Sinele Uman

 

Această însemnare se bazează pe cele precedente şi pe termenul introdus de conştienţă conştientă. Astfel, a fost introdus termenul de Sine uman şi caracterizat ca fiind conştienţă conştientă, în vreme ce Sinele Divin a fost caracterizat ca fiind mai degrabă o Prezenţa, un Factor Cauzal, Conştiinţa.

 

Mulţi dintre noi ne-am putea întreba ce anume înseamnă conştienţă conştientă ? Există multe considerente filozofice privind conştiinţa şi conştienţa, dar să folosim o altă abordare, bazată pe analogii, definiţii redefinite şi logica holistică.

 

Trebuie să fim atenţi la faptul că termenii folosiţi aici, sau mai degrabă procesele din spatele lor, depăşesc ceea ce poate fi descris în cuvinte, ca urmare, trebuie să contemplăm dincolo de cuvinte. Conştienţa simplă poate fi definită în cel mai simplu mod ca fiind descrisă de capacitatea de a percepe mediul exterior şi de a răspunde la stimuli într-un mod predictibil, bazat pe o anumită programare. Aceasta definiţie nu este similară cu cea din dicţionare, dar ajută să diferenţiem anumite subtilităţi, în vreme ce definiţiile oficiale sunt însoţite de multe întrebări filozofice.

 

Conştienţa conştientă poate fi descrisă ca o conştienţă conştientă de funcţia ei. Iar funcţia ei este conştienţa. Pare o definiţie circulară şi aşa şi este dacă nu începem să diferenţiem dimensiunile. Un robot poate fi considerat conştient (în sensul termenilor definiţi în acest articol), dar pentru a deveni conştienţă conştientă, trebuie să aibă componente vii (există referinţe la tehnologii în Univers care au creat o simbioză între viu şi automatizare, între organic şi anorganic).

 

Capacitatea de a percepe şi răspunde la stimulii exteriori nu este echivalentă cu conştienţă faţă de raportul cauzal între mediul interior şi cel exterior.

 

În momentul în care am pomenit de mediul exterior, putem contempla o zonă a conştientei Universale care funcţionează cumva autonom, deci are anumite graniţe şi delimitări faţă de ceea ce este Universal. Ca urmare, în mintea noastră apare conceptul de membrană, ce defineşte o entitate conştientă (atenţie, nu o conştiinţă).

 

Mergând mai departe, şi aici există referinţe în materialele transmise de oameni specialişti în bilogie şi deschişi în spirit, putem asocia membrana cu un instrument inteligent de percepţie a stimulilor şi de răspuns la ei. Exemple de membrane sunt pielea fizică, aura, desigur pe diferite niveluri de densitate şi complexitate.

 

Dar cum poate să devină o conştienţă conştientă de funcţia ei ? Cu alte cuvinte, cum poate ea deveni o conştienţă conştientă ?

 

Pentru aceasta, conştienţa trebuie să perceapă prin funcţia ei de bază, conştienţă, răspunsul personal la stimulii exteriori ca şi stimuli recurenţi. Pentru aceasta este însă necesar să existe un fenomen de reflexie şi de refracţie a răspunsului faţă de membrană, cu alte cuvinte, reflexia pentru că entitatea conştientă să devină conştientă de funcţia să şi de efectele sale, şi refracţia pentru a putea emite un răspuns în mediul exterior. Deci trebuie să existe un răspuns emis dar şi o buclă informaţională reflectivă (închisă) cu mediul exterior.

 

Din alt punct de percepţie, conştienţa conştientă ne duce cu gândul la geometria fractalica, unde Unul este în Tot, şi Totul este în Unul. Astfel membrane temporare divid Întregul în Manifestare, în vreme ce acesta rămâne Întreg în Esenţă. Se crează astfel mai multe instanțe ale unui Întreg individualizat prin variaţia unui parametru.

 

După această introducere în cuvinte ale unui proces infinit de complex, viaţă conştientă, pentru a nu complica mai mult lucrurile, putem contempla analogia celor descrise cu următorul proces:

 

Sufletul uman, produs al Conştiinţei Pure, fiinţat în Prezenţa divină, interacţionează cu dimensiunile Creaţiei prin costume specifice fiecărui mediu dimensional. Proiecţia Conştiinţei (Prezenţei) în costumele dimensionale crează aspecte ale Conştiinţei, care sunt subarmonici ale ei şi reprezintă conştienţe dimensionale. Când toate acestea sunt în armonie şi acţionează coerent, Prezenţa ce însufleţeşte Omul trăieşte experienta Creaţiei multidimensionale.

 

Dacă însă, să zicem, conştienţa îşi concentrează atenţia (acordă energie Percepţiei) pe o anumită gama de frecvenţe, datorită stimulilor foarte puternici din dimensiunea dominantă, atunci o parte se fragmentează de Întreg, uita de el, creând o membrană şi o entitate conştientă de exteriorul fragmentat, dar şi de funcţia sa de conştienţă în acel mediu. Înţelegem prin entitate sub-setul conştientei care se modelează printr-o buclă închisă de feed back după mediul exterior, perceput ca separat, şi se programează conform interacţiunii şi coliziunii cu mediul “exterior”. Acea entitate o putem descrie că Sinele uman.

 

Conştiinţa Umană este eternă în vreme ce Sinele uman nu poate exista decât în timp. De aici şi conceptul de “eliberare de forma umană”, întâlnit în învăţăturile şamanice, dar şi în alte materiale.

 

Sinele uman, datorită concentrării atenţiei pe mediul fizic, emoţional şi mental intelectual, precum şi pe stimulii aferenţi, se percepe separat de Marea Cosmică de Conştiinţă şi Conştienţă, deşi, în mod ironic, el nu poate exista fără Prezenţa, fără esenţă care îl cauzează, Conştiinţa.

 

Aspectul predictibil al răspunsului fizic, emoţional, mental al Sinelui uman la stimulii exteriori îl definim ca personalitate. Atunci când sufletul îşi părăseşte corpurile dense, deşi unele tipare de personalitate ar mai putea fi disponibile, identitatea reală este (re) dezvăluită.

 

Identitatea reală este Radiantă şi nu Reflectivă, având corpuri de conştienţă ce cuprind întregul Univers, generând un aspect pe care îl numim Prezenţa divină (menţionată şi în articolele precedente de pe acest site şi din alte materiale şi surse).

 

Iluminarea, care poate fi descrisă prin coerenţa şi armonia Sinelui Divin cu Sinele uman, poate fi stimulată de auto observare, de cultivarea Observatorului (concentrarea atenţiei pe Conştiinţă şi Prezenţa). Iniţial, prin cunoaştere memorată, Observatorul poate modela Sinele uman şi conştienţa în acord cu Legile Universale şi adevărata Identitate, ceea ce interiorizează un corp al conştienţei conştient de adevărata să natura, ceea ce cultivă Înţelepciunea (cunoaşterea interioară, simultană cu Percepţia) şi formează conştienţa în Atitudine în acord cu Sinele Divin. Cu alte cuvinte, membrana se dizolvă, Prezenţa rămâne individuală, dar interiorul şi exteriorul nu mai sunt separate ci interconectate.

 

Atunci Omul devine cu adevărat Prezenţă divină Eternă, adevărata sa Identitate şi (din păcate) unul dintre cele mai mari secrete ale omenirii. Există forţe în această lume care doresc ca oamenii să se identifice cu corpul fizic şi nevoile lui, să se creadă entităţi temporare într-o lume ostilă, având nevoie să îşi câştige “pâinea zilnică” lucrând în tipare impuse, în cicluri fără sens, ce storc forţa de viaţă.

 

Membrana Confuziei însă se dizolvă, străpunsă de frecvenţe dincolo de gama ei de răspuns şi Sinele uman este reintegrat în Sinele Divin. Adevărata natură Umană luminează prin mistificările unor forţe obscure, revelându-se nouă.

 

Şi călătoria continuă...

 

 Sursa : Sinele Uman