Disoluția identității

Ar trebui ca până ACUM să fie foarte clar faptul că murim față de vechea noastră identitate de când a început 2016… ei bine, în realitate procesul a durat mult mai mult, dar în acest an a fost evident în moduri noi și mai profunde. Și întrucât luna trecută a fost a 9-a lună din ciclul de 9 ani, am devenit realmente duri cu moartea… am eliberat dintr-o singură lovitură atât de mult din vechiul nostru eu, încât a trece printr-o criză de identitate sau existențială în acest moment ar părea ceva normal și așteptat.

Pe lângă faptul că muriți față de vechea voastră identitate, eliberați din celulele voastre și o întreagă genealogie de creație Umană deformată, o întreagă matrice de falsitate.

Disoluția identității personale devine din ce în ce mai accentuată (pentru EGO), pe măsură ce ne contopim tot mai profund în unitate. Egoul nu reprezintă cine suntem, ci ne oferă într-adevăr ocazia de a ne cunoaște… este un mecanism cu totul remarcabil (holografic), ce ne permite să cunoaștem autonomia în sânul UNItății eterne.

Și totuși, ascensiunea noastră la unitate ne cere să anulăm dominația individualizată a egoului, pentru a ne menține pe primul loc Sinele-suflet/inima, un proces ce poate amenința aspectul egoului să se simtă de parcă ar dispărea și/sau s-ar confrunta cu moartea sigură… când de fapt sărăcuțul de el doar își face treaba de a menține iluzia separării, în timp ce este de asemenea exclus din poziția lui de conducere.

Sentimentul acesta de dizolvare reprezintă cu adevărat o fuziune cu întregul unificat, dar pentru EGO se poate traduce prin: „Chiar exist? Dacă exist, contez cu adevărat?” sau  „Cum aș putea să am o valoare individuală, într-un ocean atât de vast de (miliarde de) suflete?”

A nu se confunda cu sentimentul de a fi total singur în univers… ca, de pildă, atunci când ne confruntăm cu o tragedie neașteptată… disoluția identității (egoului) este mai mult un nivel jos/un gând de fundal/un sentiment de neființă. Este un proces ciclic de renunțare la conceptul nostru despre valoare, dintr-un loc a identității personale, și de reorientare a lui spre întregul unificat.

Dacă nu sunteți familiarizați cu procesul de a muri în timp ce trăiți… care este  c l a r la fel de normal ca și cina de duminică… pentru simțuri poate fi derutant și copleșitor să simți (în timp ce te afli într-un corp) reabsorbția eului înapoi în întregul creației. Să știți că dacă sunteți/ați fost martori la acest proces în voi, deși puteți avea senzația că dispăreți în neant, în realitate vă contopiți cu totalitatea.

Și deși el înseamnă să ne lepădăm de identitatea veche/măruntă/falsă, continuăm să ne păstrăm scânteia individualității din inima noastră, chiar din perspectiva unității, care implică un Sine mult mai vast (Sinele conectat cu TOTUL).

„În momentul în care şinele nostru (mic) devine uni-versal, „dorințele” noastre… inspirațiile, aspirațiile și motivațiile noastre… transcend/se extind, pentru a cuprinde întreaga omenire, prin care intențiile noastre se îndreaptă în mod organic în direcția binelui suprem al TUTUROR.” – Create Aş LOVE™/Creează Ca IUBIRE™

Dez-identificarea cu piritualitatea

O altă ramificație, demnă de atenție, a caracterului definitiv al morții identității dominate de EGO, a fost recentă și totala dez-identificare de toate lucrurile „spirituale”. Dacă ați observat o desconsiderare crescândă, chiar un reflex de vomă, pentru toate lucrurile supranaturale… acesta poate fi un moment foarte captivant din călătoria voastră!

Faptul de a avea un sentiment brusc și/său temporar de jenă, la gândul la toate acele lucruri ce ne-au susținut cândva, în timpul etapei de recuperare din sejurul nostru (chiar și TWYH, îndrăznesc să spun că este un indiciu foarte bun că nu mai percepem spiritualitatea ca pe ceva separat de Sine… că rechemăm înapoi acele fragmente, retrăgându-ne forța vitală din toate acele aspecte ale eului/domenii ale vieții ce nu mai au relevanță.

Pentru unii asta vă include să se retragă dintr-o viață „spirituală”, pentru a trăi o viață întrupată.

realitatea este că așa-zisa spiritualitate devine în prezent fizică, așa că implicarea totală în exteriorizarea (separarea) ei li se va părea lipsită de sens și inutilă celor care nu mai sunt „pe cale”… adică nu mai caută părți pierdute din ei. Atunci când ne-am perceput ca fiind separați de spirit, am avut nevoie să ne cufundăm în teoria despre el, pentru a ne simți UNA cu acel tărâm, dar când suntem UNA cu acel tărâm nu mai avem nevoie să ne identificăm cu el… nu mai avem nevoie să „apelăm la” sau să „încercăm să fim” ceva ce am fost întotdeauna.

NOTĂ: Această realitate nu va fi imediat reală pentru toată lumea în același timp, așa că nu fiți descurajați dacă încă mai simțiți o chemare spre lucrurile spirituale… doar să știți că, la fel ca toate lucrurile din viață, spiritualitatea este doar o stație de pe ruta trenului către adevăr și toți trebuie să onorăm fiecare stație de pe parcurs. Ca întotdeauna, inima vă va arăta drumul.

În principiu, nu mai devenim conștienți de noi înșine, ci devenim noi înșine, renunțând la toate conceptele din jurul spiritualității/înălțării și trăindu-le în schimb ACUM. Și deși ne dez-identificăm de latura spirituală (ca și ceva exterior Sinelui) ne re-identificăm totodată cu latura materială, CA fiind spirituală.

NOTĂ: Reorientarea „materialului drept spiritual” poate fi un pic bizară, deoarece întruparea spiritului este înțeleasă de minte ca și cum înălțarea în primul rând nu a existat niciodată… și bineînțeles că nu a existat (5D). Și totuși a existat (3D). La fel ca restul vieții fizice, tot ceea ce trăim este o iluzie autoproiectată, iar întreaga idee, că a trebuit să devenim altceva decât ceea ce suntem deja în mod autentic, se destramă în prezent chiar în fața ochilor noștri. Sarcina noastră este să observăm toate astea, ca martorul a „treia entitate” la fuziunea naturii noastre umane cu cea divină.

calea înălțării ne-a permis să ne elevăm Conștiința suficient de sus pentru a înțelege adevărul despre cine suntem și să ne ridicăm frecvența personală până în punctul de a putea împământa și trăi acel adevăr în lumea fizică. Dar cu cât coborâm mai adânc în fizicalitate, cu atât mai puțin devine relevantă calea de a ajunge aici și, prin urmare, ca în toate celelalte lucruri, e necesar să ne abandonăm total călătoriei, pentru a o integra pe deplin.

Atunci când o facem, atunci când trecem de la a deveni la a FI, putem recunoaște că acolo unde „spiritualitatea” a fost cândva întreaga noastră lume, întreaga lume devine spirituală.

Prin urmare, dacă ați plutit de ici-colo, într-o stare ca de purgatoriu, deconectați/desprinși de viața și creațiile voastre într-un mod nemaicunoscut până ACUM, să știți că așa se simte (pentru natura noastră Umană) să unești lumile… când tărâmul spiritual devine fizic (întrupat) și nu mai e perceput ca și ceva din afara noastră.

Vă rugăm să înțelegeți că pierderea identității voastre vechi, chiar și ‘spirituale’, precede nașterea deplină a adevăratei voastre identități și că haosul și confuzia de care se poate să vă simțiți ACUM înconjurați e doar o experiență temporară, tranzitorie.

Gândiți-vă la ea, dacă vreți, ca la procesul nașterii fizice, prin care părăsiți (temporar) realitatea naturii voastre reale, spirituale, și veniți într-o lume în care totul pare să fie exact opusul a ceea ce ați știut cândva ca fiind adevărat.

Pentru că acest moment actual al nașterii voastre aduce cu el dezorientarea cauzată de noul mediu, care nu vă este întotdeauna confortabil sau ușor de recunoscut imediat.

E necesar să vă creați din nou lumea, din partea opusă a vălului, ca să spunem așa… din perspectiva și legea UNItății… total opusă dualității și separării. Acest lucru vine după nenumărate vieți în dualitate și separare, așa că e nevoie într-adevăr de oarecare răbdare, în timp ce avansați pe curba învățării.

Ca lideri ai înălțării/coborârii, ce inițiază toate „începuturile”, am avut tot timpul responsabilitatea de a da ființă noii lumi/existențe prin reamintirea ei dinspre interior spre exterior, un proces ce a reclamat un grad de dedicare și încredere ce depășește cu mult condiția Umană normală.

Faptul de a fi primii care materializăm spiritualul… ne duce credința la un nivel cu totul nou.

Deși e necesar să aveți încredere totală în procesul materializării, reamintiți-vă de asemenea că îl creați pe măsură ce avansați… că această realitate ia ființă din actualizarea ei de către voi.

În această privință și pentru cei care se angajează, această cale deja va FI.

Mulțumesc?

Renunțarea la roluri vechi

La nivel colectiv, planetar, trecem de la dinamica lui „eu” la dinamica lui „noi”… de la slujire adusă eului la slujire globală… și totuși, paradoxul este că îi putem sluji pe ceilalți doar PRIN intermediul Sinelui (unificat). Înainte să fi ajuns la această cunoaștere, opusul ei era adevărat, prin aceea că ne percepeam separați de tot ce a creat iluzia de a avea nevoie să ne ajutăm/vindecăm/salvăm/slujim unii pe alții, atunci când de fapt știm (ACUM) că în esență nu e posibil un astfel de lucru.

Pe măsură ce esența Sinelui nostru spiritual continuă să se integreze în omenirea noastră/fuzionează cu noul Pământ, va fi necesar din nou să renunțăm la rolurile, definițiile și toate identitățile vechi, doar pentru a FI… autentici.

Desprinderea de aceste vechi tipare ale identității și roluri reprezintă, în mare măsură, ceea ce anunță restul lui 2016 pentru mulți dintre noi.

În această reorientare a serviciului adus, e posibil să vă amintiți că sunteți mult mai înzestrați și adecvați decât ați crezut până ACUM, deoarece o parte mult mai mare din voi este disponibilă ACUM pentru experiența vieții.

Această înțelegere nouă a Sinelui poate aduce la început un oarecare disconfort, deoarece sunteți siliți să depășiți tiparele vechi și să acceptați dinamicile noii vieți, dar până la urmă revelarea naturii voastre autentice va muta munți din loc, va crea noi râuri și șuvoaie de forță vitală curgătoare și abundentă.

În cele din urmă, renunțăm la rolurile noastre DE slujire, pentru a trăi întrupați CA slujire. Pentru cei care ne îndreptăm ACUM spre autoritatea Sinelui nostru, asta ar putea însemna încă o dată să renunțăm la identitatea de vindecător, ghid, învățător, persoană care arată calea etc. și, în schimb, să întrupăm în mod simplu/deplin acele roluri, prin împărtășirea expresiilor Sinelui nostru. Trecem de la a arăta calea, la a trăi calea… pur și simplu prin împărtășirea magiei ce trăiește în noi.

Deși eliminăm separarea dintre cine suntem și ce facem, asta nu înseamnă că nu mai suntem vindecători, ghizi, învățători sau cei ce arată calea… ci că esența a cine suntem este atât de total întrupată, încât pur și simplu existăm ca acele lucruri, fără a fi nevoie să ne identificăm cu ele. Disoluția identității este detașarea finală… este capacitatea de a trăi în adevăr deplin, fără a fi necesar să-l numești.

Atunci când conducem cu adevărat prin exemplu personal, o facem fără a fi nevoie să fim percepuți drept cineva care conduce prin exemplu sau are un atașament și/sau investiție (sentiment de responsabilitate) cu privire la dacă suntem sau nu acceptați. Aceasta este întruchiparea „slujirii”, prin aceea că ne oferă libertatea de a cocrea cu adevărat împreună cu planul cosmic și nu cu interferența și/sau așteptarea Umană.

Ea reprezintă de asemenea starea esențială de deschidere pentru noul ciclu de creație, care ne aduce direct în fluxul tuturor lucrurilor bune, dar care reclamă ca noi să trăim în mod autentic, spontan și jucăuș… cocreând împreună cu fiecare clipă din viață, ca iubire. Orice etichetă pe care o avem sau orice identitate pe care o afirmăm, în afară de aceasta, este autoimpusă și, în cadrul unității… fără sens.–

Noul eu