Semnificația spirituală a solstițiului de vară

Author: Ana Nicolai - ( Reads) - Users rating: - /

Acest articol este un extras din cartea electronică intitulată The Path of the spiritual Sun (Drumul Soarelui spiritual), pe care o poți descărca gratuit aici.

Solstițiul de vară este un timp în care să sărbătorim lumina Conștiinței existentă în noi și în absolut fiecare persoană și în care să reflectăm asupra potențialului Conștiinței de a se trezi.

Semnificația spirituală a solstițiului de vară

Înaintarea Soarelui pe parcursul anului simbolizează procesul de atingere a iluminării, iar solstițiul de vară este apogeul acestei călătorii, ca ziua din an cu cea mai multă lumină. El simbolizează înălțarea, întâlnită în multe învățături spirituale importante. La echinocțiul de primăvară e sărbătorită învierea și întoarcerea Fiului/Soarelui, la Dumnezeița Mamă. În continuare, solstițiul de vară simbolizează întoarcerea/înălțarea la Spiritul Tată Suprem. Este un moment de sărbătorire a triumfului în om a Luminii asupra întunericului și a revenirii la starea de întregire, în care Fiul, Dumnezeița Mamă și Dumnezeu Tatăl devin o conștiință supremă unificată – o lumină deplină, întreagă și puternică, care îl iluminează pe om. Druizii, egiptenii antici, mayașii, esenienii, romanii și mulți alții și-au aliniat zonele sacre cu solstițiul de vară și au condus ceremonii în această zi. La marile piramide din Egipt, solstițiul de vară încoronează capul Sfinxului; druizii sărbătoreau unirea cerului cu pământul și înfrângerea zeului întunericului din an, la fel cum egiptenii sărbătoreau înfrângerea zeului întunericului, Seth, de către Horus, Soarele; iar în Roma, festivalul Vestalia continua o tradiție druidă de păzire a focului sacru. lumina are o natură spirituală, astfel că Soarele și stelele au o semnificație ce-și are obârșia în dimensiunile mai înalte – în numeroase învățături străvechi ele sunt descrise drept sursa creației. Prin urmare, solstițiul de vară este un moment foarte spiritual. Solstițiul de vară e descris drept poarta înălțării din lumea aceasta în lumea spiritului, atât de Krishna, în renumita carte Bhagavad Gita, cât și în desenele peșterilor secrete ale lui Mithra (divinitate adorată în vechea Persie și Indie. Zeu al Luminii cerești, al Soarelui, al purității și adevărului. N.tr.).

SOARELE SPIRITUAL

În textele sacre și în tradițiile din întreaga lume există referințe despre o venerare spirituală ancestrală a Soarelui – ce poate fi găsită în Egipt, în credințele druizilor, esenienilor, mayașilor și incașilor, în textele ezoterice creștine, în misterele eleusine din Grecia antică, în școlile ezoterice ale mithraismului, ce-și aveau originea în Persia și erau întâlnite în ascuns în Roma, și în multe alte locuri din lumea întreagă. Și aceasta pentru că anuala călătorie a Soarelui este un simbol al călătoriei iluminării. Popoarele străvechi au exprimat această înțelepciune potrivit vremii și culturii lor, dar învățăturile și simbolurile lor sacre au în comun multe similitudini, deoarece multe din ele se bazau pe aceleași principii universale comune întregii vieți. De aceea, în miturile sacre din întreaga lume, Christosul, Fiul Divin sau eroul Solar, s-a născut la solstițiul de iarnă și a înviat la echinocțiul de primăvară. Această înviere e urmată de înălțare, reprezentată de solstițiul de vară. Solstițiul de vară e descris drept poarta înălțării din această lume, în tărâmul spiritului, atât de Krishna, în renumitul text din Bhagavad Gita:

„Acum îți spun, o, Arjuna, de momentele în care, dacă misticii merg mai departe, nu se mai întorc, și în care merg mai departe doar ca să se întoarcă. Dacă, cunoscând Spiritul Suprem, înțeleptul merge mai departe cu foc și lumină, pe timpul zilei, în a 14-zi a Lunii crescătoare și în luna a șasea, înainte de solstițiul de vară din emisfera nordică, el va ajunge la cel Suprem. Dar dacă pornește pe întuneric, noaptea, în timpul perioadei de 14 zile a Lunii descrescătoare și în cele șase luni înainte de solstițiul din sud (solstițiu de iarnă), atunci el ajunge doar la lumina Lunară și se va naște iar. Aceste drumuri luminoase și întunecoase de ieșire din lume au existat dintotdeauna. Cel ce-l urmează pe primul, nu se mai întoarce; cel ce-l alege pe al doilea, se întoarce. Înțeleptul care știe asta depășește orice merit ce vine din studierea scripturilor, din sacrificiu, din austerități și caritate și ajunge la Reședința Primordială a celui Suprem.”
~ Krishna, Bhagavad Gita

și în desenele din peșterile secrete ale lui Mithra:

„Dar această peșteră a fost decorată cu semnele zodiacului, Racul și Capricornul. Solstițiul de vară și de iarnă erau în primul rând evidente, ca porți ale sufletelor ce coborau în această viață sau ieșeau din ea, în înălțarea lor către Zei; Racul fiind poarta de coborâre, iar Capricornul cea de înălțare. Acestea sunt cele două căi ale nemuritorilor ce treceau în sus și în jos, de pe Pământ spre cer și din cer spre Pământ."
~ John P. Lundy, Creștinismul monumental

MAMA, TATĂL, FIUL ȘI ȘARPELE CU PENE

Peste tot în învățăturile străvechi există similitudini incredibile – un Fiu Divin, născut dintr-o fecioară, Dumnezeița Mamă și un Tată suprem nevăzut, ce trece printr-o serie de încercări, înainte să fie trădat, și care apoi învie. Evenimentele din viața acestui Fiu Divin și mântuitor corespund aproape întotdeauna anului Solar și altor evenimente astrologice. Aceste trinități renumite, ale Tatălui, Mamei și Fiului, simbolizează de fapt energiile și forțele fundamentale existente în creație – aflate în atomi, în elementele de bază ale întregii materii, drept cele trei forțe: pozitivă, negativă și neutră. Paracelsus, marele alchimist din evul mediu, considera cosmosul ca fiind modelat din aceste trei substanțe sau principii spirituale, numite tria prima, ce semnificau substanțele alchimice sare, sulf și mercur – sarea ca substanță și soliditate, mercurul ca element transformator și fuzibil și sulful care le lega pe cele două. Întrucât ceea ce este sus este în relație cu ceea ce este jos, aceste trei forțe primare ale universului sunt esențiale și în trezirea Conștiinței și de aceea povestirile despre Dumnezeița Mamă, Tatăl Suprem și Fiul Divin conțineau de asemenea mesaje despre procesul omului care ajunge la iluminare. Mama, Tatăl și Fiul sunt nu doar forțe universale, ci și aspecte superioare din Conștiința fiecărui om, ce există în dimensiuni mai spirituale și cu care acesta se reunește în procesul iluminării. Pentru a ajunge la autorealizare deplină, inițiatul trebuie să se întoarcă în sursa creației, la Absolut, unde totul este unul. Pentru a face asta, diferitele părți ale Ființei, ce au fost divizate în creație, trebuie să se unească ca să formeze un întreg, căci nu e cu putință să intri în Absolut divizat; trebuie să ne întoarcem uniți, așa cum am plecat, dar cu o conștiință de Sine dobândită din experiența existenței în materie. Atunci când cele trei forțe de creație – Tatăl, Mama și Fiul – s-au unit și s-au întors la sursa divină, inițiatul a trecut prin procesul creației în sens invers și a reintegrat principiile vieții și divinității.

„Prin iubire, Tatăl Ceresc, Mama Pământească și Fiul Omului devin una. Căci Spiritul Fiului Omului a fost creat din Spiritul Tatălui Ceresc, iar corpul lui din corpul Mamei Pământești. Deveniți deci desăvârșiți, așa cum sunt desăvârșiți Spiritul Tatălui vostru Ceresc și corpul Mamei voastre Pământești.”
~ Evanghelia eseniană a păcii

Contopirea Mamei, Tatălui și Fiului a fost simbolizată de șarpele cu pene – și poate fi întâlnită sub forma zeului mayaș și aztec Quetzalcoatl, a zeului persan și roman Mithra și, în mod prolific, peste tot în Egipt. Zeul Quetzalcoatl, Mithra și Horus reprezintă Fiul; șarpele este un simbol al Mamei; iar penele îl simbolizează pe Tatăl – prin unirea Tatălui, Mamei și Fiului, Quetzalcoatl/Mithra/Horus devine șarpele cu pene.

Simbolul șarpelui cu pene în diferite culturi. De la stânga la dreapta – Mithra e înfățișat în centrul zodiacului, cu Soarele în vârful capului, un șarpe înfășurat în jurul corpului și aripi în spate; Quetzalcoatl privește afară dintr-un șarpe acoperit cu pene; iar zeul Soarelui din Egipt are deasupra capului simbolul Soarelui și ține aripile unui șarpe cu pene. (De la stânga la dreapta – secolul I d.Hr., relief în marmură albă, de la Muzeul Estense din Modena, Italia; fotografie a lui Quetzalcoatl, de Katherine Komaroff, Zeii din cer: Soarele și Luna în artă și mituri, 1974; ilustrație egipteană a „ceasului al 12-lea”, dintr-un mormânt din Valea Regilor, copyright poză utilizator media Hajor, 2002)

Șarpele este un simbol al Mamei pământești, întrucât este un animal aflat tot timpul în contact cu pământul, cu întregul corp. Penele sunt de vultur, care este un simbol al Tatălui ceresc, întrucât vulturul zboară și trăiește deasupra tuturor celorlalte animale, fiind astfel asociat cu tărâmurile mai înalte. Fiul este miraculoasa ființă conciliatoare, ce este deopotrivă personală și cosmică, o forță ce acționează ca să unească și să integreze omul pământean cu divinitatea, unind șarpele cu penele, acesta fiind așadar motivul pentru care Fiul a fost numit lumina și mântuitorul lumii, în foarte multe culturi din lume.

Iisus a spus : „Dacă trupul a luat ființă datorită spiritului, este o minune. Dar dacă Spiritul a luat ființă datorită corpului, este o minune și mai mare.”
~ Evanghelia lui Toma