Agitarea oceanului lăptos

Uriașa reprezentare murală a agitării oceanului lăptos, de la Angkor Wat, îi înfățișează pe asura (demoni) și devași (îngeri), într-o luptă cu odgonul.  Fiecare din ei ține un capăt al unui șarpe enorm, care e încolăcit în jurul unui munte sfânt și echilibrat pe o broască țestoasă ce înoată în marele ocean lăptos. În timp ce demonii și îngerii trag înainte și înapoi, învârt muntele, fapt ce agită oceanul lăptos de dedesubt. Zeul Vishnu stă pe munte, care reprezintă punctul de rotație, iar zeul Indra e deasupra în cer.

Povestea mai este ilustrată și prin planul templului în Sine și a alinierii lui cu Soarele și stelele. La echinocțiul de primăvară, Soarele răsare pentru a încorona vârful turnului principal al templului Angkor Wat, ce simbolizează muntele Meru, reședința zeilor – reprezentându-l pe Indra (în chip de Soare) urcând pe cer pentru a se întoarce la reședința sa, ca rege al cerului. În anul 10.500 î.Hr., Angkor Wat și numeroase temple din jur erau aliniate cu constelația Draco, care este ilustrarea cerească a șarpelui uriaș încolăcit în jurul muntelui.

Ciclul Soarelui 

De partea stângă sunt 91 de demoni, însemnând numărul de zile dintre solstițiul de iarnă și echinocțiul de primăvară, iar de partea dreaptă 88 de devași, cărora li se alătură Vishnu, Indra și Kuma (încarnarea în broască a lui Vishnu), ce reprezintă numărul de zile dintre echinocțiul de primăvară și solstițiul de vară. Punctul de echilibru este echinocțiul de primăvară. Mișcarea de tragere a șarpelui, către demoni, apoi înapoi spre devași, simbolizează mișcarea Soarelui (reprezentat de Vishnu) în jumătatea de întuneric a anului, pentru a atinge extrema zilei celei mai întunecate la solstițiul de iarnă, apoi întoarcerea până traversează punctul de rotație (echinocțiul de primăvară), pentru a călători spre extrema opusă a celei mai lungi zile, la solstițiul de vară, și apoi înapoi.

Precesiunea echinocțiilor

​Compoziția murală ilustrează de asemenea cicluri cosmice mai mari, prin care înaintează Pământul nostru. Ea codifică numerele precesiunii Pământului prin constelații,  fiind numită precesiunea echinocțiilor. La fiecare aproximativ 2150 de ani, la echinocțiul de primăvară, Soarele răsare într-o altă constelație, un ciclu întreg prin toate constelațiile durând circa 26.000 de ani. La fel ca în ciclul anual al Soarelui, și în acest ciclu echinocțiul de primăvară este punctul de rotație. ​

Roata samsarei și yuga*

(* În hinduism, epocă sau eră din cadrul unui ciclu de patru ere. N.tr.)

Existența Umană are de asemenea cicluri mai mari, la fel cum are și Pământul, care înaintează prin cicluri ale morții și nașterii. Aceste cicluri au fost descrise în budism ca roata vieții (cunoscută și sub numele de roata samsarei). Asemenea jumătății de întuneric și a celei de lumină a anului, existente în schimbarea anotimpurilor, de la vară la primăvară, roata samsarei are și ea perioadele ei de lumină și întuneric. Atunci când roata se învârte în sus este în lumină, numindu-se evoluție, iar când se rotește în jos, este în întuneric, numindu-se involuție. În cadrul roții samsarei se află înaintarea omului prin ciclurile vieții, în care forțele Luminii îl îndeamnă să se trezească, iar forțele întunericului trag de el în abis. Aceeași rotație există și în ciclurile omenirii, care sunt numite yuga, ce au fost și ele codificate în templul Angkor Wat – civilizații întregi și perioade de existență Umană trec prin perioade de lumină și progres, precum și prin perioade de întuneric și degenerare.

​!!Lupta în individ și în lume

page:2/3