere de 100%. Deci, noi ar trebui să-i dăm lecții îngerului, nu el nouă. Chiar dacă, atunci când apare, îngerul tinde să ne țină un discurs dual, mincinos, păcălindu-ne prin a afirma “Noi suntem din planul de deasupra, deci suntem gardienii voștri “. Așa se întâmplă uneori. Însă nu este așa. Dacă tu ești mai puțin conștient decât mine, atunci eu sunt gardianul tău. Dacă ar fi să împart lumea în gardieni și păziți, care oricum ar fi un discurs dual, pentru noi, cei care cunoaștem acest lucru, și anume că dualitatea nu există, nu are sens. Orice subiect care vine să-ți țină un discurs dual înseamnă că vrea să te păcălească. Și în legătură cu acest lucru nu există niciun dubiu. Deci, în planul de deasupra există lipsă de cunoaștere. Noi suntem cei care parcurgem drumul final, nu ei.

A:   Bun! Să sperăm că s-a lămurit această problemă. Dacă tot am ajuns la subiectul “suflet” și “îngeri”, mă întreba Emanuele dacă se poate clarifica conceptul de suflet în real și virtual. Adică se referă la faptul că sufletul face parte din realitatea reală, dar se manifestă și în cea virtuală.

CM: Bineînțeles! Partea sufletească, la fel ca cea spirituală și mentală, au toate o caracteristică dublă. Fiecare este caracterizată de doi dintre cei trei parametri fundamentali, care sunt spațiu, timp și energie, dar caracterizate și de prezența Conștiinței. Deci sunt atât reale, pentru că Conștiința este total reală și indescriptibilă, cât și virtuale, pentru că au fiecare doi dintre cei trei parametri – timp-spațiu sau timp-energie sau spațiu-energie – adică minte, spirit și suflet. Deci, aceste trei entități au posibilitatea ca în aceleași timp să trăiască fie în real, fie în virtual. Când se activează partea lor reală (poate “a activa” nu este termenul exact, dar ACUM nu îmi vine altul în minte) ei văd Universul ca și când l-ar vedea din real. Dacă se activează partea virtuală, văd Universul ca virtual. Să dăm un exemplu. Când sufletul, mintea și Spiritul s-au reunit în TCTDF într-o singură sferă complet transparentă, eu vorbesc cu Conștiința mea, iar aceasta îmi răspunde. Cineva mă întreabă “Dar cum de sunt doi interlocutori – unul care întreabă și unul care răspunde?” Nu, nu este așa. Sunt tot eu, dar e ca și cum eu m-aș așeza pe două scaune – mă așez pe scaunul din lumea reală și răspund celui care este așezat în lumea virtuală. Eu virtual îmi pun o întrebare tot mie, cel care sunt în lumea reală. Creația îl întreabă pe cel pe care l-a creat și Creatorul răspunde creației sale. În acest context, trebuie clarificat un concept fundamental. În Univers nu există dualitatea. O percepem doar pentru că nu suntem conștienți că ea nu există. În acest context, nu există nici o întrebare și nu există niciun răspuns, decât în cazul în care se percepe Universul ca fiind dual. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că dualitatea reprezintă și distanța care există între Creator și creație, între realitatea reală și cea virtuală. Dar când realitatea reală și cea virtuală s-au unit, când s-au suprapus în sfârșit, înseamnă că s-a atins cunoașterea totală a Conștiinței. Este clar că Conștiința nu-și va pune nici o întrebare pentru că va ști totul și nu va exista niciun răspuns. În acest moment demonstrăm că întrebarea și răspunsul nu au sens, decât în virtual, unde există dualul. În momentul în care am înțeles tot, în momentul în care pun o întrebare, am și răspunsul. Distanța dintre real și virtual – care este o unitate de măsură a cunoașterii pe care o dețin, distanță care cu cât este mai mică, cu atât înseamnă că am mai multă cunoaștere. Când distanța dintre întrebare și răspuns este zero, eu am cunoașterea totală – poate fi măsurată prin intermediul timpului de răspuns. Eu îmi pun o întrebare și îmi răspund peste trei ani. Deci, distanța dintre întrebare și răspuns este foarte mare din punct de vedere temporal. Dar dacă eu îmi pun o întrebare și îmi răspund imediat, cunoașterea și Conștiința mea sunt foarte apropiate. Și asta se întâmplă când timpul se scurtează, adică când partea virtuală din noi , adică sufletul, mintea și Spiritul din virtual s-au unit, rămânând doar suprapunerea cu sfera totală a Conștiinței. Drept urmare, răspunsul este imediat. În acel context, când noi vom fi total uniți, prin dărâmarea ultimei bariere, care este separația dintre real și virtual, niciunul dintre noi nu va mai gândi că trebuie să se mai pună vreo întrebare. Și nu va mai exista niciun răspuns, pentru că noi vom ști tot.

A:   Bine! Pentru că am început direct cu Geneza, am pregătită o întrebare pe care a pus-o Marco, care sună cam așa:

A:   În toată Geneza se vorbește despre Primul Om, care are un suflet, pentru că trebuie să facă experiența morții, experiență pe care el nu o putea face pentru că este imortal. Apoi sufletul coboară în nivele energetice tot mai joase, ajungând până la noi. Asta pentru că nimeni nu dorește să-și murdărească mâinile cu experiențe care sunt dureroase. Întrebarea este următoare:

A:   Cum se poate ceda ceva ce ești? sufletul nu este un accesoriu pe care să-l împrumuți. Știm că noi suntem suflet. Nu ar fi mai corect să spunem că noi eram Primul Om și că am coborât apoi în omul normal?

CM: Eu nu văd lucrurile chiar așa. Bine, se poate spune că este o problemă de definiții și descrieri. Trebuie să ne amintim un pas fundamental. Cum se naște exigența de a avea un suflet? Acest tip de exigență este o exigență a Primului Om, este o exigență a Creatorului Shiva sau a lui Vishnu, cei doi Creatori care sunt reprezentarea dualității. În realitate, Conștiința nu are nevoie de separație decât în momentul în care are nevoie să înțeleagă cine este. În momentul în care Conștiința are nevoie să înțeleagă cine este poate să facă singurul lucru pe care știe să-l facă, singurul care există – separația. Aceasta este ca un foton și un antifoton, ca un Sine și un antisine. E ca și cum te-ai privi în oglindă pentru a vedea cum ești făcut. În clipa în care ai făcut acest tip de separație, primul lucru care se întâmplă este acela că partea conștientă nu a înțeles încă, pentru că nu a trăit încă experiența separației. Iar când separația va da naștere lui Shiva și Vishnu, care sunt cei doi Creatori fundamentali ai universului, care au o experiență fundamentală de făcut, dar știu că după ce vor trăi experiența prin intermediul conștiinței lor, ei nu vor mai avea niciun motiv să existe și vor fi reabsorbiți de Conștiința inițială. Iar acest lucru îi întristează. Noi așa am vedea lucrurile dintr-un punct de vedere dual. Iar Conștiința, când îi vede perplecși pe acești doi Creatori, face singurul lucru pe care știe să-l facă și pe care continuă să-l facă în fiecare zi în interiorul nostru. Odată ce Conștiința creează un cuțit, conștiința în realitate nu știe ce a creat. Și atunci trebuie să se supună cuțitului pentru a vedea cum funcționează acesta, lăsându-se tăiată. În acest Context, Conștiința se supune lui Shiva și Vishnu și le cere acestora să o separe, să separe Conștiința, pentru a simți separația pe care ea însăși a creat-o. Shiva și Vishnu nu așteaptă să fie rugați de două ori. Au în mână posibilitatea de a deveni ei Dumnezeu și separă Conștiința în trei părți, pentru că Universul holografic se împarte în trei (x,y,z) și divid Conștiința în suflet, minte și spirit. În acel context, Shiva și Vishnu separă, divid și creează sufletul, care înainte nu era, pentru că era doar Conștiința. În acea clipă sufletul se trezește separat și are posibilitatea de a trăi experiența separației, care dintr-un anumit punct de vedere este o experiență dureroasă, în care sufletul vede cum partea spirituală se îndepărtează și se întreabă “Unde se duce acesta? Ce se va întâmpla cu mine? Cine sunt eu? Nici măcar nu știu cine sunt.”. Astfel se creează o separație încă și mai mare, la un nivel mai jos, adică un zid, care va separa sufletul de spirit, partea feminină și cea masculină a Sinelui, situație care de altfel este descrisă și mit. În acel moment se înțelege că a separa înseamnă a crea suferință. Dar asta ne ajută să înțelegem că după, când Spiritul, mintea și sufletul se vor uni, se va simți contrariul, adică bucuria uniunii, care nu ar putea fi înțeleasă dacă înainte nu am înțeles separația. Până la urmă zeii și Primul Om sunt cei care separă Conștiința în suflet, minte și spirit, pe care apoi încearcă să le utilizeze una separată de cealaltă în tentativa de a bloca Universul într-o fotogramă unică, în care să poată gestiona ei sufletul, mintea și Spiritul, evitând ca acestea să se reunească într-o singură sferă, care este Conștiința Integrată și care imediat ce își termină experiența aici închide tot și se duce acasă. În acest context, Primul Om nu a fost niciodată conștient de Sine, pentru că atunci când a avut-o, a separat-o, iar când te separi îți pierzi memoria și nu mai știi cine ești.

A:   Andrea întrebă: După ce sufletul termină toate experiențele și înțelege ce se întâmplă, unde ajunge mai departe esența sa? Decide să închidă tot sau decide să facă altceva?

CM: Și în acest caz, dintr-un punct de vedere tehnic, întrebarea nu are sens. Și nici răspunsul nu are sens. De ce? Pentru că la sfârșit nu va fi sufletul, ci va fi Conștiința Integrată. Pentru că la sfârșit va fi ce a fost la început, dar invers. Unificarea sufletului, a minții și a spiritului se va întâmpla în tot Universul (niciun punct nu va fi exclus), noua creație a Conștiinței care era așa și la început, dar care ACUM a făcut experiența de Sine cu cele trei părți ale sale despărțite, care ACUM sunt unificate. Și în acel context toate Conștiințele care se află în interiorul ființelor vii din acest Univers, făcând toate aceeași experiență globală, vor avea aceeași hartă a teritoriului și vor avea aceleași idei. Deci, reunind toate Conștiințele Integrate într-o mare reuniune de condominiu, vor decide ce să facă. Dar aceasta nu va fi o decizie bazată pe o majoritate, pentru că toți, trecând prin aceeași experiență a Sinelui, vor decide să facă același lucru, în unanimitate. Și ce ar putea fi acest lucru? Ar putea fi crearea lumii fericite. Ca să ne exprimăm în termeni mai simpli, Conștiința a creat Universul, adică a creat un carusel cu care să se joace, iar prin joc să înțeleagă. Dar caruselul i-a fost luat printr-o pseudo-eroare, adică în momentul în care Conștiința se încrede să se lase pe mâna creației sale pentru a o diviza ca să poată trăi separația. Caruselul trece la Creatori, la Shiva și la Vishnu, iar după aceea ei sunt cei care vor învârti caruselul, pentru că noi suntem divizați și nu mai putem face ce făceam înainte. Dar în momentul când noi ne amintim toate acestea, sufletul, mintea și Spiritul se vor uni într-o singură Conștiință Integrată și ne luăm caruselul înapoi. Ideea finală ar fi următoarea.

page:1/3