De aceea a existat atât de multă rumoare cu privire la chestiunile ridicate într-un roman precum "Codul lui Da Vinci". Aşa că haideţi să analizăm mai întâi intervalul gol din povestea vieţii lui între vârsta de 12 şi 30 de ani. Este vorba de 18 ani. Iar povestea noastră se leagă de un aristocrat rus pe nume Nikolai Notovici, care a publicat în anul 1894 o carte în franceză numită "Viaţa necunoscută a lui Iisus".

Notovici a purces în marea călătorie la sfârşitul războiului ruso-turc, din jurul anului 1878, pentru a explora Europa de Est precum şi Orientul Mijlociu şi Îndepărtat. Notovici a ajuns în India, Nepal, Tibet şi Micul Tibet numit Ladakh în anul 1887. Notovici a fost interesat de studiul obiceiurilor şi istoriei oamenilor precum şi geografia acelui peisaj magnific de lângă Himalaya.

Nu era deloc interesat de religie. Subliniez acest lucru pentru că vreau să vă fie clar care au fost motivele pentru care a plecat acolo. Notovici a auzit de multe ori pe parcursul călătoriilor sale în Tibet că existau scrieri, nu numai un set ci mai multe, care vorbeau despre viaţa lui Iisus în India pe parcursul adolescenţei lui. Notovici a ajuns în final la o mânăstire numită Hemis, la aproximativ 25 de mile în afara oraşului Leh, capitala Ladekh-ului.

Mănăstirea Hemis este ascunsă într-o vale greu accesibilă, la o altitudine de peste 3500 metri peste nivelul mării.

Poziţia ei greu accesibilă a ferit-o de atenţiile ne-binevenite a mai multor armate cuceritoare de-a lungul secolelor.

Notovici susţinea că la Hemis i s-a arătat o copie a unui manuscris budhist străvechi care descria viaţa lui Iisus din anii adolescenţei până la vârsta de 26 de ani, şi că această parte a vieţii lui a fost trăită în India şi Tibet.

Lui Notovici i s-a spus că existau scrieri acolo care conţineau relatarea faptelor lui Iisus pe parcursul acelor ani.

La început, nu a reuşit să vadă documentele. Lama-şii erau foarte reticenţi în a le arăta străinilor. Însă prin jocul norocului, după ce pornise pe drumul de întoarcere, şi-a rupt piciorul şi a trebuit să fie dus înapoi la mânăstire pentru tratament de urgenţă.

Însă pe parcursul scurtei sale convalescenţe acolo, s-a împrietenit cu unii dintre lamaşi. Odată ce le-a câştigat încrederea, aceştia i-au arătat în final documentele. După Notovici, ele se găseau sub formă a două volume mari legate, scrise în limba tibetană.

Erau traduceri, nu originalele, care erau în limba Păli, limba lui Buddha Gautama.

Documentele au fost traduse, pe măsură ce lama le ce citea cu voce tare, de către traducătorul şi interpretul de limbă tibetană al lui Notovici. Interpretul le tălmăcea în franceză.

Povestea vieţii lui Iisus pe care a găsit-o Notovici a fost răspândită prin toate volumele, în nici o ordine anume.

Notovici a strâns toate versetele relevante şi le-a aşezat în ordine cronologică, ordinea vieţii lui Iisus pe care el o cunoştea. Când s-a reîntors în Europa a încercat să publice relatarea faptelor lui Iisus din India, Tibet, precum şi din Caşmir în acei ani sub titlul "viaţa Sfântului Issa, cel mai bun dintre fiii oamenilor".

Documentele (pergamentele) găsite de Notovici se pare că au fost scrise la 2 sau 3 ani după crucificare. Era o cărticică scurtă care avea doar 244 versete. Relatarea din acele documente se pare că a fost scrisă la 3 sau 4 ani de la răstignirea lui Iisus şi s-a bazat pe mărturiile unor negustori din India care au asistat personal la Eveniment.

Odată ce Notovici s-a întors în Europa, saga care a precedat publicarea materialului a început să se nască.

Este foarte interesant şi cu siguranţă că nu s-ar fi petrecut dacă documentele ar fi fost privite drept ficţiune de către cei cărora li s-a spus despre ele în Europa. A fost sfătuit să nu le publice de către Arhiepiscopul Kiev-ului. Un cardinal din Roma, al cărui nume nu se ştie din păcate, care era loial Papei Leon al XIII a încercat să-l convingă să nu publice traducerile documentelor.

Cardinalul s-a oferit să-i cumpere notiţele dacă nu avea bani. Nu mai este nevoie să mai spunem că Notovici a refuzat oferta.

A fost descurajat la Paris de către cardinalul Ritelli. Toate aceste nume se verifică.

Cardinalul Ritelli nu a fost Archiepiscopul Parisului, cum ne-am putea aştepta, ci un nunţiu (ambasador) al Papei în Franţa. În prealabil acesta slujise într-o funcţie mai mică în serviciul diplomatic al Vaticanului, la Constantinopole, astăzi Istambul, acolo unde Notovici îl întâlnise anterior.

Cardinalul Ritelli spunea că Biserica suferise deja destul în urmă criticilor ostile, şi s-a întrebat ce influenţă ar putea avea povestea asupra creştinismului dacă ar fi devenit informaţie publică.

Nu aceasta este reacţia unui om care ar fi crezut că documentele sunt false. La Paris, Notovici l-a întâlnit apoi pe domnul Jules Simone. Simone l-a prezentat domnului Ernest Renan, marele scriitor francez, autor ale unei prime biografii ştiinţifice extraordinare a lui Iisus.

Renan s-a oferit să prezinte scrierile în faţa Academiei Franceze, însă Notovici a simţit că Renan va primi toată recunoaşterea iar el va fi recunoscut numai marginal, ca fiind cel care le-a găsit.

Aşa că Notovici a decis să le publice el însuşi. lucru pe care l-a făcut în anul următor morţii lui Renan. După cum v-aţi putea aştepta, publicarea lor a fost un mare succes.

Aţi auzit de aceste publicaţii până ACUM? Eu sigur nu. Iar aceasta spune de asemeni ceva.