Opt ediţii ale cărţii au apărut în Franţa în primul an. Trei versiuni în engleză au apărut în Statele Unite imediat după aceea. Însă în termeni religioşi, Notovici a devenit unul dintre cei mai detestaţi oameni din Europa, atunci când lucrarea a devenit cunoscută. Pentru că atâtea câte erau conţinute în acea cărticică au pus sub semnul întrebării bastioanele ortodoxismului încrâncenat din atât de multe religii. Atacurile au apărut aproape imediat.

Bineînţeles că au apărut afirmaţii că el nu ar fi fost niciodată în India sau în Tibet. Unii spuneau că Notovici nici măcar nu ar fi vizitat mănăstirea Hemis, ba chiar au negat că ar exista un astfel de loc şi de aici rezultă că nu pot să existe documentele cu pricina.

În Octombrie 1894, foarte curând după publicare, profesorul Max Muller, profesor de limbi europene moderne şi filologie comparată la Universitatea Oxford, care tradusese Bhagavad Gita şi Upanishadele pentru prima oară în engleză. Un orientalist de seamă.

El a preluat atacurile împotriva lui Notovici într-un articol publicat în "The Magazine" în sec al XIX-lea. Muller este convins că "viaţa lui Iisus" scrisă de Notovici este un fals şi nici măcar nu a fost vreodată sigur că Notovici a fost vreodată în Tibet, cu atât mai puţin în mănăstirea Hemis.

Notovici a răspuns pe deplin argumentelor lui Muller în prefaţa să la ediţia engleză a documentelor care a apărut în 1895, anul următor.

De exemplu, Muller a spus că această presupusă carte publicată de Notovici, dacă ar fi existat, ar fi trebuit să fie listată în cele 2 mari cataloage în care întreaga literatură tibetană se presupune că este introdusă: Kanjurul şi Tanjurul.

Însă Notovici a răspuns că versetele publicate de el nu ar fi găsite în nici un catalog, tocmai pentru că ele sunt răspândite în mai multe pergamente şi în anumite secţiuni ale pergamentelor, intercalate cu informaţii despre multe alte subiecte şi fără nici un titlu formal care să le identifice.

Muller susţinea de asemenea că primise o scrisoare de la o doamnă care a vizitat mănăstirea Hemis la scurt timp după publicarea cărţii lui Notovici.

Ea a spus că lamaşii i-au spus că nu au auzit niciodată de Notovici sau de vreo viaţă neştiută a lui Iisus consemnată în pergamente care să fi fost ţinute acolo, la Hemis.

Notovici a răspuns că tibetanii s-au înţelepţit ca urmare a experienţelor neplăcute cu occidentalii.

Iar când europenii cuceritori au întrebat de comorile literare ale mănăstirii, ei i-au suspectat pe drept că făceau aceasta pentru că doreau să le ia cu ei definitiv. Şi suferiseră astfel de pierderi în trecut. Aici ar putea fi interesant să oferim câteva informaţii suplimentare.

Renumitul explorator portughez Vasco da Gamma care a navigat în jurul Capului Bunei Speranţe şi a stabilit o rută comercială între Portugalia şi Orient, a ajuns pe coasta estică a Indiei spre sfârşitul anilor 1400.

El avea cu el o combinaţie neobişnuită de echipament: nave de luptă şi preoţi. Papa acelor vremuri, care evident simţea că este dreptul lui, împărţise lumea între spanioli şi portughezi.

Iar estul a fost alocat portughezilor în această împărţire. Pentru indieni a fost primul contact exterior cu învăţăturile lui Iisus, de când apostolul Toma venise acolo cu 1500 ani în urmă.

Vasco da Gama a găsit 20 de nave comerciale în portul Calicut atunci când el a ajuns acolo.

Era un oraş mai mare decât propriul lui oraş natal Lisabona, în Europa. Le-a jefuit şi a luat 800 prizonieri. Apoi a ordonat să le fie tăiate mâinile, urechile şi nasurile.

Toate bucăţile amputate au fost puse într-o barcă. Brahmanul care fusese trimis de către şeful oraşului, Samurinul, pentru a negocia cu da Gama, a fost tratat în acelaşi fel şi apoi a fost trimis înapoi cu bucăţile mutilate, laolaltă cu un bilet a lui Vasco da Gama care îl îndemna pe Samurin să facă curry cu bucăţile omeneşti din barcă. Când Samurinul a trimis un alt brahman pentru a negocia pace cu da Gama, acelui emisar i s-au tăiat buzele şi urechile.

I s-au cusut urechile unui câine, iar brahmanul a fost trimis înapoi în acea stare.

Brahmanul adusese cu el trei tineri băieţi, dintre care doi erau proprii lui fii şi al treilea, nepotul lui. Copiii au fost spânzuraţi de catargul corabiei şi corpurile le-au fost trimise înapoi în oraş. Aceasta a fost o tristă reîntâlnire cu cei care îşi declarau loialitatea faţă de învăţăturile lui Christos. Biserica a pângărit 600 temple hinduse.

În câteva zeci de ani de la sosirea europenilor, conform cu propriile lor date, distruseseră 601 temple în 131 de sate.

Călugării franciscani care din nefericire pretind că patronul lor este Francisc din Assisi au distrus 300 temple hinduse în Bardez. Iezuiţii au distrus 280 în Salcette. Francis Xavier, pe care Biserica Catolică îl venerează ca fiind Sfântul patron al Orientului, a adus înapoi la bază:

De îndată ce soseam în orice sat păgân, când toţi erau botezaţi, ordonam ca toate templele lor închinate falşilor zei să fie distruse, şi toţi idolii lor să fie sparţi în bucăţi.

Nu vă pot da nici o idee - spunea el - "despre bucuria pe care o simţeam când vedeam acestea împlinindu-se."

Părinţii Bisericii le-au interzis hinduşilor, sub pedepse teribile, să-şi folosească propriile cărţi sacre. De asemenea, au interzis exercițiile propriei lor religii.

Templele au fost distruse, şi li s-a interzis sub ameninţarea închisorii, torturii sau morţii să venereze după manieră cerută de Dumnezeul părinţilor lor.

Acestea sunt cuvintele lui Ceceti, care a fost în India din 1578 în 1588.

A fost într-adevăr o tristă reîntâlnire cu învăţăturile lui Iisus pentru oamenii Indiei, învăţături aduse pentru prima oară pe ţărmurile lor de apostolul Toma.

Poveştile despre aceste atrocităţi s-au răspândit pe întreg subcontinentul indian.

Aceasta ajută în explicarea profundei neîncredere ulterioare pe care indienii o manifesta. Toate acestea sunt foarte relevante în ceea ce priveşte investigaţia relativ la afirmaţiile lui Notovici şi la vizitatorii mănăstirii Hemis care au urmat după publicarea cărţii sale.

Vă puteţi imagina ce anxietate putea resimţi conducătorul unei mănăstiri îndepărtate la întâlnirea cu un eminent oficial britanic în momentul când puterea britanică creştină din India era la apogeu şi când subiectele cu care s-ar fi ocupat documentele ameninţau întreaga fundaţie pe care creştinismul şi-a înălţat propria opinie despre Sine că fiind unica religie adevărată.

J. Archibald Douglas, care era profesor la Colegiul guvernamental din Agra, India, oraşul unde se găseşte Taj Mahal-ul, a citit cartea lui Notovici la scurt timp după publicare.

Şi-a luat o pauză de 3 luni de la colegiu şi a pornit către mănăstirea Hemis pentru a încerca să rezolve problema.

El susţine că l-a întâlnit pe lama-şef de la Hemis care încă o dată a negat orice fel de cunoştinţă relativ la o persoană numită Notovici şi la existenţa vreunor documente.

Un oficial al misiunii creştine moraviene din oraşul Leh, care spuneam mai devreme că se află la 25 de mile de mănăstirea Hemis, acest oficial fiind numit fratele Weybur a scris şi el despre Notovici. Iniţial a negat că Notovici a fost vreodată în Leh, nimeni nu a auzit de el spunea el, însă cei doi moravieni care l-au întâlnit pe Notovici muriseră în 1891, fratele Redslaub şi dr. K. Marx.

Cu toate acestea, spre regretul lui, fratele Weybur a găsit mai târziu o înregistrare în jurnalul misiunii care confirmă faptul că Notovici vizitase oraşul Leh la momentul pe care l-a zis.

Puteţi vizualiza pagina jurnalului misiunii care înregistrează vizita lui Notovici.