A:   Acum, că am înțeles totul și că am redevenit patronii creației noastre, putem să ne jucăm și noi un pic cu caruselul, având în vedere că ACUM nu ne mai divide nimeni. Acesta ar putea fi viitorul.

A:   Am putea spune că scăpăm în sfârșit de extratereștri și de zei?

CM: Nu scăpăm de ei, ci îi integrăm. Pentru că “a scăpa” este un concept care prevede dualitatea, unde eu scot ceva din mine – separație – un concept care nu este corect. Trebuie să înțelegeți un lucru fundamental. În momentul în care eu scap de extraterestru îl vindec și pe el. Și cum se întâmplă acest lucru? Se întâmplă în termenii de extratereștri buni și extratereștri răi. Aici trebuie precizat un lucru. Și trebuie precizat neapărat, deoarece văd că eu spun un lucru, dar lumea nu înțelege. Și există un motiv fundamental pentru care se întâmplă asta. Eu am un anumit tip de cunoaștere când scriu, dar cel care citește se poate să aibă alt tip de cunoaștere, care nu este ca a mea și interpretează ceea ce eu scriu într-un mod diferit. Să dăm un exemplu simplu. Dacă un catolic convins citește Evanghelia întră în extaz. Însă dacă o citesc eu, mie îmi vine să râd. Iată! Evanghelia este aceeași, dar avem nivele de cunoaștere diferite. Eu nu spun că sunt mai bun sau mai rău, zic doar că suntem diferiți, acesta nefiind un concept dual. Suntem toți în aceeași oală, doar că avem nivele de cunoaștere diferite. Atunci nu există Karl Marx și marxiștii. Nu există Cristos și creștinii. Cum nu există Malanga și malanghienii. Cine spune o asemenea tâmpenie nu a înțeles nimic din conceptul de dualitate. Dualitatea nu există. A spune că unii sunt malanghieni ar înseamna că unii nu sunt. Nu există malanghienii. Există doar persoane care interpretează cuvintele mele într-un alt mod, pentru că au o cunoaștere diferită. Fiindcă cunoașterea mea s-a schimbat în timp, la început aveam ală părere despre problema extraterestrului. Prima dată, în faza numărul unu, spuneam că extratereștri sunt răi, deci aceștia trebuiau luați la șuturi în fund. În a doua fază, credeam că extratereștri nu sunt nici buni, nici răi, ci sunt doar extratereștri care își urmează interesele, dar rămânea faptul că interesele lor nu erau și ale noastre, deci trebuiau goniți și îndepărtați, dacă se poate spune astfel. “A îndepărta” era un proces de diviziune, care iar nu era corect. În a treia fază extratereștrii continuă să nu fie nici buni, nici răi, dar cum nu există diviziune, reprezintă acea parte din noi care nu a înțeles. Extraterestrul se oglindește în noi. Noi suntem oglinda extraterestrului. Extraterestrul este o reprezentare a unei situații comice. Conștiința ne-a făcut așa, ne-a pus ne noi în fața noastră ca noi apoi să trecem prin oglindă. Noi suntem cei care am decis să fim răpiți de extratereștri. Am făcut acest lucru inconștient. Pentru că trebuia să trăim experiența. Care? Extraterestrul este reprezentarea unei experiențe exacte. Prin intermediul extraterestrului noi ne-am amintit că suntem suflet, minte, spirit, că suntem Conștiință, că noi suntem Creatorii. Fără extraterestru această experiență am fi făcut-o în miliarde și miliarde de ani. Cu extraterestrul o putem face în câteva sute de ani. Deci, extraterestrul ne este util pentru ca noi să înțelegem cine suntem. În acest context, în momentul în care noi înțelegem cine este extraterestrul, și anume o parte din noi care nu a devenit conștientă, așa cum se întâmplă și cu noi, și de care noi ne folosim pentru a dobândi acea cunoaștere. Exact în acel moment extraterestrul se oglindește în noi, iar noi pentru extraterestru reprezentăm fotografia, imaginea a ceea ce el ar vrea să fie dar nu este și îl determinăm să înțeleagă în fiecare moment că a greșit cu noi drumul de dobândire a cunoașterii. În același moment în care noi înțelegem cine suntem, adică că suntem Dumnezeu, extraterestrul înțelege că noi nu mai suntem o pradă și deci el trebuie să aleagă alt drum pentru dobândirea cunoașterii. Partea din noi care încă nu a înțeles – extraterestrul – trebuie să înțeleagă într-un alt fel, nu furând experiența noastră, ci făcându-și-o pe a sa. Dar oare de ce momentul este identic? Pentru că în fizica lui Bohm, unde nu există trecutul, prezentul și viitorul, totul se întâmplă într-un moment unic. Cu cât eu înțeleg cine sunt, cu atât mai mult extraterestrul înțelege că nu mai are ce să facă cu mine. În poveste, finalul este același. Odată ce eu am înțeles, extraterestrul pleacă în altă parte, dar nu îl gonesc eu cu șuturi în fund. Extraterestrul nu mai are nici o posibilitate de a interacționa cu mine. Rezultatul final este acela că fiecare își vede de treburile sale. Drumul de dobândire a cunoașterii este un drum personal. Din punctul nostru de vedere la final extraterestrul oricum trebuie să plece, în niciun caz nu trebuie să ni-l ținem pentru că am fi noi miloși. A goni extraterestrul, în acest context înseamnă a-l învăța cu forța că el trebuie să facă altceva. Într-un fel îi facem o favoare dându-i un șut în fund prin faptul de a nu-i mai permite să interacționeze cu noi.

A:   Domnule profesor, ACUM avem o întrebare inspirată de o veche hipnoză pe care ați făcut-o dumneavoastră. Este o fată, Desireè, care vorbește despre imortalitatea corpului. este vorba de proiectul inițiat de suflet și apoi deviat de extratereștri. Se poate aprofunda acest discurs pentru că în acea hipnoză, pe care mi-o amintesc și eu, se pare că sufletul spune că va rămâne tot în acel corp, pentru că el deja a înțeles. Putem să aprofundăm această temă?

CM: Lucrurile stau un pic altfel. Conceptul fundamental al acestui Univers este următorul: în acest Univers nu există moarte. Din fericire sau din nefericire nu moare nimeni niciodată. Al doilea aspect al problemei – corpul nu a fost niciodată viu. A fost mereu mort. Și cum a fost mereu mort, nu are cum să moară. corpul este ca o haină. Haina se mișcă pentru că ești tu în interior. Haina cel mult se uzează. Când se uzează o arunci și iei alta. Îl poți schimba dacă vrei. În acest context corpul este viu doar pentru că în interior este Conștiința cea care îl face viu. În momentul în care tu îți trăiești viața, corpul este recipientul în care stai, dar în care tu te integrezi și ești și corpul tău, dar acesta este doar o haină, care se consumă și moare. În acest context, dacă tu (Conștiința ta) vrei să ai un corp pentru totdeauna, pentru eternitate, înseamnă că corpul tău poate să nu îmbătrânească niciodată, pentru că așa ai ales tu. Asta fiindcă Conștiința este Dumnezeu și poate să facă orice. Faptul că o Conștiința spune că a înțeles tot și prin urmare corpul nu moare, după părerea mea aste este o mare tâmpenie. De ce? Pentru că Conștiința trebuie să înțeleagă un lucru fundamental, și anume – ce se întâmplă când corpul moare. Pentru că îl abandonezi. Trebuie să înțelegi ce înseamnă și suferința abandonului corpului tău. Și pentru a face acest lucru trebuie să-ți abandonezi corpul. Deci nu are sens să spunem că Conștiința a înțeles tot și deci rămâne în corpul său. Pentru că în spatele acestui lucru există o interpretare greșită. E asemenea conceptului în care, de exemplu, dacă mie îmi este frică să mor atunci nu mor. În cazul nostru este la fel “Eu am înțeles tot, deci nu trebuie să mai mor.”. Acest tip de discurs mă face să râd. În termeni psihanalitici se numește disonanță cognitivă, unde tu îți aranjezi lucrurile așa cum îți convine, pentru că ție îți convine ca lucrurile să fie așa.

A:   Perfect! Chiar trebuia clarificată această problemă pentru că există multe persoane care își doresc să fie imortale.

CM: Imortalitatea nu are sens pentru că noi suntem eterni. Cui îi pasă dacă suntem imortali? Acesta este un concept pe care lumea nu îl înțelege. Și nu îl înțelege în mod justificat, pentru că nivelul de cunoaștere nu îi permite acest lucru. Deci, nu înseamnă că cineva a înțeles greșit. Conștiința sa îi dă un răspuns despre Universul care îl înconjoară în funcție de nivelul de cunoaștere pe care îl are, ca în oglindă. Eu văd un lucru și cred că acel lucru este așa cum îl văd. În realitate, este cum îl văd pentru că eu cred că acel lucru este așa. Dacă mâine dimineață îl văd altfel, nu înseamnă că acel lucru s-a schimbat, ci s-a schimbat cunoașterea mea. Acesta este un exemplu clasic al hărții și al teritoriului, unde harta este ceea ce crezi tu că vezi, iar teritoriul este ceea ce este în realitate, acesta fiind un concept al Programării Neurolingvistice.

A:   Ar fi bine să încetinim un pic ritmul, în sensul că deja am pornit cu o viteză amețitoare, cu concepte de geneză și altele. Aș vrea să trecem la niște întrebări mai ușoare, mai ușor de înțeles. Benedetto ne întreabă apropo de hartă. Dedesubt sunt extratereștri, deasupra sunt îngerii, în spate sunt cei fără corp iar în lateral sunt ********* sau mai este și altceva?

CM: Nu. Mai este și altceva. Asta se vede în cheia noastră de lectură, doar dacă aceasta este corectă. Se vede clar că în acest Univers există 8 octante, care ideatic sunt reprezentate de 3 semiaxe, cu trei tipuri de culori fundamentale. Noi trăim în octantul care este caracterizat de albastru (timpul), roșu (spațiul) și verde (energia potențială). Există celălalt Univers, cel care se află dincolo, unde sunt ceilalți, care au azuriu, galben și purpuriu. Apoi mai sunt toate combinațiile culorilor și anticulorilor. creierul nostru vede în mod simetric că Universul este divizat astfel. În unul dintre primele articole – Triade Color Test (TCT) – demonstram cum este posibil să înțelegem ce tip de interferență poate avea un subiect pe baza acestor culori. De exemplu, dacă eu trebuie să am sufletul albastru, însă sufletul meu este verde, culoarea simbolică, care trebuia să fie albastru, se obținea prin adunarea unui anumit număr de vectori până se obținea culoarea verde. Ceea ce se aduna erau tot trei vectori, dar care caracterizau unul dintre celelalte octante. Asta însemna că această creatură care se agățase de partea sufletească, pe care o făcea să vibreze în culoarea verde, alterându-i culoarea, aparținea acelui octant anume. De exemplu, ființele Albastre (Blu), care sunt precum Luxul nostru, se află într-un anumit octant. Ringhio se află într-un octant opus cu al nostru. Primul Om se află în alt octant. Iar această poziționare se putea calcula cu un grup de vectori. În realitate, toate aceste creații care veneau să interfereze cu noi, iar prin interferență se înțelegea variația culorii pe baza vectorilor culoare. Este adevărat că îngerul se exprimă exact așa. Nu că as vorbi eu cu îngerii, așa cum făcea *******, dar ajung să discut cu subiecți în a căror hipnoze nu se mai manifestă Șarpele, Ringhio sau Luxul, ci apar îngerii. Cum este cazul unui subiect aflat într-o stare hipnotică (de conștiință alterată). Apare acest înger care spune “Nu puteți să ne cereți să renunțăm la proiectul nostru.” Și care este proiectul vostru? “Proiectul nostru sunteți voi.” Iar eu îi spuneam îngerului că nu le cer să renunțe la proiect. Eu după ce termin aici știu unde să merg. În acest context, îngerul se exprima în termeni tehnici de genul “noi”, “voi”, “ei”. “Noi” înseamnă ei, “voi” înseamnă noi, cei care suntem la nivelul șapte, iar “ei” sunt cei din partea neagră a universului. Deci, acest concept este și în interiorul ființei din planul de deasupra, care descrie tot Universul exact cum l-am descris noi în lucrările noastre. Deci, totul se potrivește foarte bine.

A:   Perfect! Domnule profesor, avem o întrebare a cărui autor dorește să rămână anonim, din motive personale. E ca și cum întrebarea conține și răspunsul. Întrebarea este următoare:

A:   În ziua de astăzi există și militari care au înțeles această problemă și încearcă să ne ajute sau nu?

CM: În realitate aici sunt două întrebări. Dacă sunt militari care au înțeles ce se întâmplă? Răspunsul este da. Sunt militari care vor cu adevărat să ne ajute? Chiar nu cred asta.

A:   În acest caz nu cred că au înțeles foarte bine ce se întâmplă.

CM: Sigur că da. Nivelul de înțelegere a militarului este un nivel de înțelegere milităresc. Dacă eu aș vi fost conștient de mine nu m-aș fi făcut nici preot, nici militar, nici avocat și nici judecător.

A:   Cum eu îmi aduc aminte foarte bine faimoasa hipnoză în care dumneavoastră vorbiți cu militarul, vreau să vă întreb dacă ei sunt conștienți că în cazul în care proiectul lor nu se realizează ei sunt primii care sunt eliminați?

CM: Da. Sunt absolut convinși de acest lucru. Au înțeles acest lucru și sunt conștienți că nu au un plan B, nu au perspective. Și atunci speră până în ultimul moment să se întâmple ceva neprevăzut, care să îi ajute cumva să se salveze. Ei sunt convinși că indiferent de cum s-ar proceda, ei oricum sunt deja morți. Și cred că procedând astfel în continuare, vor reuși cumva să găsească o soluție și să scape din situația în care s-au băgat singuri. În momentul în care au acceptat să colaboreze cu extraterestrul și-au dat singuri foc la valiză. Eu îmi amintesc de un ofițer de rang înalt, care mi-a scris după ce s-a întors dintr-o zonă de luptă din străinătate, povestindu-mi experiența lui și a grupului din care făcea parte, grup format din 9 persoane, care au fost toate ridicate de forțele extraterestre. După ce s-au întors acasă, unele dintre aceste persoane au murit în accidente ciudate iar altele au ajuns închise prin ospicii. Aceștia sunt singurii din grup care și-au informat superiorii despre ceea ce se întâmplase. Nu știu ce s-a întâmplat mai departe cu acest bărbat. Mi-a scris o singură dată, spunându-mi că aceasta va fi prima și ultima scrisoare pe care o scrie, precizând că în ziua următoare va merge la psiholog, dar crede că acesta nu va fi capabil să-l ajute să înțeleagă ce se întâmplă. Și îmi spune: “Noi, militarii, suntem folosiți datorită nivelului nostru scăzut de cunoaștere, pentru a face ceva împreună cu aceia, cu extratereștrii.” Și apoi îmi descrie câteva lucruri care i s-au întâmplat, care sunt exact răspunsurile de la testul TAV (Test de Autoevaluare). Vorbește despre soție, despre confuzia mentală în care se află. Vorbește despre diplomele sale, încercând să-mi demonstreze că el tehnic este pregătit să înțeleagă ce se întâmplă. Apoi încheie scrisoarea spunându-mi “Când m-am întors în țară am încercat să găsesc niște răspunsuri și am găsit studiile dumneavoastră. Dumneavoastră aveți dreptate. Există ceva ce colaborează cu militarii noștri într-un proiect cu privire la un fel de cucerire a lumii. Nu o să vă mai scriu. Aceasta este singura dată când vă scriu.”.

A:   Putem să trecem la o altă întrebare, care poate să pară banală, dar care probabil va introduce și alte tematici. S-a întâmplat să cunoașteți cazuri în care extratereștrii să fie interesați de indivizi care nu au suflet?

CM: Aceasta este o întrebare la care eu nu pot răspunde. Îmi vine în minte o singură fază, când într-o hipnoză iese la iveală Luxul și îmi spune “Dar cum se face că tu îți permiți să îmi răspunzi și să îmi pui întrebări? Eu când vorbesc militarii mei, aceștia tac.” “Militarii tăi sunt proști.” i-am spus eu ca să-l provoc. El îmi surâde și îmi răspunde “I-am golit pe toți pe dinăuntru.” Ce înseamnă asta? Că a fost extrasă partea sufletească, Spiritul, voința, mintea? Eu la această întrebare nu pot să răspund, dar cu siguranță militarii sunt utilizați, și mulți dintre ei au suflet, dar nu știu cât de mult au înțeles acest lucru. Pentru că unei părți sufletești care este disociată de spirit și minte nu-i este ușor să înțeleagă că este utilizată într-un mod care nu este tocmai corect.

A:   Sunt multe întrebări, dar încerc să le aleg într-o anumită ordine, pentru a nu vă încărca nici pe dumneavoastră și nici pe cei care ascultă înregistrarea. Giuseppe spune: Aș vrea să-l întreb pe domnul profesor dacă karma poate fi modificată, sau este ceva ce sufletul va face încontinuu pentru eternitate?

CM: Să o numim karmă. Să o numim destin. Să o numim alegerea de viață pe care o fac eu. Eu sunt Dumnezeu. Eu fac regulile și le schimb când am chef. În acest context, totul e modificabil în orice moment, în singurul moment care există, adică acesta – prezentul. Interpretarea greșită a problemei este legată de interpretarea karmică a new age - ului, care spune că este datoria ta să înveți nu știu ce lucru, iar tu nu poți scăpa de acest lucru pe care trebuie neapărat să-l înveți. Acest lucru este adevărat aproape în totalitate. De ce? Pentru că noi am observat că subiecții tind de-a lungul vieții lor să prezinte o problemă predominantă pe care o au de rezolvat, dar pe care o trăiesc concomitent (pentru că timpul nu există și totul este doar o clipă prezentă) în toate corpurile lor, cu mici variații, ca și cum toate aspectele problemei ar trebui să fie trăite, ca apoi, la sfârșit, tu să cunoști absolut toate aspectele acelei probleme. Deci, nu știu… Problema loviturii de ciocan peste picior este trăită într-o viață dând un ciocan altuia peste picior, în alta construind ciocanul care îți va oferi acea lovitură peste picior, în alta nu vei avea piciorul și deci nu-ți vei putea da acea lovitură peste picior. Trăim absolut toate posibilitățile. În acest context, ai senzația, în mod eronat, că nu poți ieși din binarul în care te-ai băgat. Iar Zeilor nu le convine ca tu să ajungi să cunoști faptul că niciodată nu ai încheiat un pact cu ei. Pentru că tu ai făcut regulile, nu zeii. Deci, când ai terminat de trăit toate experiențele loviturii de ciocan peste picior, te oprești. Nu are rost să le trăiești la infinit dacă ai înțeles ce înseamnă asta. Iată deci unde se poate schimba drumul.

A:   Asta înseamnă că noi putem să ne schimbăm drumul. Întrebarea Fabianei este exact aceasta:

A:   Unde se opresc limitele creației și ale realității din parte Conștiinței mele? Adică, cât pot să-mi schimb viața, având în vedere că trebuie să mă aliniez la conștiințele altora.

CM: Foarte ușor. Universul nu este dual. Deci, nu există un interior și un exterior, ceea ce înseamnă că nu există limite. Acesta este primul aspect fundamental. Atunci, dacă eu întâlnesc pe unul care mă înjunghie, înseamnă că noi suntem două persoane care au două drumuri de conștientizare diferite, care se luptă între ele? Nu. Nu este așa. Substanțial Conștiința este una singură și nu există conflict de Conștiință, iar din acest motiv, dacă există un tip care mă înjunghie, acest lucru se întâmplă doar pentru că eu și el, împreună, am decis să jucăm două roluri foarte exacte. El este cel care înjunghie, iar eu sunt cel care este înjunghiat. Dacă eu mă las înjunghiat înseamnă că eu vreau să mă las înjunghiat. Pentru că eu și el suntem același lucru. Suntem mâinile aceluiași corp, dar care recită două roluri diferite. Dar suntem același corp. Suntem toți în acord. Vreau să dau un alt exemplu. De exemplu, dacă eu intru într-o cameră și unul vine și îmi trage una în față, vina este a mea. Vina între ghilimele , pentru că vină nu există. Acțiunea și reacțiunea nu există într-o lume duală. Deci eu sunt și acțiunea și reacțiunea. În acest caz, eu am intrat în cameră deja nervos, iar celălalt percepe în câmpul morfogenetic această nervozitate a mea, o interpretează ca și cum eu aș fi sărit primul pe el și prin urmare vine peste mine. Deci, reacția sa este de fapt evoluția unei acțiuni, pe care din punct de vedere extern eu nu am comis-o niciodată. Ce se întâmplă în cazul meu? De exemplu, colegii mei deja m-au scos la pensie în creierul lor. Încercam să-mi găsesc un loc de muncă, unde să lucrez cum făceam și înainte. De exemplu, ACUM există posibilitatea de a mă transfera la un alt departament sau de a merge acasă, unde nu deranjez pe nimeni și unde ei nu trebuie să mai împartă cu mine banii, salariile, fondurile și alte lucruri de acest gen. Dacă la început m-a enervat foarte tare acest lucru, apoi am înțeles că aceasta era o reacție corectă la atitudinea pe care eu am avut-o mereu față de ei. Eu mereu mi-am disprețuit colegii, un lucru care nu este deloc corect. Este corect ca și ei să mă disprețuiască pe mine.

A:   Bine! “Bine” este un mod de-a spune. Vreau ACUM să vă pun o întrebare mai tehnică, care să ne ajute pe noi, cei care încercăm să îndrumăm persoanele prin intermediul fan clubului, în ceea ce privește TCT- ul (Triade Color Test). Ambra ne întreba dacă putem să ne bucurăm de experiența viselor lucide prin TCT.

CM: Da! Cu siguranță! Visele lucide, dar și visul normal, sunt o etapă importantă pentru că sunt foarte asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în Triade Color Test. Adică sunt reprezentarea formală a unei simulări mentale. Din punctul nostru de vedere, simularea mentală este mai reală decât realitatea care ne înconjoară și care în realitate este virtuală. Simularea mentală este construcția unei virtualități în mintea ta. Cum tu ești Dumnezeu, ceea ce construiești în cap este exact ceea ce se întâmplă. De exemplu, când adormi în timp ce faci simularea mentală, simularea mentală continuă pe perioada cât tu dormi. Uneori îți dai seama de acest lucru, alteori nu, dar ea continuă, merge înainte. Deci, simularea mentală se transformă în vis lucid sau vis normal. creierul va utiliza imaginile simbolice, iar dacă subiectul care face simularea are nivelul de cunoaștere necesar, atunci reușește foarte ușor să interpreteze aceste simboluri. Dacă cunoști limbajul arhetipurilor poți înțelege arhetipurile din vis. Dacă nu, nu le înțelegi. Știi doar că ai visat că ai căzut în mare cu mașina ta personală. Dacă ai fi cunoscut semnificația arhetipurilor ai fi înțeles că corpul tău, care în vis este mașina, coboară dintr-o zonă mai înaltă în una mai joasă și se aruncă în mare, adică în apă, apa fiind mintea. Deci, într-un anumit fel, corpul omologhează ceea ce a tras în jos, adică ceea ce mintea vrea ca el să facă. Relatat așa, visul nu are nimic de-a face cu ce ai văzut tu. Prin arhetipuri ești capabil să-ți interpretezi visul. Deci, visele lucide sunt de o importanță foarte mare și trebuie luate în considerație.

A:   Practic ați răspuns deja la întrebare, dar Giovanni întreba ce părere aveți de vise și cum trebuie interpretate acestea. Dar mie mi se pare că deja ați răspuns.

CM: Da. Dacă o să am dispoziție, ceea ce ACUM nu am, s-ar putea să scriu un articol pe această temă. Pentru că mi-a fost cerut acest lucru, va trebui să fac cândva. Visul, după cum afirma și Jung, este mai real decât realitatea virtuală, pentru că visul ține mai mult de lobul drept decât de cel stâng, deci, este în conexiune mai mult cu partea sufletească. Și să ne amintim că partea sufletească este mai reală decât celelalte părți, mintea și Spiritul, care sunt un pic mai virtuale. Cum realitatea virtuală este cea creată de noi, în vis apare mai mult realitatea reală. Filozofii greci își puneau întrebarea “Este mai adevărat visul sau realitatea de toate zilele?”. Iată că ACUM putem afirma că visul este mai adevărat.

page:2/3