Cum a devenit Iisus un Christos

partea a doua

Dar prima reprezentare a unui zeu crucificat a fost aceea a lui Orfeu în secolul III Î. Hr.

Din păcate, pentru o mare parte a populaţiei globului din ziua de astăzi simbolul religios central este o persoană străpunsă în agonie, pe acel instrument al torturii.

Nu e de mirare că un astfel de sistem va alimenta credinţa că suferinţa este inevitabilă sau chiar de dorit şi benefică.

Şi, oroarea ororilor, că ar putea să fie, într-o manieră deformată, considerată ca făcând pe plac Domnului, astfel permiţându-ne să devenim atât de indiferenţi la suferinţa din rândul maselor umanităţii.

O cruce goală simbolizează coborârea spiritului în carne şi sărbătoreşte evoluţia acelei forme de viaţă către locul de unde a provenit.

Prin contrast, crucifixul nu face altceva decât să idealizeze suferinţa şi moartea.

O atitudine care în ultimă instanţă - şi lucrul acesta trebuie spus - NU ţine de Dumnezeu.

Nimic nu reprezintă mai neadecvat învăţăturile lui Iisus decât CRUCIFIXUL.

Vreau să vă vorbesc despre un subiect foarte controversat.

Unii au mers într-atât încât să spună că aceasta va zgudui fundamentul creştinismului convenţional, precum şi toate modalităţile în care suntem obişnuiţi să ne gândim la Dumnezeu.

 

Cum a devenit Iisus un Christos.

 

Unul dintre cei mai mari comandanţi militari ai tuturor timpurilor vorbea despre Iisus din Nazareth folosind aceste cuvinte:
"Între El şi oricare altă persoană de pe Pământ nu există nici un termen posibil de comparaţie"; Alexandru cel Mare, Cezar, Charlemagne (Carol cel Mare) şi eu însumi am fondat cu toţii imperii. Dar pe ce ne-am fundamentat creaţiile geniului nostru? Pe forţă. Iisus Christos şi-a fondat Imperiul pe iubire. Şi în acest moment, cu 18 secole mai târziu, milioane de oameni încă ar muri pentru el."

Acestea sunt cuvintele lui Napoleon Bonaparte, când a fost exilat pe insula Sfânta Elena.

Un om care a înţeles bine diferenţa dintre putere şi forţă şi a exprimat-o memorabil în aceste cuvinte.

Ce i-a dat lui Iisus acea putere? Astfel încât să se poată spune atât de corect despre El, de către doctorul James Allan, cu 80 de ani mai târziu că "toate armatele care au mărşăluit vreodată, toate navele care au navigat vreodată, toate parlamentele care s-au întrunit vreodată, toţi regii care au domnit vreodată, puse laolaltă, nu ar fi afectat viaţa rasei omeneşti atât de puternic cum a făcut-o acest singur om."

Însă relevanţa lui Iisus nu se încheie odată cu influenţa enormă pe care încă o are fără nici o îndoială, cu 20 de secole după crucificarea Lui.

Lucrul cu adevărat semnificativ despre El este că ştim că avea planuri foarte bine stabilite pentru cei care ar fi învăţat şi pune în aplicare învăţăturile Sale.

Şi este foarte intrigant pentru noi că fiinţa care avea acest gen de putere spunea că toţi cei care îi urmau învăţăturile vor fi capabili să facă tot ceea ce a făcut El, şi încă şi mai mari. Tot ceea ce Eu pot face, şi voi puteţi!

Însă unde se află dovezile... acestui lucru petrecându-se în lumea creştină de azi? Nicăieri. De ce nu există aceste dovezi? Răspunsul evident trebuie că este că învăţăturile Lui nu au fost nici înţelese corect şi nici urmate. Iar consecinţa imediată a acestui lucru este să suspectăm că cine a fost El cu adevărat nu a fost niciodată înţeles de asemenea.

Dacă aşa se prezintă lucrurile, atunci cu siguranţă că o investigaţie cu privire la aceste chestiuni este un lucru care chiar ar putea să zguduie fundamentele creştinismului în forma sa convențională de astăzi,precum şi toate modalităţile în care noi ne-am obişnuit atât de mult să ne gândim la Dumnezeu.

Ce ştim noi de fapt în legătură cu viaţa lui Iisus?

Puţini oameni se îndoiesc că Iisus din Nazareth a fost unul dintre figurile pivot cu adevărat mari în întreaga istorie a umanităţii.

Miliardele care îi venerează numele astăzi aduc o mărturie elocventă în sprijinul acestei afirmaţii.

Naţiunile care domină lumea astăzi, în ceea ce priveşte puterea politică şi economie, toate susţin că se inspiră din învăţăturile Lui.

Dar este extraordinar că pentru o fiinţă care a avut o influenţă atât de enormă de-a lungul a două milenii, este extraordinar că ştim atât de puţine despre El ca persoană.

Nu avem nici cea mai vagă idee, din Noul Testament creştin, despre cum arăta El.

Nu avem nici o dovadă a faptului că ar fi scris ceva, deşi a făcut-o cu siguranţă.

Dar dacă El a scris ceva, aceasta nu s-a păstrat.

Detaliile vieţii Sale personale sunt puţine şi disparate.

Majoritatea lucrurilor pe care le ştim despre El vine de la cele 4 Evanghelii aşa-numite canonice ale lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Dar oricât de importante ar fi ele ca surse - aceasta fără nici o îndoială - este foarte evident că nu au fost interesate să ofere detalii ale unei biografii nici măcar rudimentare a lui Iisus.

Mai mult de 80% din viaţa lui Iisus lipseşte din Noul Testament.

Majoritatea experţilor în Biblie din ziua de astăzi ar data aceste 4 Evanghelii ca fiind scrise între anii 60-110 d. Hr.

Cu toate acestea, cele mai timpurii manuscrise pe care le avem ale oricărora dintre ele, într-un sens complet, sunt din secolul al IV-lea, chiar dacă câteva fragmente din ele sunt datate în secolul II.

Există câteva referiri la Iisus din surse în afara Noului Testament şi din afara Evangheliilor şi scrisorilor aşa-zise gnostice, dar nu sunt decât menţiuni fugitive.

Flavius Josephus, faimosul istoric evreu, care a scris cartea numită "Antichităţile evreilor", pe la începutului anilor 90 e.n. consemnează moartea lui Iacob, la care se referă numindu-l "fratele lui Iisus". Un alt pasaj care se referă la Iisus este considerat de către unii ca fiind o adăugire mai târzie ale primilor creştini, sau cel puţin ceva care a fost elaborat de către creştinii de după.

Pentru că acest lucru cu siguranţă nu a venit de la Josephus însuşi, pe care nici măcar nu ni-l putem imagina ca fiind creştin.

Pliniu cel Tânăr i-a scris împăratului Traian în anii 111, cerându-i indicaţii despre cum să se comporte cu creştinii despre care spunea că "ei cântă imnuri lui Christos ca fiind Dumnezeu".

Istoricul Tacitus, scriind despre anul 116, descrie marele incendiu al Romei de pe vremea lui Nero din anul 64, şi a cărui vină Nero a vrut s-o arunce asupra persoanelor numite în mod obişnuit creştini.

El afirmă că Christos, fondatorul acelui nume a fost condamnat la moarte de către Pilat din Pont în timpul domniei lui Tiberius Cezar.

Istoricul roman Suetonius consemnează expulzarea evreilor din Roma după tulburări publice instigate de către Christos.

Acesta a un fost citat din "viaţa lui Claudiu". Unii consideră că aceasta ar putea fi o referire la Iisus, lucru pe care eu nu îl consider. Cam acestea sunt toate dovezile care există.

Pentru o persoană care a exercitat o influenţă atât de magnifică asupra a două milenii de istorie, informaţia este foarte redusă.

Copiile a 52 de texte creştine antice au fost descoperite la Nag Hammadi în Egiptul de Jos în anul 1945.

...page...

Aceste copii sunt datate aproximativ în anul 350 e.n., după datările care au fost realizate asupra legăturilor documentelor.

Documentele însele sunt evident mult mai timpurii decât aceste copii.

Iar această colecţie care foarte probabil este îngropată pe timpul cenzurii şi persecuţiei acestor aşa-zise texte gnostice şi cititorilor lor gnostici, arată în mod clar că numărul de texte sacre care erau puse la loc de cinste şi care vorbeau despre viaţa şi misiunea lui Iisus era la acea vreme cu mult mai mare decât ceea ce este cuprins ACUM în Noul Testament creştin.

Iar mesajul lor despre Iisus era de asemenea foarte diferit decât cum este El prezentat în Noul Testament.

Succesul fenomenal al romanului "Codul lui Da Vinci" este martor elocvent al modului cum mesajul acestor texte poate să aţâţe atâta pasiune în ambele tabere, chiar şi astăzi.

Originalele a cel puţin unora dintre aceste documente cu siguranţă că datează chiar din vremea Apostolilor înşişi.

Iar aici mă refer în principal la Evanghelia după Toma, care este recunoscută de toţi ca fiind cea mai semnificativă descoperire printre textele de la Nag Hammadi.

Documentele de la Nag Hammadi exprimă o imagine foarte diferită a lui Iisus faţă de cea care este prezentată în Noul Testament.

Evanghelia după Toma conţine învăţăturile lui Iisus care sunt îmbrăcate într-o formă mult mai timpurie decât forma în care aceste învăţături sunt exprimate în Noul Testament.

Iar Evanghelia după Toma conţine şi multe alte învăţături care nu se regăsesc deloc în Noul Testament.

Evanghelia după Toma însăşi este recunoscută ca cel mai important text de la Nag Hammadi.

Ea se descrie pe Sine însăşi ca şi consemnând învăţăturile secrete ale lui Iisus, care nu erau oferite publicului larg, ci erau rezervate celor care au dovedit că le merită.

Dacă aşa se prezintă lucrurile, CE ANUME spuneau aceste învăţături?

Se pare, din Evanghelia după Toma, că aceste învăţături erau proiectate să-i ajute pe cei care le ascultau să devină ceea ce Iisus însuşi era.

Şi în această privinţă, aspectele pe care se concentrează sunt net diferite faţă de învăţăturile lui Iisus conţinute în Noul Testament creştin.

Dar bineînţeles că nu depindem numai de Evanghelia după Toma în ceea ce priveşte informaţiile despre învăţăturile secrete ale lui Iisus, care nu urmau să fie oferite decât după ce se înregistrau progrese semnificative în aplicarea învăţăturilor publice.

În 1959, profesorul Morton Smith la mănăstirea Marsaba din deşertul iudeu a găsit fragmente din ceea ce intenţiona să fie o evanghelie secretă a lui Marcu.

Aceasta era inclusă într-o carte medievală şi era o aşa-zisă scrisoare a lui Clement din Alexandria, care a murit în jurul anului 215 A.D.

Sublinia în mod vehement necesitatea de a păstra învăţăturile secrete ale lui Iisus ascunse de turma comună a credincioşilor.

Mare parte din distorsiunile legate de Iisus care au survenit în devoţiunea populară din ziua de astăzi nu sunt deloc lipsite de legătură cu informaţia foarte puţină pe care o primim despre El în cele 4 Evanghelii ale Noului Testament.

Chiar şi în acest stadiu foarte incipient, începem să găsim indicii că nu ni s-a spus tot ce era de spus despre Iisus, de către Noul Testament.

Şi poate că nu ni s-a spus nimic despre materialul cu adevărat semnificativ. Un lucru e sigur.

Informaţiile pe care le descoperim ACUM transmit o imagine a lui Iisus şi a învăţăturilor Lui care se desprinde total de imaginea dulceagă a pietăţii populare care ne-a fost prezentată tuturor în copilăria noastră.

Imaginea cu Iisus cel blând, smerit şi liniştit.

Cum ar fi putut cineva să se aştepte vreodată că această descriere ar putea să se potrivească unei fiinţe care nu a ezitat deloc să arunce cea mai mare insultă la adresa fariseilor pe care o putea rosti un evreu, atunci când i-a numit "neam de vipere". Aceasta pentru un popor care detestă şarpele.

L-a numit în mod public pe vicleanul rege Irod "vulpe".

Şi avea aşa o putere a personalităţii încât putea să umble neatins prin mijlocul unei mulţimi criminale care intenţiona să-l împingă de pe o stâncă.

Autorităţile civile din zilele lui îl considerau un pericol public pentru stat.

Era cu adevărat ceea ce o tradiţie creştină mai timpurie îl numea: LEUL TRIBULUI LUI IUDA.

Ce s-a petrecut? Când privim suma tuturor acestor fragmente cu privire la ceea ce ni se spune despre viaţa lui Iisus în Noul Testament, găsim multe discuţii în ceea ce priveşte momentul şi împrejurările naşterii Lui.

Evangheliile lui Matei şi Luca oferă ambele genealogia să, însă cu diferenţe semnificative.

Genealogia lui Matei, care s-a preocupat să arate faptul că Iisus ca şi Mesia era descendent al regelui David, enumeră 42 de indivizi în arborele genealogic, în ordine descendentă, începând cu Avraam şi până la Iisus însuşi.

În vreme ce Sfântul Luca, care a dorit să arate că Iisus era fiul lui Dumnezeu, enumeră 77 nume în ordine ascendentă. Aproape jumătate din aceste nume sunt cu totul necunoscute în istorie.

S-a sugerat că Matei oferă arborele genealogic al lui Iosif, tatăl lui Iisus, iar Luca oferă arborele genealogic al mamei sale Maria. Fireşte că este o soluţie elegantă.

Dar soluţiile elegante sunt rareori adevărate. Însă şi opusul s-a pus în discuţie de asemenea.

Biserica Est-ortodoxă şi biserica coptă din Egipt care datează încă de la începuturile creştinismului acceptă faptul că Luca ne oferă genealogia Mariei, Mama lui Iisus.

Îmi amintesc ACUM câţiva ani în Florida, vechiul meu prieten eminentul expert biblic Raymond Brown mi-a spus, în vreme ce eu încercam să-l ajut să citească dovezile ultimei lui cărţi, a spus "problema în a încerca să combinăm aceste două genealogii şi să le dăm un înţeles în acest fel, este că Iisus ajunge să aibă prea mulţi bunici.

Cu toate acestea, faptul că are prea mulţi bunici este cea mai neînsemnată problemă care reiese din Noul Testament cu privire la Iisus.

Partea din evanghelii privind copilăria lui Iisus ne spune că familia cea sfântă a trebuit să fugă în Egipt pentru a scăpa de persecuţiile regelui Irod. Regele Irod cel Mare Antipa, iar fiul lui era tot Antipa.

...page...

Acesta dorea să-l omoare pe Iisus pentru că era un posibil pretendent la tronul lui.

Irod cel Mare, care a reconstruit templul lui Solomon era un rege-marionetă care fusese pus de romani în anul 63 î. Hr. pe un tron extrem de instabil. Regele Irod cel Mare , pentru a complica şi mai mult lucrurile, era arab şi nu evreu. Într-o tentativă de a-şi consolida puterea, Irod s-a căsătorit cu Mariana, ultima prinţesă pe descendenţă directă a dinastiei Hasmonean, pe care el o înlocuise. Hasmoneenii erau descendenţi ai lui Iuda Macabeu, marele erou care eliberase Iudeea în anul 136 î Hr. de sub ocupaţia conducătorilor Seleucizi, descendenţi ai unuia dintre principalii generali din armata lui Alexandru cel Mare.

Cu toate acestea, în 63 î. Hr., romanii au profitat de un război civil între pretendenţii rivali la tronul Iudeei, şi l-au pus pe Irod pe tronul Hasmoneenilor. Maria Magdalena făcea şi ea parte din acea familie regală, după cum demonstrează mărturii ale primilor creştini.

Întregul trecut al Mariei Magdalena ca şi prinţesă Hasmonean nu este deloc discutat în "Codul lui Da Vinci".

Cu toate acestea, el face parte din realitatea centrală a ceea ce ea era. Acest trecut, precum şi relaţia ei cu Iisus, ambii membri ai familiilor regale Iudee vor reprezenta subiectul unui DVD ulterior pe care îl voi realiza în cadrul acestei serii. Irod cel Mare ar fi fost cu siguranţă profund tulburat de naşterea unui copil care să aibă pretenţii la tronul lui David, după cum avea Iisus şi după cum genealogiile din evanghelii se străduiesc să ne demonstreze.

De aceea a trebuit ca familia sfântă să fugă în Egipt pentru a scăpa de persecuţiile regelui Irod.

Iisus era moştenitorul Regatului Iudeei.

Nu ni se spune nimic despre ce anume a făcut familia sfântă pe timpul şederii în Egipt.

După întoarcerea lui Iisus din Egipt, nu ni se mai spune nimic despre el de către Sfântul Luca până când îl regăsim în templu de Paşti pentru ceremonia Bar-Mitzvah, probabil la vârsta de 12 ani. După acest incident, ni se spune că a mers cu părinţii săi şi a ajuns în Nazareth, fiindu-le ascultător. Şi ni s-a spus că Iisus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Aceasta apare în evanghelia Sfântului Luca, capitolul 2, versetele 51-52. Pentru cei vigilenţi şi perceptivi aceasta reprezintă o muşamalizare clasică. Aşa că avem două mari "spaţii goale" în povestea vieţii lui Iisus.

Nu sunt spaţii goale nesemnificative. Primul spaţiu gol este legat de perioada cât au petrecut-o în Egipt. Cel puţin ştim din Evanghelii că ei chiar au mers în Egipt. Dar cât au rămas acolo şi ce au făcut, nu ni se spune în Noul Testament. De asemenea, Noul Testament nu ne spune nimic despre ce s-a petrecut când au revenit din exil. Sau dacă au fost 2 ani sau 8 ani, după cum atestă diverse tradiţii. Informaţia imediat următoare care ni se oferă este de când Iisus este în templu, la vârsta de 12 ani. Ce s-a petrecut între timp? După incidentul din templu la vârsta de 12 ani, survine următorul mare spaţiu gol. Nu ni se mai spune nici un singur cuvânt despre ce a făcut Iisus între vârsta de 12 ani şi momentul când a apărut la râul Iordanului pentru a fi botezat de vărul lui Ioan, la vârsta de 30 de ani.

Nu-i aşa că este extraordinar? Adică 18 ani nu e un timp scurt. În special pentru o viaţă de 33 de ani. Această perioadă a fost mai lungă decât tot restul vieţii lui. Ce a făcut el în aceşti 18 ani care reprezintă mai mult de jumătate din întreaga Lui viaţă? Există o tăcere de moarte cu privire la acest aspect în istoria creştină. S-a dus El oare la Nazareth, după cum ne spune Noul Testament, şi a lucrat în atelierul de tâmplărie cu Iosif, după cum ne spune tradiţia, probabil confecţionând mese şi scaune şi troace pentru păsări? Dacă aşa s-ar prezenta lucrurile, atunci aş recomanda cu căldură să ne apucăm cu toţii de tâmplărie, pentru că atunci când a ieşit din acea aşa-zisă ucenicie la atelierul de tâmplărie, era capabil să-i vindece pe bolnavi, să-i învie pe morţi, să meargă pe apă şi să hrănească 5000 de oameni cu 5 pâini şi câţiva peşti.

Însă cred că adevărul este puţin mai complicat şi mai interesant decât aceasta.

Există oare vreun motiv pentru care nu avem nici un fel de informaţii despre Iisus pe timpul acestor 2 mari intervale vide de informaţie din viaţa Lui? Este oare pentru că nimic semnificativ s-a petrecut pe timpul acestor ani ascunşi? Un total de 26 până la 28 de ani dintr-o viaţă completă de 33 de ani NU reprezintă un segment nesemnificativ al vieţii sale ca să folosim cuvinte blânde.

Sau este oare adevărul acela că s-a petrecut ceva foarte semnificativ în acei ani, şi că există forţe care nu doresc că dumneavoastră să ştiţi despre aceasta, la fel de mult cum nu doreau ca oamenii să ştie în vremea creştinismului timpuriu. Mai mult de 80% din viaţa lui Iisus lipseşte din Noul Testament. Mai mult de 80%... Probabil că sejurul la atelierul de tâmplărie din Nazareth nu a avut loc niciodată. Poate că există o întreagă faţetă a lui Iisus care este total diferită de ceea ce ştiam până ACUM şi despre care abia ACUM începem să învăţăm .

Şi poate că acea faţetă a celor 18 ani va aduce foarte multă lumină asupra acţiunilor lui de mai târziu în acei cruciali 2,5-3 ani de zile de activitate publică în Ţara cea Sfântă, la fel cum cele două şederi ale sale în Egipt vor aduce şi ele multă lumină şi înţelegere asupra acestui subiect.

Aceasta va revoluţiona modul cum îl înţelegem şi ceea ce a venit să facă, precum şi modul în care acel mesaj este relevant pentru noi toţi în ziua de azi.

Pentru că aceasta are o importanţă enormă, nu numai pentru creştini, ci pentru orice fiinţă care are corp omenesc.

Această informaţie este cu adevărat ceva care poate să zguduie fundaţiile creştinismului convenţional, pentru că merită să fie zguduite.

...page...

De aceea a existat atât de multă rumoare cu privire la chestiunile ridicate într-un roman precum "Codul lui Da Vinci". Aşa că haideţi să analizăm mai întâi intervalul gol din povestea vieţii lui între vârsta de 12 şi 30 de ani. Este vorba de 18 ani. Iar povestea noastră se leagă de un aristocrat rus pe nume Nikolai Notovici, care a publicat în anul 1894 o carte în franceză numită "Viaţa necunoscută a lui Iisus".

Notovici a purces în marea călătorie la sfârşitul războiului ruso-turc, din jurul anului 1878, pentru a explora Europa de Est precum şi Orientul Mijlociu şi Îndepărtat. Notovici a ajuns în India, Nepal, Tibet şi Micul Tibet numit Ladakh în anul 1887. Notovici a fost interesat de studiul obiceiurilor şi istoriei oamenilor precum şi geografia acelui peisaj magnific de lângă Himalaya.

Nu era deloc interesat de religie. Subliniez acest lucru pentru că vreau să vă fie clar care au fost motivele pentru care a plecat acolo. Notovici a auzit de multe ori pe parcursul călătoriilor sale în Tibet că existau scrieri, nu numai un set ci mai multe, care vorbeau despre viaţa lui Iisus în India pe parcursul adolescenţei lui. Notovici a ajuns în final la o mânăstire numită Hemis, la aproximativ 25 de mile în afara oraşului Leh, capitala Ladekh-ului.

Mănăstirea Hemis este ascunsă într-o vale greu accesibilă, la o altitudine de peste 3500 metri peste nivelul mării.

Poziţia ei greu accesibilă a ferit-o de atenţiile ne-binevenite a mai multor armate cuceritoare de-a lungul secolelor.

Notovici susţinea că la Hemis i s-a arătat o copie a unui manuscris budhist străvechi care descria viaţa lui Iisus din anii adolescenţei până la vârsta de 26 de ani, şi că această parte a vieţii lui a fost trăită în India şi Tibet.

Lui Notovici i s-a spus că existau scrieri acolo care conţineau relatarea faptelor lui Iisus pe parcursul acelor ani.

La început, nu a reuşit să vadă documentele. Lama-şii erau foarte reticenţi în a le arăta străinilor. Însă prin jocul norocului, după ce pornise pe drumul de întoarcere, şi-a rupt piciorul şi a trebuit să fie dus înapoi la mânăstire pentru tratament de urgenţă.

Însă pe parcursul scurtei sale convalescenţe acolo, s-a împrietenit cu unii dintre lamaşi. Odată ce le-a câştigat încrederea, aceştia i-au arătat în final documentele. După Notovici, ele se găseau sub formă a două volume mari legate, scrise în limba tibetană.

Erau traduceri, nu originalele, care erau în limba Păli, limba lui Buddha Gautama.

Documentele au fost traduse, pe măsură ce lama le ce citea cu voce tare, de către traducătorul şi interpretul de limbă tibetană al lui Notovici. Interpretul le tălmăcea în franceză.

Povestea vieţii lui Iisus pe care a găsit-o Notovici a fost răspândită prin toate volumele, în nici o ordine anume.

Notovici a strâns toate versetele relevante şi le-a aşezat în ordine cronologică, ordinea vieţii lui Iisus pe care el o cunoştea. Când s-a reîntors în Europa a încercat să publice relatarea faptelor lui Iisus din India, Tibet, precum şi din Caşmir în acei ani sub titlul "viaţa Sfântului Issa, cel mai bun dintre fiii oamenilor".

Documentele (pergamentele) găsite de Notovici se pare că au fost scrise la 2 sau 3 ani după crucificare. Era o cărticică scurtă care avea doar 244 versete. Relatarea din acele documente se pare că a fost scrisă la 3 sau 4 ani de la răstignirea lui Iisus şi s-a bazat pe mărturiile unor negustori din India care au asistat personal la Eveniment.

Odată ce Notovici s-a întors în Europa, saga care a precedat publicarea materialului a început să se nască.

Este foarte interesant şi cu siguranţă că nu s-ar fi petrecut dacă documentele ar fi fost privite drept ficţiune de către cei cărora li s-a spus despre ele în Europa. A fost sfătuit să nu le publice de către Arhiepiscopul Kiev-ului. Un cardinal din Roma, al cărui nume nu se ştie din păcate, care era loial Papei Leon al XIII a încercat să-l convingă să nu publice traducerile documentelor.

Cardinalul s-a oferit să-i cumpere notiţele dacă nu avea bani. Nu mai este nevoie să mai spunem că Notovici a refuzat oferta.

A fost descurajat la Paris de către cardinalul Ritelli. Toate aceste nume se verifică.

Cardinalul Ritelli nu a fost Archiepiscopul Parisului, cum ne-am putea aştepta, ci un nunţiu (ambasador) al Papei în Franţa. În prealabil acesta slujise într-o funcţie mai mică în serviciul diplomatic al Vaticanului, la Constantinopole, astăzi Istambul, acolo unde Notovici îl întâlnise anterior.

Cardinalul Ritelli spunea că Biserica suferise deja destul în urmă criticilor ostile, şi s-a întrebat ce influenţă ar putea avea povestea asupra creştinismului dacă ar fi devenit informaţie publică.

Nu aceasta este reacţia unui om care ar fi crezut că documentele sunt false. La Paris, Notovici l-a întâlnit apoi pe domnul Jules Simone. Simone l-a prezentat domnului Ernest Renan, marele scriitor francez, autor ale unei prime biografii ştiinţifice extraordinare a lui Iisus.

Renan s-a oferit să prezinte scrierile în faţa Academiei Franceze, însă Notovici a simţit că Renan va primi toată recunoaşterea iar el va fi recunoscut numai marginal, ca fiind cel care le-a găsit.

Aşa că Notovici a decis să le publice el însuşi. lucru pe care l-a făcut în anul următor morţii lui Renan. După cum v-aţi putea aştepta, publicarea lor a fost un mare succes.

Aţi auzit de aceste publicaţii până ACUM? Eu sigur nu. Iar aceasta spune de asemeni ceva.

...page...

Opt ediţii ale cărţii au apărut în Franţa în primul an. Trei versiuni în engleză au apărut în Statele Unite imediat după aceea. Însă în termeni religioşi, Notovici a devenit unul dintre cei mai detestaţi oameni din Europa, atunci când lucrarea a devenit cunoscută. Pentru că atâtea câte erau conţinute în acea cărticică au pus sub semnul întrebării bastioanele ortodoxismului încrâncenat din atât de multe religii. Atacurile au apărut aproape imediat.

Bineînţeles că au apărut afirmaţii că el nu ar fi fost niciodată în India sau în Tibet. Unii spuneau că Notovici nici măcar nu ar fi vizitat mănăstirea Hemis, ba chiar au negat că ar exista un astfel de loc şi de aici rezultă că nu pot să existe documentele cu pricina.

În Octombrie 1894, foarte curând după publicare, profesorul Max Muller, profesor de limbi europene moderne şi filologie comparată la Universitatea Oxford, care tradusese Bhagavad Gita şi Upanishadele pentru prima oară în engleză. Un orientalist de seamă.

El a preluat atacurile împotriva lui Notovici într-un articol publicat în "The Magazine" în sec al XIX-lea. Muller este convins că "viaţa lui Iisus" scrisă de Notovici este un fals şi nici măcar nu a fost vreodată sigur că Notovici a fost vreodată în Tibet, cu atât mai puţin în mănăstirea Hemis.

Notovici a răspuns pe deplin argumentelor lui Muller în prefaţa să la ediţia engleză a documentelor care a apărut în 1895, anul următor.

De exemplu, Muller a spus că această presupusă carte publicată de Notovici, dacă ar fi existat, ar fi trebuit să fie listată în cele 2 mari cataloage în care întreaga literatură tibetană se presupune că este introdusă: Kanjurul şi Tanjurul.

Însă Notovici a răspuns că versetele publicate de el nu ar fi găsite în nici un catalog, tocmai pentru că ele sunt răspândite în mai multe pergamente şi în anumite secţiuni ale pergamentelor, intercalate cu informaţii despre multe alte subiecte şi fără nici un titlu formal care să le identifice.

Muller susţinea de asemenea că primise o scrisoare de la o doamnă care a vizitat mănăstirea Hemis la scurt timp după publicarea cărţii lui Notovici.

Ea a spus că lamaşii i-au spus că nu au auzit niciodată de Notovici sau de vreo viaţă neştiută a lui Iisus consemnată în pergamente care să fi fost ţinute acolo, la Hemis.

Notovici a răspuns că tibetanii s-au înţelepţit ca urmare a experienţelor neplăcute cu occidentalii.

Iar când europenii cuceritori au întrebat de comorile literare ale mănăstirii, ei i-au suspectat pe drept că făceau aceasta pentru că doreau să le ia cu ei definitiv. Şi suferiseră astfel de pierderi în trecut. Aici ar putea fi interesant să oferim câteva informaţii suplimentare.

Renumitul explorator portughez Vasco da Gamma care a navigat în jurul Capului Bunei Speranţe şi a stabilit o rută comercială între Portugalia şi Orient, a ajuns pe coasta estică a Indiei spre sfârşitul anilor 1400.

El avea cu el o combinaţie neobişnuită de echipament: nave de luptă şi preoţi. Papa acelor vremuri, care evident simţea că este dreptul lui, împărţise lumea între spanioli şi portughezi.

Iar estul a fost alocat portughezilor în această împărţire. Pentru indieni a fost primul contact exterior cu învăţăturile lui Iisus, de când apostolul Toma venise acolo cu 1500 ani în urmă.

Vasco da Gama a găsit 20 de nave comerciale în portul Calicut atunci când el a ajuns acolo.

Era un oraş mai mare decât propriul lui oraş natal Lisabona, în Europa. Le-a jefuit şi a luat 800 prizonieri. Apoi a ordonat să le fie tăiate mâinile, urechile şi nasurile.

Toate bucăţile amputate au fost puse într-o barcă. Brahmanul care fusese trimis de către şeful oraşului, Samurinul, pentru a negocia cu da Gama, a fost tratat în acelaşi fel şi apoi a fost trimis înapoi cu bucăţile mutilate, laolaltă cu un bilet a lui Vasco da Gama care îl îndemna pe Samurin să facă curry cu bucăţile omeneşti din barcă. Când Samurinul a trimis un alt brahman pentru a negocia pace cu da Gama, acelui emisar i s-au tăiat buzele şi urechile.

I s-au cusut urechile unui câine, iar brahmanul a fost trimis înapoi în acea stare.

Brahmanul adusese cu el trei tineri băieţi, dintre care doi erau proprii lui fii şi al treilea, nepotul lui. Copiii au fost spânzuraţi de catargul corabiei şi corpurile le-au fost trimise înapoi în oraş. Aceasta a fost o tristă reîntâlnire cu cei care îşi declarau loialitatea faţă de învăţăturile lui Christos. Biserica a pângărit 600 temple hinduse.

În câteva zeci de ani de la sosirea europenilor, conform cu propriile lor date, distruseseră 601 temple în 131 de sate.

Călugării franciscani care din nefericire pretind că patronul lor este Francisc din Assisi au distrus 300 temple hinduse în Bardez. Iezuiţii au distrus 280 în Salcette. Francis Xavier, pe care Biserica Catolică îl venerează ca fiind Sfântul patron al Orientului, a adus înapoi la bază:

De îndată ce soseam în orice sat păgân, când toţi erau botezaţi, ordonam ca toate templele lor închinate falşilor zei să fie distruse, şi toţi idolii lor să fie sparţi în bucăţi.

Nu vă pot da nici o idee - spunea el - "despre bucuria pe care o simţeam când vedeam acestea împlinindu-se."

Părinţii Bisericii le-au interzis hinduşilor, sub pedepse teribile, să-şi folosească propriile cărţi sacre. De asemenea, au interzis exercițiile propriei lor religii.

Templele au fost distruse, şi li s-a interzis sub ameninţarea închisorii, torturii sau morţii să venereze după manieră cerută de Dumnezeul părinţilor lor.

Acestea sunt cuvintele lui Ceceti, care a fost în India din 1578 în 1588.

A fost într-adevăr o tristă reîntâlnire cu învăţăturile lui Iisus pentru oamenii Indiei, învăţături aduse pentru prima oară pe ţărmurile lor de apostolul Toma.

Poveştile despre aceste atrocităţi s-au răspândit pe întreg subcontinentul indian.

Aceasta ajută în explicarea profundei neîncredere ulterioare pe care indienii o manifesta. Toate acestea sunt foarte relevante în ceea ce priveşte investigaţia relativ la afirmaţiile lui Notovici şi la vizitatorii mănăstirii Hemis care au urmat după publicarea cărţii sale.

Vă puteţi imagina ce anxietate putea resimţi conducătorul unei mănăstiri îndepărtate la întâlnirea cu un eminent oficial britanic în momentul când puterea britanică creştină din India era la apogeu şi când subiectele cu care s-ar fi ocupat documentele ameninţau întreaga fundaţie pe care creştinismul şi-a înălţat propria opinie despre Sine că fiind unica religie adevărată.

J. Archibald Douglas, care era profesor la Colegiul guvernamental din Agra, India, oraşul unde se găseşte Taj Mahal-ul, a citit cartea lui Notovici la scurt timp după publicare.

Şi-a luat o pauză de 3 luni de la colegiu şi a pornit către mănăstirea Hemis pentru a încerca să rezolve problema.

El susţine că l-a întâlnit pe lama-şef de la Hemis care încă o dată a negat orice fel de cunoştinţă relativ la o persoană numită Notovici şi la existenţa vreunor documente.

Un oficial al misiunii creştine moraviene din oraşul Leh, care spuneam mai devreme că se află la 25 de mile de mănăstirea Hemis, acest oficial fiind numit fratele Weybur a scris şi el despre Notovici. Iniţial a negat că Notovici a fost vreodată în Leh, nimeni nu a auzit de el spunea el, însă cei doi moravieni care l-au întâlnit pe Notovici muriseră în 1891, fratele Redslaub şi dr. K. Marx.

Cu toate acestea, spre regretul lui, fratele Weybur a găsit mai târziu o înregistrare în jurnalul misiunii care confirmă faptul că Notovici vizitase oraşul Leh la momentul pe care l-a zis.

Puteţi vizualiza pagina jurnalului misiunii care înregistrează vizita lui Notovici.

...page...

Prima imagine arată o fotografie a înregistrării scrisă de mână.

A doua imagine, care are o zonă subliniată cu galben, este o traducere a secţiunii care se referă la Notovici sub apelativul N.N. ( Nikolai Notovici). Cartea lui Notovici a fost republicată în New York în 1926, iar aceasta l-a inspirat pe profesorul Edgar J. Goodspeed de la

Universitatea Chicago să publice un alt atac la adresa cărţii din partea creştinismului.

El argumenta că pergamentele se spunea că a au fost scrise la câţiva ani după crucificare, dar părea că depind de materiale despre Iisus din Evangheliile lui Matei şi Luca şi din Faptele Apostolilor şi Epistola către Romani, care nu au fost scrise decât la zeci de ani după crucificare.

Goodspeed afirmă foarte corect că Notovici greşea în citarea Evangheliei după Luca, capitolul 1, versetul 80: Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel." Notovici a spus că acest text dovedeşte concludent că nimeni nu ştia unde se găsea Iisus până când a reapărut brusc cu 16 ani mai târziu.

Din nefericire pentru efortul lui Notovici, Iisus încă nu apăruse în Evanghelia Sfântului Luca la acest moment iar referirea se face la vărul lui Ioan, şi nu la Iisus.

Bineînţeles că cunoaşterea imperfectă a scripturii pe care o avea Notovici nu se pune ca argument împotriva legitimităţii pergamentelor.

Faptul evident rămâne acela că nu se găseşte nimic despre Iisus în Noul Testament pentru mai mult de 80% din viaţa lui, şi nu există nici măcar o singură propoziţie în vreuna dintre cele 4 evanghelii care să fi fost scrisă de cineva care l-a cunoscut personal. Bineînţeles că nu depindem numai de Notovici ca să dovedim existenţa pergamentelor despre Issa, după cum sunt ele numite, pentru că numele sub care Iisus era cunoscut în pergamentele lui Notovici era Issa. Swami Abhedananda care este un discipol al lui Ramakrishna citise cartea lui Notovici pe când era în America, iar în 1922 a avut în sfârşit ocazia să călătorească personal la mănăstirea Hemis cu intenţia de a dezminţi povestea lui Notovici ca fiind o farsă totală. Cu toate acestea, când l-a explicat lamaşii-lor de la Hemis scopul vizitei lui, total opus primirii de care s-a bucurat importantul personaj occidental J. Archibald Douglas, lamaşii au confirmat că Notovici fusese într-adevăr la mănăstirea Hemis şi că i se arătaseră pergamentele despre viaţa lui Issa.

Lui Abhedananda i s-a arătat un manuscris despre care i s-a spus, ca şi lui Notovici, că era o traducere în Tibetană a unui document original în Păli, Abhedananda a făcut propriile traduceri ale pergamentelor iar mai târziu le-a publicat. Au fost publicate în limba Bengali.

Elizabeth Clare Prophet a obţinut traducerile în engleză, iar eu am comparat cu mare atenţie cele două traduceri în engleză: aceea a lui Notovici şi aceea din jurnalul lui Abhedananda.

Sunt în mod evident două traduceri diferite ale aceluiaşi material, fără îndoială. Cu toate acestea, este de remarcat că Abhedananda omite secţiunile pergamentelor lui Notovici în care Iisus critică în mod tranşant Vedele, scrierile sacre, şi în care critică budismul şi hinduismul.

Aceste lucruri sunt omise din varianta lui Abhedananda. Faptul că acest material care este atât de critic la adresa celor mai sacre cărţi ale Indiei este conţinut în pergamente, face extrem de improbabil faptul că acest material să fi fost falsificat de un budist sau hindus.

Dr. Nicolae Roerich, faimos artist şi erudit rus, care a fost nominalizat pentru premiul Nobel în anul 1928 şi care are astăzi un muzeu în Manhattan cu opera sa, vizitase mănăstirea Hemis în 1925 cu soţia şi fiul său George care vorbea fluent tibetană.

Roerich şi-a publicat mărturia că credinţa conform căreia Iisus ar fi trăit în India era larg răspândită oriunde ar fi mers. Cu toate acestea, nativii erau evident foarte reţinuţi în a exprima acest lucru de frică să nu-i ofenseze pe puternicii occidentali care le controlau destinele.

În 1939, puţin înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, doamna Elizabeth Caspari, renumită muziciană elveţiană şi prietenă a marei pedagoge Maria Montessori a mers la Hemis cu doamna Clarence Gasque, care era atunci directoarea Asociaţiei Mondiale a Credinţei.

Nu ştiau nimic despre Notovici şi nu auziseră niciodată de pergamentele lui. Dar într-o zi, pe neaşteptate, pe timpul şederii la mânăstire, bibliotecarul şi alţi doi călugări au venit la ele şi le-au prezentat trei manuscrise care erau acoperite cu mătase ornamentată, pe care ele atunci le-au desfăcut. Apoi bibliotecarul le-a spus: "Aceste cărţi spun că Iisus al vostru a fost aici."

Doamna Caspari l-a fotografiat pe bibliotecar arătând pergamentele, iar fotografia o puteţi vedea în acest film. Cel mai vechi membru al Curţii Supreme a Statelor Unite din toate timpurile judecătorul William O. Douglas a vizitat mănăstirea Hemis în 1951. El mărturiseşte în cartea sa, "Dincolo de înalţii munţi Himalaya" faptul că oamenii de acolo credeau că Iisus a vizitat mănăstirea Hemis şi că legendele descriau şederea lui în Tibet în mare detaliu.

Dr. Robert Rovitch, profesor de antropologie la Universitatea de Stat din California a fost la Hemis în 1975 şi i s-a relatat de către un prieten care era un eminent medic local în oraşul Leh că existau documente în mânăstire care susţineau că Iisus fusese acolo.

Spre sfârşitul anilor 70, Edward F. Novak a fost oaspete la Hemis când un călugăr l-a asigurat că un pergament care relata despre viaţa lui Iisus în India era încuiat în magazia lor.

În final, Sri Dayamata, preşedintă a Self Realization Fellowship a fost în India în 1959. Ea l-a intervievat pe unul dintre conducătorii spirituali ai Indiei, Sri Bharati Krisna Tirtha.

El i-a spus că Iisus într-adevăr fusese în India şi că este sigur că el însuşi studiase dovezi antice în arhivele templului Jagganath din Puri care confirmau aceste lucruri.

Puri se află la sud-vest de Calcuta din ziua de azi. Deci nu mai avem de-a face cu Tibetul şi destinul său incert după ocuparea comunistă. Dar templul încă este acolo şi funcţionează perfect în India zilei de azi. De ce a existat oare această enormă controversă asupra descoperirii lui Nikolai Notovici şi de ce a existat o asemenea frenezie în a încerca să infirme afirmaţiile sale?

Pentru a înţelege sarcasmul produs de această informaţie este nevoie să ne întoarcem şi să revedem unele dintre ideile discutate în primul DVD al acestei serii.

Se numea "Universul hamburger".

...page...

Aceasta ne va ajuta să înţelegem repercusiunile enorme ale acestor informaţii ale lui Notovici asupra lumii creştine convenţionale. După cum poate vă amintiţi din acel prim DVD din această serie, am născocit o imagine umoristică asupra situaţiei de ACUM 10 ani, pentru a descrie modul în care fiinţa Umană obişnuită se raportează la Dumnezeu precum şi relaţia noastră cu El.

Bineînţeles, întotdeauna un "El". Imaginea pe care am născocit-o am numit-o "Universul hamburger". Ea se naşte din predilecţia noastră în a-L identifica pe Dumnezeu ca locuind acolo sus în Ceruri. Aşa că, atunci când ne rugăm la Dumnezeu, ne uităm în sus în mod instinctiv. oamenii din Australia se uită în direcţia opusă.

Ajungem să avem această imagine că locuinţa Domnului din ceruri este deasupra noastră, pământul e la mijloc, iar lumea subterană a iadului, purgatoriului şi pragului iadului este dedesubt.

De ce presupunem că Dumnezeu este ca o fiinţă Umană?

Suntem îndreptăţiţi să ne amuzăm pe seama modului rudimentar în care ne gândim la Dumnezeu, la scopul nostru în această viaţă precum şi la ce să ne aşteptăm după moarte.

Suntem şi mai îndreptăţiţi să râdem de modul sentimental în care ne imaginăm Raiul ca fiind la etajul ultim al "universului hamburger."

Şi trebuie mai ales să râdem la noţiunea bizară a unui iad al torturii eterne constând din pustiuri îngheţate sau lacuri de foc arzător, despre care ni se cere în mod inexplicabil să le acceptăm ca fiind create de un Dumnezeu a cărui natură este iubirea infinită.

Cum presupunem noi în mod inconştient că este Dumnezeu? Inconştient, trebuie accentuat acest cuvânt.

Dacă elefanţii s-ar gândi la Dumnezeu, probabil că s-ar gândi la El ca la un elefant.

Furnicile, s-ar gândi la Dumnezeu ca la o insectă.

Aşa că nu ar trebui să fim foarte surprinşi că fiinţele umane procedează la fel, şi încearcă să-l imagineze pe Dumnezeu ca pe persoană, ca pe o fiinţă Umană.

El, evident în mod corespunzător mărit şi curăţat de evidentele limitări umane, dar cu toate acestea rămâne o fiinţă Umană.

Aşa ne gândim noi la Dumnezeu, iar aceasta nu este ceea ce Dumnezeu ESTE.

De fapt, în anumite tradiţii religioase din ziua de astăzi, Dumnezeu este imaginat că o personă foarte neplăcută care are nevoie mereu să fie înduplecat prin obedienţe şi adorare, şi din câte putem spune noi, El a fost aşa de când avem noi informaţii despre El.

Cu siguranţă că Dumnezeu nu este o fiinţă Umană mărită, şi nici nu trebuie să complicăm problema spunându-i lui Dumnezeu "Ea" mai degrabă decât "El" său "Acesta", pentru că toate aceste categorii, masculin, feminin şi neutru aparţin acelor planuri de existenţă pe care le locuim noi şi pe care Dumnezeu, după cum Îl concepem noi, NU le locuieşte.

Acestea sunt idei din Universul hamburger.

În limitele gândurilor, cuvintelor şi ideilor noastre sărăcăcioase, Dumnezeu este cu mult mai exact privit ca un VERB, mai degrabă decât ca SUBSTANTIV, mai mult ca o energie OMNIPREZENTĂ PUTERNICĂ, PERSONALĂ şi CONŞTIENTĂ, decât mai degrabă un stăpân de temut făcut după chipul sultanilor şi domnitorilor din Orientul apropiat antic, care stă pe un tron deasupra norilor, judecându-ne.

Nu acele imagini ale universului hamburger pe care le găsim amuzante sunt cele care fac rău, ci mai degrabă concepţiile greşite ale universului hamburger cu privire la multe ale realităţi fundamentale despre care nici măcar nu suntem conştienţi că le avem.

Aceste presupuneri inconştiente sunt cele fatale, care ne vor ruina speranţele de evoluţie spirituală.

Aceasta am dorit să demonstrez în primul DVD al acestei serii.

ACUM nu mai puţin de 400 de ani, majoritatea lumii occidentale a ajuns oarecum cu silă să accepte că această planetă Pământ nu era în centrul geografic al tot ceea ce există.

Evident că de atunci încoace am suferit postşocuri repetate, sub forma conştientizării faptului că lucrurile sunt mult mai serioase decât credeam.

Departe de a fi în centrul tuturor lucrurilor, am realizat că acest sistem Solar nu se află în centrul a nimic în special.

De fapt, suntem chiar către periferia galaxiei calea Lactee, care este ea însăşi o galaxie foarte îndepărtată, la marginea Universului.

Nu trăim chiar în cartierul de mâna întâia!

Aceasta nu ne dă absolut nici o bază pentru concepţia exaltată despre noi înşine, pe care ne-o asumăm fără îndoială. Însă în ciuda tuturor acestor post şocuri pe care le-am suferit, aroganţa noastră persistă. Încă ne agăţăm de ideea că suntem în centrul a tot ce există într-o altă manieră sau formă.

Modul în care Iisus este înţeles de către religia convenţională în mod normal este în chiar inima acestei probleme.

Pentru că încercă să ne umflăm unicitatea ca rasă, argumentând că chiar dacă locuim în mahalaua universului, cu toate acestea trebuie că suntem foarte speciali şi unici, pentru că Dumnezeu L-a trimis pe unicul Său fiu de la ultimul etaj al universului hamburger să ne salveze.

Ce idee extraordinară!

Oare nu am avut noi întotdeauna nevoie să credem că suntem unica rasă de fiinţe inteligente care există în întreaga vastitate a universului vizibil, aşa după cum îl putem noi vedea prin telescopul Hubble?

Este oare posibil ca noi să ne dăm seama profunzimea aroganţei necesare pentru a gândi astfel? Iată-ne în mahalaua Căii Lactee, o galaxie aflată la marginea universului.

Şi ne-am convins cu mare succes că suntem singurii oameni pe care i-a putut face Dumnezeu vreodată şi în plus că suntem unicii beneficiari ai atenţiei nedivizate a lui Dumnezeu de când a fost creată rasă Umană pentru prima oară.

Bineînţeles că toate acestea au culminat cu faptul că Dumnezeu l-a trimis pe unicul Său fiu de la ultimul etaj al universului hamburger să ne salveze. De la ce să ne salveze?

Am studiat cu atenţie toate aceste lucruri, cu mare atenţie.

Şi pot concluziona doar că primul lucru de care avem nevoie să fim protejaţi şi salvaţi este exact acel Dumnezeu sălbatic al universului hamburger.

Iar dacă acel Dumnezeu sălbatic nu ar fi acolo, mă îndoiesc că am mai avea nevoie de salvare.

Adică, ce se poate spune despre această viziune asupra lucrurilor?

Nu se poate spune nimic.

Încă mai credem că suntem în centrul a tot ceea ce există.

Aşa că avem această incredibilă aroganţă despre nevoia de a crede cât de centrali suntem în proiectul lui Dumnezeu. Şi trebuie doar să le sugeraţi oamenilor, doar să le sugeraţi că ar putea fi cea mai mică posibilitate de viaţă inteligentă în altă parte, chiar şi numai a sugera acest lucru, vom descoperi cât de mult îi deranjează.

Bineînţeles că imediat după aceea vine ridiculizarea, persecuţia şi batjocură.

...page...

400 de ani nu este mult în decursul istoriei umane.

Este exact perioada care a trecut de când părintele Giordano Bruno a fost întemniţat şi torturat timp de 7 ani de către Inchiziţia din Roma. Iar apoi, a fost "prăjit de viu" din ordinul Papei.

Ce crimă comisese acest om pentru a suferi o moarte aşa îngrozitoare?

Era oare un fost ucigaş?

Sau cineva care comisese crime îngrozitoare împotriva umanităţii?

Nu, aceasta este afirmaţia care l-a condamnat la moarte: "Există sori nenumăraţi şi pământuri nenumărate se învârt în jurul acestor sori într-o manieră similară în care cele 7 planete se învârt în jurul soarelui nostru. fiinţe vii populează acele lumi."

Aceasta este din cartea lui Bruno "Universul infinit şi lumile sale" publicată la Londra în anul 1548, în timp ce era la curtea Elizabetei I. Nimic nu îi deranjează mai mult pe unii decât simpla sugestie că ar putea exista viaţă inteligentă în altă parte decât pe acest Pământ.

Acesta este un fenomen foarte intrigant. De se să fie aşa?

Bineînţeles că este!

Pentru că dacă descoperim că există viaţă inteligentă în altă parte, atunci trebuie să ne predăm locul de superioritate de pe vârful grămezii de bălegar.

Ca să nu mai spunem gândul îngrozitor că dacă viaţa inteligentă abundă în întregul Univers, există o posibilitate foarte reală că departe de a fi copiii speciali, unici şi cei mai avansaţi ai lui Dumnezeu, ar putea să descoperim că suntem, prin comparaţie, relativ primitivi şi ne-evoluaţi.

Aceasta este un lucru pe care rasa Umană nu este pregătită să-l accepte cu siguranţă.

Trebuie să renunţăm la ideea pompoasă şi auto-flatantă că Iisus Christos a coborât jos să ne salveze ca unic fiu al lui Dumnezeu.

Trebuie să abandonăm ideea că dacă viaţa va fi vreodată descoperită pe alte planete, că va trebui să inventăm vreun mijloc de a-i salva, după cum directorul religios al unui Observator foarte celebru din SUA a mers până la a declară în mod public în 1997.

Inchiziţia a dispărut. mintea inchizitorială rămâne.

400 de ani nu reprezintă o lungă perioadă de timp în istoria Umană, însă doar atât timp a trecut de când aceste au fost comise aceste barbarisme de neconceput în numele religiei.

Şi mai mult, au fost comise exact în acele regiuni ale lumii care se mândreau că sunt fruntea civilizaţiei.

Dar chiar dacă arderile s-au încheiat, din nefericire aceeaşi minte inchizitorială persistă.

minte care nu poate vedea nimic ciudat sau greşit în a încerca să asigure conformitate cu propria versiune a adevărului prin forţă, adevărul fiind bineînţeles privit din perspectiva universului hamburger.

Împăratul Constantin a generat un precedent foarte prost după Consiliul de la Nicea din anul 325, când a cedat în faţa cererii taberei teologilor victorioşi şi i-a exilat pe acei episcopi care nu credeau şi votau în mod corect chestiunea principală de pe agenda lor de lucru: întrebarea "Cine era Iisus?"

Din nefericire, biserica înainte persecutată şi fugară nu şi-a dezvăţat lecţia nici până în ziua de azi. Este atitudinea mentală fixată a unei doctrine armate care încearcă să-i convingă pe oameni să adere la credinţele sale prin forţă şi ameninţare. Făcând aceasta, ea ajunge în situaţia oarecum curioasă a predică şi practica ura în numele Dumnezeului iubirii.

Din fericire, în ziua de azi nu mai există ruguri care să-i aştepte pe cei care îmbrăţişează o viziune diferită de cea a majorităţii.

Dar bineînţeles că există şi alte forme de ruguri, după cum ştiu foarte bine toţi cei care au încercat să bată pasul pe ritmul unei alte tobe, care au încercat vreodată să formuleze vreo întrebare nevinovată, despre cutare sau cutare afirmaţie, poate o expresie a întregului adevăr sau nu.

Şi mai există şi alte tipuri de ruguri.

Şi când îndrăzneşti să nu fii de acord, fii sigur că nu vei fi combătut pe nivelurile înalte ale teologiei şi filozofiei.

Te vor ataca în cea mai abjectă manieră cu putinţă, cu speranţa vicleană dar în cele din urmă vană că dacă eşti discreditat nici nu mai trebuie să se preocupe de mesajul tău.

Este cea mai uşoară modalitate, dar eludează complet orice fel de nevoie de evaluare a dovezilor ştiinţifice sau obiective care ar putea exista, pe care aceste organizaţii sunt în mod normal total şovăitoare în a le înfrunta deschis.

Acestea sunt consecinţele cadrului mental rigid dat de Universul hamburger.

Religia are un interes profund întemeiat în a păstra acest cadru. De fapt, cadrul universului hamburger chiar este cadrul mental al religiei.

Am menţionat doar trei dintre aceste consecinţe precum şi mintea inchizitorială care încearcă să susţină aceste viziuni asupra realităţii.

Însă cea de-a patra victimă a universului hamburger creează ceea ce reprezintă în multe feluri cea mai gravă situaţie dintre toate pentru noi, precum şi cea care a creat cele mai multe reacţii, controverse şi persecuţii de-a lungul anilor.

Are de-a face cu Iisus.

Iisus, chiar mai mult decât Dumnezeu a fost victima cadrului mental al universului hamburger de-a lungul tuturor secolelor.

Dumnezeul universului hamburger nu este adevăratul Dumnezeu. Este imaginea altcuiva despre Dumnezeu şi nu are nimic de-a face cu adevăratul Dumnezeu.

De asemenea, Iisus care ne-a fost promovat pe parcursul tuturor acestor secole de când s-a încheiat misiunea lui, nu este adevăratul Iisus.

Este un Iisus care a fost manipulat şi ajustat pentru a se potrivi cu proiectele mai multor oameni.

Iar acesta este motivul pentru care puterea la care se referea Napoleon Bonaparte, pe care l-am citat la început, este atât de puţin evidenţiată în cei care îl urmează pe idolul Iisus,

mai degrabă decât pe adevăratul Iisus. Dintre toate subiectele care iscă mânia minţii inchizitoriale Iisus este în capul listei.

Şi aşa că organizaţiile religioase timp de milenii au alimentat congregaţiile lor cu imagini foarte distorsionate ale lui Iisus.

Acestea au fost ajustate cu atenţie, manipulate pentru a se potrivi nevoilor acestor organizaţii religioase din diferite momente de-a lungul istoriei.

Iar cei care au încercat să spună că acesta nu este modul în care s-au petrecut lucrurile, sau că tabloul mai conţine şi alte elemente, ei bine întreg cursul istoriei a fost umplut de cadavrele lor, de întemniţările lor, de exilările lor, ostracizările lor şi de înfierarea lor drept eretici de-a lungul epocilor.

Este într-adevăr vorba de o persoană curajoasă şi rară care îndrăzneşte să proclame ceva despre Iisus care nu este în acord politic cu statu-quo-ul al vremii respective.

Pentru că gândirea incorectă despre Iisus a fost întotdeauna privită drept suprema formă de erezie.

Pentru a complementa tabloul general al acestei prezentări, doresc să analizăm două chestiuni majore cu privire la Iisus care sunt extrem de relevante pentru noi astăzi.

...page...

Prima chestiune priveşte modul dominant în care religiile creştine îl înţeleg pe Iisus şi ceea ce a realizat în timpul vieţii lui pe Pământ.

Iar cea de-a doua chestiune are de-a face cu iritanta întrebare a ce anume s-a petrecut în toţi acei ani care lipsesc din viaţa lui Iisus, pentru că în Noul Testament nu ni se spune nimic despre peste 80% din viaţa lui.

Aşa că, care este cea mai populară imagine a lui Iisus care ne este prezentată de către religiile creştine din ziua de astăzi?

Slujbele care se ţin în biserică sau imnurile populare nu sunt locuri rele în care să cercetăm mai întâi într-o astfel de investigaţie.

Majoritatea oamenilor cred că slujbele sunt mult prea lungi, şi de obicei ele sunt.

Dar oricât de lungi ar fi, sunt de obicei mult prea scurte pentru a face dreptate realităţii despre care vorbesc.

De exemplu, majoritatea credinţelor în Iisus din ziua de astăzi sunt destul de eretice, pentru că creştinul obişnuit se gândeşte la Iisus ca la o persoană divină care cumva pretinde că este fiinţă Umană, dar care nu a fost în realitate. Se numeşte erezia docetismului, una dintre marile ameninţări la adresa credinţei bisericii creştine timpurii.

Aşa că Iisus, în educaţia obişnuită este de obicei închis în fraze-tip, iar una dintre modurile cele mai evidente în care au fost manipulate persoana şi mesajul lui Iisus de către biserici este în modul în care el a fost convertit într-un mântuitor sau salvator suferind, imagine care a înşfăcat imediat imaginaţia creştinului.

Încă din primul moment această imagine a fost impusă asupra realităţii lui Christos.

El este singurul fiu al Lui Dumnezeu care a venit pentru mine pe acest Pământ paraşutat ca un gen de membru al trupelor speciale direct de către Dumnezeu pe acest Pământ.

De ce? Pentru ca să sufere şi să moară pentru păcatele şi remedierea mea.

De ce?

Cine s-a gândit la chestia aceasta?

Ce avea aceasta de-a face cu cine era Iisus cu adevărat?

De ce l-au privit oamenii pe Iisus în acest mod?

Probabil pentru că ar fi putut să îndure suferinţe mai intense ca fiinţă divină decât ar fi putut o fiinţă Umană obişnuită.

Să presupunem că Dumnezeu ar fi fost atât de ofensat că numai suferinţa unei persoane divine ar fi putut răscumpăra insultele pe care creaturile I le-au proferat.

Aşa că "Iisus a murit pentru păcatele mele pe cruce" ni se spune.

sufletul meu este îmbăiat în sângele mielului, vărsat pentru păcatele mele. Sunt răscumpărat prin patimile sale. Înclin să cred că persoana care ar fi cel mai surprinsă să audă toate aceste lucruri ar fi Iisus Însuşi. Acesta este modul în care filmul lui Mel Gibson, "Patimile lui Christos", îl arată.

În vreme ce acel film este în general precis conform surselor cunoscute, în a descrie ceea ce Iisus a îndurat, din nefericire, filmul pierde din vedere întreaga semnificaţie a ceea ce era Iisus.

Această imagine a Christosului suferind, Christosul cu coroana de spini, cu sângele care îi curge şuvoaie e faţă, poticnirea lui Christos pe drumul calvarului şi apoi cu cuiele care i-au străpuns încheieturile de la mâini şi picioarele, precum şi lancea care i-a străpuns coasta, acest Iisus torturat este tot ceea ce el este pentru majoritatea oamenilor, în lumea creştină de astăzi.

Eu am fost şocat, şi nu sunt uşor de şocat, însă am fost şocat odată ACUM 5 ani în Africa de Sud când am fost acolo să vorbesc în Parlament, în cadrul unei conferinţe internaţionale a religiilor. Şi, spre oroarea mea, am descoperit că în biserica creştină de astăzi există mai mult de 20.000 biserici, confesiuni şi congregaţii diferite care pretind că urmează mesajul lui Iisus.

Multe dintre ele pretind că sunt singurele interpretări adevărate ale acelui mesaj, şi mântuitorul suferind este din nefericire aproape întotdeauna în centrul mesajului lor.

Dar oare s-a întrebat cineva vreodată de unde provin toate aceste lucruri?

De unde provine această imagine a lui Iisus suferind şi de ce a ajuns să domine total scena religioasă de astăzi?

Cât de mult are aceasta de-a face cu adevăratul Iisus, care a trăit şi umblat pe acest Pământ cu 2000 de ani în urmă?

...page...

Oare suferinţa a fost scopul venirii lui?

Sau există o explicaţie complet diferită, care nu scade deloc grandoarea şi măreţia a ceea ce a fost Iisus?

Această imagine a mântuitorului suferind a devenit atât de puternic împletită cu mesajul creştin încât ACUM este aproape imposibil să privim creştinismul în oricare alţi termeni, sau chiar să ne gândim la Iisus fără sânge, tortură şi suferinţă.

În această a fost el convertit.

Bineînţeles că imediat după aceasta vin vinovăţia şi nevrednicia care se naşte în noi toţi, pentru că bineînţeles că noi am fost cei care am cauzat-o.

Iisus ne-a preluat poverile, vina şi pedepsele pe umerii lui.

Şi iată rezultatul.

Nu ni se permite niciodată să ne uităm vinovăţia şi remuşcările pe care ar trebui să le simţim.

NU UITA NICIODATĂ CĂ AM MURIT PENTRU TINE

Şi există articole disponibile în tot Internetul care menţin aceste imagini fixate în faţa minţilor noastre, din leagănul de copil până în mormânt. Hăinuţe pentru copii, şepci de baseball, caiete şcolare, ceşti de cafea, şi chiar pături pentru câini.

Iisus ne-a preluat poverile şi vina precum şi pedepsele asupra lui, şi iată rezultatul.

Dacă eu cred că am făcut ca această enormă suferinţă să coboare asupra lui Iisus, El mi-a luat poverile asupra lui însuşi, eu o să simt imediat un imens flux de vină şi nevrednicie.

Din nefericire, aceasta este exact singură chestiune care domină majoritatea sentimentelor religioase din ziua de astăzi. Şi este de asemeni singurul mare blocaj, pentru toţi cei care îl urmăm pe Iisus, în a duplica în propriile noastre persoane acea putere despre care vorbea Napoleon Bonaparte.

Aici rezidă motivul pentru teribilul impozit al tuturor întreprinderilor religioase de-a lungul secolelor, abilitatea lor de a trezi atât de eficient vina şi apoi de a oferi salvarea rapid pentru a diminua suferinţa.

Mereu şi mereu şi mereu, astfel încât să fim menţinuţi pe un "Montagne Russe" imens al emoţiilor, de la vină şi păcat la salvare şi apoi în curând aruncaţi din nou în vinovăţie şi tristeţe, dacă cumva am devenit prea mulţumiţi de Sine. Aceasta este imaginea definitorie a lui Iisus care este vândută pe piaţă cu mare succes în ziua de azi, şi este nota definitorie a creştinismului de pe acest Pământ în ziua de astăzi.

 

De la Geneză la Yom Kippur.

...page...

De la Geneză la Yom Kippur.

 

S-a întrebat cineva vreodată de unde provin aceste lucruri?

Cum s-a petrecut?

Cum de a ajuns religia să fie atât de încâlcit legată de vinovăţie şi suferinţă, încât este aproape imposibil să privim creştinismul în ziua de azi în orice alt fel.

Nu este prea greu să vedem cum s-a petrecut aceasta.

Însă s-a petrecut atât de demult încât ACUM e considerat firesc, ca parte din revelaţia originală, şi de aceea e considerat neîndoielnic.

Haideţi să ne uităm rapid la istoria iudaismului şi creştinismului pentru a vedea cum acest Iisus însângerat şi suferind s-a născut laolaltă cu vinovăţia care s-a trezit în noi contemplând acest lucru.

Totul începe chiar la începuturile Scripturilor iudeo-creştine, până la grădina Edenului, când primii părinţi Adam şi Eva au fost puşi într-o stare paradisiacă de către Dumnezeu.

În Cartea Genezei, primii noştrii părinţi, bărbatul şi femeia, Adam şi Eva, sunt figuraţi ca fiind într-o stare de beatitudine absolută.

Ei sunt aparent nemuritori, nu resimt durerea, nu au boli sau maladii şi totul este exact aşa cum trebuie să fie. Cu toate acestea, a existat o interdicţie. Li s-a dat o poruncă de către Dumnezeu să nu mănânce fructul unui anumit copac. Copacul cunoaşterii binelui şi răului.

Vă puteţi imagina că în loc să interzică investigarea cunoaşterii binelui şi răului, Dumnezeu ar fi dorit ca creaturile sale să avanseze în înţelepciune, cunoaştere şi înţelegere.

Şi aici începem pentru prima oară să găsim anumite indicii despre ce gen de Dumnezeu stă în spatele tradiţiei Genezei.

Bineînţeles că fructul oprit este o tentaţie aproape inevitabilă.

Iar inevitabilul s-a produs.

Adam şi Eva chiar au mâncat fructul.

Şarpele se presupune că ar fi tentat-o pe Eva iar Eva l-a tentat pe Adam.

Dar cine l-a făcut pe şarpe este evident principala întrebare în acest caz.

După relatarea din Cartea Genezei, primii noştri părinţi au fost alungaţi din acea stare de beatitudine după ce au păcătuit. ACUM erau vulnerabili la boli, îmbătrânire, maladii.

Li s-a dat o viaţă foarte scurtă, numai pentru că au căutat cunoaşterea a ceea ce este bun şi ce este rău.

Se temea oare această fiinţă - care era atât de geloasă pe acest lucru - pentru propria lui poziţie? Ce gen de Dumnezeu şi-ar pedepsi propriile creaturi pentru că au încercat să evolueze şi să se dezvolte în acord cu facultăţile cu care au fost înzestraţi de către El însuşi.

Aceasta chiar este o imagine stranie a lui Dumnezeu, însă acesta este un subiect viitor.

ACUM haideţi să ne concentrăm pe o chestiune anume în acest întreg tablou.

Evreii au simţit că trebuia să se revanşeze faţă de Dumnezeu pentru acest păcat primordial din Grădina Edenului.

Astfel, în ritualurile lor religioase, ei au un festival în fiecare an numit Ziua Pocăinţei.

Ziua Pocăinţei este acea zi în care ei îşi reamintesc acel păcat primordial despre care ni se spune în Geneză. Îşi mărturisesc nevrednicia în faţa lui Dumnezeu şi îşi recunosc păcatul.

Dar ce este păcatul?

Dacă privim în Noul Testament, păcatul este redat prin cuvântul grecesc hemartia, care înseamnă să nu nimereşti ţinta, un termen împrumutat din disciplina trasului cu arcul.

Însă "păcat" nu este un termen care semnifică această vină teribilă şi alungarea.

Pur şi simplu ai ratat ţinta.

Trebuie să-ţi reglezi ţinta pentru a te apropia mai mult de centru data viitoare când încerci.

Aceasta era adevărata semnificaţie a păcatului, în inima tradiţiei Vechiului Testament şi în chiar centrul Noului Testament.

Dar fireşte că a devenit extrem de deformat când păcatul a fost greşit interpretat ca proferarea unei insulte la adresa Domnului, care fireşte că se simte foarte nesigur pentru că a fost insultat de ceva ce au făcut propriile Lui creaturi.

De fapt, imaginea lui Dumnezeu în ceea ce creştinii numesc Vechiul Testament este extrem de interesantă.

Acestea sunt dovezi pentru care nu trebuie să mergeţi într-o peşteră prăfuită din Egipt pentru a le găsi, sau în vreun alt sit arheologic din altă parte.

Se găseşte în fiecare sertar de lângă patul din fiecare cameră de hotel şi motel din ţară.

Iar Dumnezeu care ne priveşte ameninţător din paginile Vechiului Testament este capricios, răzbunător, nesigur, suferă de psihoză şi nevroză.

Dovezile sunt acolo. Deschideţi cartea, citiţi dumneavoastră înşivă!

Nimeni nu poate să nege aceste calităţi pe care le-am exprimat. Se găsesc acolo.

Aşa că acesta este tipul de Dumnezeu pe care evreii doreau să-l înduplece pe timpul festivalului anual de Yam Kippur.

Şi datorită credinţei lor că fiecare om a fost corupt de păcatul primilor noştrii părinţi, nici o fiinţă Umană nu poate spera să compenseze în faţa lui Dumnezeu teribilă ofensă a lui Adam şi Eva precum şi tot ceea ce s-a petrecut de atunci încoace.

Aşa că au decis să selecteze două animale perfecte pentru a le ţine locul, pentru că aceste animale nu erau mânjite de păcatele rasei umane. Animalele care sunt selectate pentru Yam Kippur au fost în primul rând o capră, perfectă, fără nici o pată sau cusur, iar celălalt animal era un miel perfect.

Atunci când ceremoniile Yam Kippur se desfăşurau la templu, oamenii îşi mărturiseau nevrednicia în faţa lui Dumnezeu precum şi păcătoşenia lor absolută. Îşi cereau scuze pentru ofensele şi insultele pe care I le aduseseră Lui Dumnezeu, iar apoi capra era încărcată cu un bagaj simbolic care reprezenta păcatele oamenilor. Apoi capra era alungată în sălbăticia Iudeei, simbolizând preluarea păcatului oamenilor.

Al doilea ritual din festivalul Yam Kippur era sacrificarea mielului fără de pată pe altarul din templu. Aceasta este pentru a potoli mânia răzbunătoare a lui Dumnezeu împotriva umanităţii.

Ce fel de Dumnezeu - ne întrebăm noi - are nevoie de sacrificiul unei vieţi şi trebuie să fie potolit pentru a nu lua viaţa omului, prin oferirea unui animal nevinovat?

Capra şi mielul sunt cele două simboluri ale festivalului Yam Kippur.

 

Amintiţi-vă că urmărim să înţelegem modul cum Iisus şi creştinismul au devenit atât de identificaţi cu vina şi suferinţa. ACUM aveţi ocazia să înţelegeţi de ce.

Puneţi-vă în postura apostolilor lui Christos. Au petrecut 3 ani cu El. L-au văzut mergând pe apă. L-au văzut multiplicând pâinile şi peştii deasupra lacului Galileei şi hrănind 5000 de oameni. L-au văzut vindecând bolnavii cu o atingere, l-au văzut înviind morţii. L-au auzit predicând un mesaj al eliberării şi libertăţii care a zdruncinat din temelii versiunile învechite şi condiţionate de timp ale Dumnezeului ştiut de ei.

Ce puteau să facă din acest om?

Cum puteau să vorbească despre El, cum puteau să-i spună povestea şi să prezinte exact cine era El. Unde erau imaginile, unde era cadrul pe care să-l poată umple cu aceste imagini?

Apoi a venit ideea genială: "Iisus este mielul chintesenţial şi capra chintesenţială a lui Yam Kippur."

El este acela care ACUM face inutilă repetarea acestui ceremonial în fiecare an, el este cel care ne ia povara păcatelor pe umerii săi.

Chintesenţial, odată şi pentru totdeauna.

Este gata, s-a terminat.

El este cel care este sacrificat pe altarul crucii pentru a satisface setea de răzbunare a lui Dumnezeu precum şi datoria noastră către Satana, întru care sălăşluieşte rasa omenească.

Din nou trebuie să ne întrebăm: ce fel de Dumnezeu ar cere sau ar permite aceasta?

Mulţi oameni dau vina pe Împăratul Constantin pentru faptul că creştinismul a luat o turnură greşită la Conciliul de la Nicea, în anul 325. Însă eu vă asigur că răul fusese deja făcut cu trei secole înainte ca împăratul Constantin să fi suflat prima oară.

Răul a fost făcut pe vremea propriilor apostoli ai lui Iisus, pentru că unii dintre ei au încercat să strivească gloria a ceea ce era El cu adevărat în acele cadre strâmte, în acele tipare limitate de a fi mielul şi capra chintesenţială de la Yam Kippur.

Şi în acel moment, foarte timpuriu, a început Iisus să fie văzut ca mântuitor şi salvator care a venit să medieze şi să intervină între răzbunarea lui Dumnezeu şi noi, pentru a ajuta rasa Umană care avea nevoie de salvare.

Vinovăţia şi iertarea păcatelor sunt combustibilul motoarelor religiei.

Bineînţeles că problema a crescut în amploare odată cu trecerea anilor, astfel că în ziua de azi este dificil să ne gândim la Iisus, sau chiar la întreg creştinismul ca la un tot, fără să ne gândim la Mântuitorul cel suferind şi fără să ne gândim la vâna noastră ca rasă care trebuie să fie constant domolită în ochii lui Dumnezeu.

Aceasta este inima majorităţii religiilor din ziua de astăzi.

Este ceea ce mişcă motoarele religiilor, dar cu siguranţă că nu este deloc ceea ce adevăratul Iisus a fost şi este.

De aceea spun că cea mai mare pagubă a tuturor pagubelor pe care mentalitatea universului hamburger ne-o generează astăzi este modul în care Îl înţelegem pe Iisus, Christosul.

A fost una dintre cele mai magnifice fiinţe care a păşit pe acest Pământ, însă ceea ce este şi mai semnificativ este faptul că a adus un mesaj sublim pentru propria noastră evoluţie.

Dar acest lucru s-a pierdut în distorsiunile de care El şi mesajul Lui nu au fost niciodată scutiţi de-a lungul secolelor.

Fiecare îl vede pe Iisus prin proprii lui ochi.

...page...

Fiecare îl interpretează pe Iisus în lumina propriilor lor probleme.

Iisus a fost cea mai mare victimă.

Însă adevăratul mesaj al lui Iisus este la fel de relevant şi eliberator pentru noi astăzi că dintotdeauna.

Cu toate acestea, ceea ce obţinem noi ACUM este o caricatură cenzurată, micşorată şi minimizată a ceea ce a fost El cu adevărat.

Bisericile Occidentului au privit întotdeauna porţiunea centrală a lucrării lui Iisus ca fiind aceea de a ne salva de Dumnezeu sau de Satana şi de a suferi o pedeapsă dură în acest proces pentru că făcea aceasta.

Bisericile Orientului sunt mult mai aproape de adevăr pentru că au privit întotdeauna lucrarea lui Iisus ca aducând un proces de divinizare a noastră, adică în a genera transformarea noastră din simple fiinţe umane în Divin.

Aceasta este mult mai aproape de adevăr.

Am ţinut acest lung discurs pentru a încerca să confer cât de cât o semnificaţie oprobiului la care a fost supus Nikolai Notovici şi pergamentele sale, precum şi oamenii care credeau în el: ridiculizarea, tentativele de suprimare...

Câţi oameni din ziua de astăzi au auzit efectiv despre existenţa acestor pergamente care au văzut lumina tiparului cu doar 100 de ani în urmă şi au fost larg răspândite în regiunile vorbitoare de limbă franceză şi engleză.

Cum de au dispărut total de pe firmament, astfel încât numai câţiva indivizi bizari au auzit despre ele astăzi?

De unde vine marea înşelătorie?

Cea mai interesantă întrebare despre Iisus, odată ce ţi se deschid ochii este să întrebi cum a devenit Christos?

Pentru că el nu a fost paraşutat, pe deplin format şi pregătit ca fiinţă divină în această lume, de către Dumnezeu, după cum au proclamat în mod constant majoritatea bisericilor.

Răspunsurile relativ la modul cum a devenit  Iisus - Christosul ar fi foarte revelatoare şi evident extraordinar de importante pentru noi pe parcursul propriei noastre călătorii spirituale.

Aşa că, cu această întrebare în minte, să ne întoarcem la informaţia oferită de pergamentele lui Notovici, precum şi alte surse care dezvăluie o cunoaştere mult mai mare decât cea oferită în elementele de bază din Noul Testament.

 

Iisus în India şi Tibet.

 

În pergamentele lui Notovici, Iisus era cunoscut cu numele de Issa, care este exact numele sub care este cunoscut astăzi Iisus în limba irlandeză modernă.

Limba irlandeză provine din zona indo-europeană.

Relatarea din pergamentele lui Notovici ne spune despre modul cum Iisus tocmai îşi sărbătorise Bar Mitzvah, şi acesta este momentul în care familiilor evreieşti le place să aleagă o viitoare soţie pentru fiul lor.

Conform pergamentelor, Iisus nu a dorit aceasta în acel moment.

Aşa că i-a lăsat pe părinţi acasă şi s-a alăturat unei caravane de negustori care mergea către tărâmurile legendare ale Orientului de unde veniseră aceste legendare poveşti ale marilor maeştrii care puteau genera fenomene remarcabile şi trăi un număr inimaginabil de ani.

În călătoria sa se pare că a călătorit spre nord prin oraşul Damasc din ziua de azi (în Siria), prin Irak, prin Baghdad (atunci Opis) apoi prin Ecbatana, ACUM numit Hamadan, apoi Rhagae ACUM numit Teheran, capitala Iranului, apoi prin Persia de Nord, aşa cum era numită în acele vremuri.

De acolo a călătorit de-a lungul legendarului drum al mătăsii din oraşul persan Rhagae (Teheran), apoi prin vechiul oraş Bactra (numit Bakh astăzi) care era capitala unui imperiu antic.

Din Bactra a călătorit spre sud la Kabul în Afghanistan, din nefericire în zilele noaste foarte bine cunoscut tuturor datorită CNN-ului şi de acolo prin trecătoarea Kaivar, spre sud înspre Taxala, oraşul de piatră, capitala Punjabul-ui, acolo unde Apostolul Toma, cu 20 de ani mai târziu a rămas pentru un timp la regele Gundapharis în anul 47, pe vremea când Appolonius din Tiana era de asemenea la curtea acestuia.

Iisus a călătorit în zona Rawalpindi şi s-a îndreptat către India.

A traversat tărâmul celor 5 râuri, Punjabul, până când a ajuns în tărâmul Sind-ului, în ziua de azi

Pakistanul de Sud-Est, la gura râului Indus, unde s-a stabilit pe lângă oamenii cunoscuţi ca arieni.

El a fost primit cu căldură.

După ce a petrecut o perioadă de timp acolo, a devenit foarte faimos în rândul tuturor localilor.

În ciuda rugăminţilor lor de a rămâne cu ei, el nu găsise ceea ce dorea să descopere, aşa că a plecat traversând întreaga Indie, către oraşul Juggernaut, ACUM Puri, în provincia Orisa.

Acolo a fost primit cu căldură de preoţii brahmani albi.

Iisus a studiat textele secrete ale hinduşilor, Vedele.

Acolo, pergamentele ne spun că a învăţat să citească şi să înţeleagă Vedele, textele sacre ale hinduşilor, care au fost compilate între anii 500 şi 1100 î. Hr.

Vedele, în principal Upanishadele şi Bhagavad Gita nu erau destinate unei lecturi facile.

La început, ele se compuneau din 1000 de imnuri care serveau familiilor preoţeşti, urmate de Veda incantaţiilor cu notaţii muzicale, probabil cea mai veche muzică a lumii pentru cântecele sacre.

Acestea au fost urmate de lucrări de proză, adăugate pentru a explica ceremoniile.

Bineînţeles că de-a lungul secolelor Vedele deveniseră atât de complicate încât numai specialiştii antrenaţi le puteau înţelege.

Ne putem doar imagina cât de departe erau acestea de ceea ce căuta Iisus şi pentru care plecase de acasă şi suportase o călătorie atât de lungă.

Bineînţeles că în acele vremuri India era divizată în mod rigid de către sistemul castelor.

La vârf erau brahmanii sau preoţii.

Brahmanii l-au învăţat pe Iisus teoria vindecării prin rugăciune şi cum să scoată spiritele pentru a vindeca oamenii de nebunie.

El era foarte iubit de toţi cei care îl întâlneau, conform pergamentelor lui Notovici, iar în total a petrecut 6 ani în acele oraşe sacre cu numele de Juggernaut and Rajagriha, la aproximativ 400 mile nord-vest de Calcutta din ziua de azi,precum şi în oraşul sacru Benares, ACUM cunoscut sub numele de Varanasi.

În acea vreme, India era - după cum am spus - foarte rigid divizată de sistemul castelor.

La vârf erau preoţii, brahmanii, apoi veneau războinicii, apoi negustorii şi apoi cel mai jos erau shudra, servitorii, care erau destinaţi să servească toată viaţa ca sclavi celor 3 clase superioare.

Această cea mai de jos castă nu avea permisiunea să audă Vedele sau să le contemple.

Casta negustorilor avea voie să le audă numai în zile de sărbătoare.

Însă Iisus a încălcat aceste reguli predând scripturile hinduse chiar şi celor mai de jos clase sociale, în orice moment şi loc.

El a condamnat foarte puternic brahmanii şi războinicii pentru că îi privau pe cei din clasele inferioare de drepturile lor ca fiinţe umane.

Dumnezeu Tatăl, spunea El, nu face nici un fel de diferenţe între copii Săi. Toţi Îi sunt dragi în mod egal. Şi aceasta li se explică tuturor noilor veniţi de către Ramtha, de Anul Nou pe Broadway şi New York, când a spus că "puterea este înlăuntrul vostru".

Iisus chiar a pus paie pe foc când a început să nege originea divină a Vedelor şi a negat de asemenea că Parabrahman s-ar fi încarnat în Visnu, Siva şi alţi zei.

Hinduşii şi-au umplut templele cu lucruri abominabile - spunea El - adorând o mulţime de creaturi, animale, pietre şi metale, în timp ce subjugă fiinţa Umană."

El a spus că era o ticăloşie să-i umileşti pe cei care lucrau cu sudoarea tâmplelor pentru a-i permite "unui trândav să stea la masa lui somptuoasă".

El spunea că războinicii şi preoţii trebuie să devină muncitori, iar muncitorii vor sălăşlui întru Cel Etern.

Puternic încurajaţi de aceasta, clasele inferioare, negustorii şi muncitorii l-au întrebat pe Iisus cum ar trebui să se roage.

Iar El a spus: "Nu-i veneraţi pe idoli, pentru că ei nu vă pot auzi.

Nu ascultaţi Vedele pentru că adevărul lor este contrafăcut.

Nu vă umiliţi aproapele, ajutaţi-i pe cei sărmani, susţineţi-i pe cei slabi şi nu râvniţi sau faceţi rele".

Acelaşi mesaj avea să-l proclame răsunător cu câţiva ani mai târziu în Tara Sfântă.

Plănuiesc să-L omoare.

Datorită tuturor acestor învăţături subversive, care îi corupeau pe oameni, preoţii albi şi războinicii au decis să-l omoare.

Aceasta s-a petrecut în oraşul Juggernaut. Însă El a fost avertizat în legătură cu complotul lor şi noaptea s-a refugiat în munţi.

A călătorit la Rajagriha, ACUM Rajir, şi în final a ajuns la Kapilavastu, la aproximativ 800 de mile distanţă, locul de naştere al lui Gautama, cel mai faimos dintre Buddha-şi.

Aici a învăţat el limbă străveche Păli, care fusese limba lui Buddha Gautama şi s-a dedicat studiului sutra-elor, care sunt numite calea Adevărului sau Drumul Adevărului.

Aceste texte înregistrau conversaţii ale lui Buddha pe când preda.

Erau scrise pe frunze de palmier iar frunzele erau adunate în trei coşuri împletite.

Primul coş era numit Sutta Pitaka, coşul discursului şi era atribuit lui Buddha însuşi.

După aceasta, Iisus a purces către nord, după şederea la Kapilavastu, şi a trecut pe versantul vestic al muntelui Everest, prin Nepal şi Tibet, oprindu-se în capitala acestuia, Lhasa, acolo unde a fost construit palatul lui Dalai Lama în sec al 17-lea.

A petrecut alţi 6 ani cu maeştri din acele regiuni muntoase, şi acolo îmi imaginez că a găsit lucruri mult mai pe placul lui.

În cel de-al 26-lea an, Iisus a plecat spre vest şi s-a îndreptat către casă.

...page...

Pe oriunde a călătorit, istoria s-a repetat.

A predicat împotriva idolatriei, a ţinut partea celor oprimaţi şi săraci şi în final a reuşit să-i supere pe toţi liderii religioşi înrădăcinaţi care existau atunci, în special în Persia.

Preoţii lui Zoroastru le interziceau oamenilor să-l asculte.

L-au arestat pe Iisus şi l-au adus în faţa Marelui Preot Zoroastrian, care l-a interogat.

Lucrurile s-au amplificat atât de mult încât preoţii lui Zoroastru l-au exilat în sălbăticiune, lângă sălaşul bestiilor sălbatice, sperând că va fi mâncat de ele, însă a scăpat teafăr.

În final, a ajuns în ţara lui natală la vârsta de 29 de ani.

Fusese plecat de atât de multă vreme încât nimeni nu l-a recunoscut sau a ştiut cine este.

Preoţii şi bătrânii evrei au fost umpluţi de admiraţie pentru învăţăturile lui şi l-au întrebat dacă era adevărat că încercase să instige oamenii împotriva autorităţilor, după cum A spus: "am fost profund îndurerat când am văzut cum fraţii şi surorile mele îl uitaseră pe adevăratul Dumnezeu. Am încercat să restabilesc legea lui Moise în inimile oamenilor, pentru că sunt ignoranţi cu privire la adevărata ei semnificaţie. Legile au fost pervertite."

O mare parte din ceea ce citim în pergamentele despre Issa ale lui Nikolai Notovici se conformează cu ceea ce ştim din Noul Testament despre viaţa lui Iisus pe timpul cât a fost în Ţara Sfântă.

Însă există câteva diferenţe majore.

Toate cele 4 evanghelii ale Noului Testament dau vina pe evrei pentru moartea lui Iisus, însă pergamentele dau vină foarte clar numai pe guvernatorul roman Pilat din Pont.

De fapt, pergamentele dau credit autorităţilor evreieşti care s-au străduit să-l salveze pe Iisus.

De asemenea, Ioan Botezătorul nu este menţionat deloc în pergamentele lui Notovici.

O altă învăţătură majoră care este foarte străină mesajului celor 4 evanghelii din Noul Testament şi care este foarte necesară astăzi, este frumosul imn de preamărire a femeilor pe care Iisus l-a rostit când unul dintre spionii lui Pilat, trimis să-l supravegheze, a împins cu brutalitate o femeie bătrână din calea să, astfel încât să se poată apropia mai mult de Maestru şi să nu rateze nici o incitare la răzvrătire pe care ar fi putut-o rosti El.

Iisus a spus:
"Cine nu îşi respectă Mama, cea mai sacră fiinţă după Dumnezeul său este nedemn de numele de fiu.
Respectaţi femeia căci ea este Mama universului şi întreg adevărul creaţiei divine se află într-însa.
Ea este temeiul a tot ce este bun şi frumos, după cum tot ea este germenele vieţii şi a morţii.
Ea îţi dă naştere în chinuri, prin sudoarea tâmplei te creşte, şi până la moartea ei îi generezi cele mai grave nelinişti.
Binecuvânteaz-o şi venereaz-o căci este singura ta prietenă adevărată, singurul tău sprijin pe Pământ.
Şi în acelaşi fel să vă iubiţi soţiile şi să le respectaţi, căci ele vor fi mame mâine, şi fiecare dintre ele va fi mai încolo strămoaşa rasei sale.
Sprijiniţi-le pe femei căci iubirea unei femei îl înnobilează pe bărbat, îi înmoaie inimă împietrită, îmblânzeşte brută din el şi îl face un mieluşel.
Soţia şi mamă sunt comorile nepreţuite care sunt dăruite vouă de către Dumnezeu.
Protejaţi-vă soţia astfel încât ea să vă poată proteja pe voi şi întreaga familie.
Tot ceea ce faceţi pentru soţia sau Mama voastră sau pentru o văduvă aţi făcut pentru Dumnezeul vostru."

Un număr de erudiţi evrei au dezbătut faptul că evangheliile Noului Testament au fost de fapt documente blânde sau occidentale, în termenii orientării şi formulării lor.

Cu excepţia evangheliei Sfântului Marcu, ele au fost scrise după căderea Ierusalimului, în anul 70.

Aşa că, în ceea ce priveşte intenţiile şi scopurile, naţiunea evreiască nu mai era o forţă cu care să te lupţi.

Roma era cea care trebuia supravegheată.

Majoritatea învăţaţilor cred că evangheliile au fost formulate cu acest scop în vedere, să ajute la răspândirea învăţăturilor lui Iisus la greci şi la românii din partea vestică a imperiului.

S-a sugerat că evangheliile au schimbat în mod subtil vina pentru moartea lui Iisus şi nu au mai atribuit-o romanilor, ci evreilor, astfel încât să nu supere puterile existente sau pe noii oameni cărora le predicau.

Suntem cu toţii foarte conştienţi de blestemul anti-semitismului care a răvăşit Europa timp de 1500 de ani.

A fost extins către ostilitatea creştinismului faţă de iudaism, pentru că l-au învinuit pentru răstignirea lui Christos.

Toate acestea au survenit datorită locului unde a fost aşezată vina pentru moartea lui Iisus.

Cât de multă suferinţă, cât de multă nedreptate s-ar fi evitat de-a lungul secolelor dacă aceste învăţături conţinute în aceste pergamente ale lui Issa s-ar fi propovăduit în loc de tradiţia creştină binecunoscută a Noului Testament.

Dacă aceste pergamente ale vieţii lui Iisus în India nu ar fi existat niciodată, încă ar trebui să punem întrebări penetrante despre o posibilă similaritate cu învăţăturile budiste datorită caracterului învăţăturilor lui Iisus însuşi.

Nimeni nu poate nega că Dumnezeul Vechiului Testament este dur şi răzbunător, însă Dumnezeul propovăduit de Iisus este de un cu totul alt fel faţă de Dumnezeul tradiţiei iudaice, în care Iisus însuşi s-a născut.

Aşa că, v-a trecut vreodată prin cap să întrebaţi: De unde a venit acest nou mesaj pe care l-a predicat?

Nu a fost paraşutat direct din cer cu el, de către Dumnezeu, după cum ar susţine partizanii mentalităţii universului hamburger.

Există o explicare mult mai evidentă şi mai puţin exotică la care am să mă refer în curând, însă pentru moment să analizăm puţin cea de-al doilea mare spaţiu vid din istoria vieţii lui Iisus, adică timpul petrecut în Egipt, deoarece practicile şi practicile pe care le-a învăţat acolo ne vor oferi o pătrundere extraordinară în ceea ce priveşte adevărata semnificaţie a învăţăturilor sale.

 

Filmul Cum a devenit Iisus un Christos