Aceasta ne va ajuta să înţelegem repercusiunile enorme ale acestor informaţii ale lui Notovici asupra lumii creştine convenţionale. După cum poate vă amintiţi din acel prim DVD din această serie, am născocit o imagine umoristică asupra situaţiei de ACUM 10 ani, pentru a descrie modul în care fiinţa Umană obişnuită se raportează la Dumnezeu precum şi relaţia noastră cu El.

Bineînţeles, întotdeauna un "El". Imaginea pe care am născocit-o am numit-o "Universul hamburger". Ea se naşte din predilecţia noastră în a-L identifica pe Dumnezeu ca locuind acolo sus în Ceruri. Aşa că, atunci când ne rugăm la Dumnezeu, ne uităm în sus în mod instinctiv. oamenii din Australia se uită în direcţia opusă.

Ajungem să avem această imagine că locuinţa Domnului din ceruri este deasupra noastră, pământul e la mijloc, iar lumea subterană a iadului, purgatoriului şi pragului iadului este dedesubt.

De ce presupunem că Dumnezeu este ca o fiinţă Umană?

Suntem îndreptăţiţi să ne amuzăm pe seama modului rudimentar în care ne gândim la Dumnezeu, la scopul nostru în această viaţă precum şi la ce să ne aşteptăm după moarte.

Suntem şi mai îndreptăţiţi să râdem de modul sentimental în care ne imaginăm Raiul ca fiind la etajul ultim al "universului hamburger."

Şi trebuie mai ales să râdem la noţiunea bizară a unui iad al torturii eterne constând din pustiuri îngheţate sau lacuri de foc arzător, despre care ni se cere în mod inexplicabil să le acceptăm ca fiind create de un Dumnezeu a cărui natură este iubirea infinită.

Cum presupunem noi în mod inconştient că este Dumnezeu? Inconştient, trebuie accentuat acest cuvânt.

Dacă elefanţii s-ar gândi la Dumnezeu, probabil că s-ar gândi la El ca la un elefant.

Furnicile, s-ar gândi la Dumnezeu ca la o insectă.

Aşa că nu ar trebui să fim foarte surprinşi că fiinţele umane procedează la fel, şi încearcă să-l imagineze pe Dumnezeu ca pe persoană, ca pe o fiinţă Umană.

El, evident în mod corespunzător mărit şi curăţat de evidentele limitări umane, dar cu toate acestea rămâne o fiinţă Umană.

Aşa ne gândim noi la Dumnezeu, iar aceasta nu este ceea ce Dumnezeu ESTE.

De fapt, în anumite tradiţii religioase din ziua de astăzi, Dumnezeu este imaginat că o personă foarte neplăcută care are nevoie mereu să fie înduplecat prin obedienţe şi adorare, şi din câte putem spune noi, El a fost aşa de când avem noi informaţii despre El.

Cu siguranţă că Dumnezeu nu este o fiinţă Umană mărită, şi nici nu trebuie să complicăm problema spunându-i lui Dumnezeu "Ea" mai degrabă decât "El" său "Acesta", pentru că toate aceste categorii, masculin, feminin şi neutru aparţin acelor planuri de existenţă pe care le locuim noi şi pe care Dumnezeu, după cum Îl concepem noi, NU le locuieşte.

Acestea sunt idei din Universul hamburger.

În limitele gândurilor, cuvintelor şi ideilor noastre sărăcăcioase, Dumnezeu este cu mult mai exact privit ca un VERB, mai degrabă decât ca SUBSTANTIV, mai mult ca o energie OMNIPREZENTĂ PUTERNICĂ, PERSONALĂ şi CONŞTIENTĂ, decât mai degrabă un stăpân de temut făcut după chipul sultanilor şi domnitorilor din Orientul apropiat antic, care stă pe un tron deasupra norilor, judecându-ne.

Nu acele imagini ale universului hamburger pe care le găsim amuzante sunt cele care fac rău, ci mai degrabă concepţiile greşite ale universului hamburger cu privire la multe ale realităţi fundamentale despre care nici măcar nu suntem conştienţi că le avem.

Aceste presupuneri inconştiente sunt cele fatale, care ne vor ruina speranţele de evoluţie spirituală.

Aceasta am dorit să demonstrez în primul DVD al acestei serii.

ACUM nu mai puţin de 400 de ani, majoritatea lumii occidentale a ajuns oarecum cu silă să accepte că această planetă Pământ nu era în centrul geografic al tot ceea ce există.

Evident că de atunci încoace am suferit postşocuri repetate, sub forma conştientizării faptului că lucrurile sunt mult mai serioase decât credeam.

Departe de a fi în centrul tuturor lucrurilor, am realizat că acest sistem Solar nu se află în centrul a nimic în special.

De fapt, suntem chiar către periferia galaxiei calea Lactee, care este ea însăşi o galaxie foarte îndepărtată, la marginea Universului.

Nu trăim chiar în cartierul de mâna întâia!

Aceasta nu ne dă absolut nici o bază pentru concepţia exaltată despre noi înşine, pe care ne-o asumăm fără îndoială. Însă în ciuda tuturor acestor post şocuri pe care le-am suferit, aroganţa noastră persistă. Încă ne agăţăm de ideea că suntem în centrul a tot ce există într-o altă manieră sau formă.

Modul în care Iisus este înţeles de către religia convenţională în mod normal este în chiar inima acestei probleme.

Pentru că încercă să ne umflăm unicitatea ca rasă, argumentând că chiar dacă locuim în mahalaua universului, cu toate acestea trebuie că suntem foarte speciali şi unici, pentru că Dumnezeu L-a trimis pe unicul Său fiu de la ultimul etaj al universului hamburger să ne salveze.

Ce idee extraordinară!

Oare nu am avut noi întotdeauna nevoie să credem că suntem unica rasă de fiinţe inteligente care există în întreaga vastitate a universului vizibil, aşa după cum îl putem noi vedea prin telescopul Hubble?

Este oare posibil ca noi să ne dăm seama profunzimea aroganţei necesare pentru a gândi astfel? Iată-ne în mahalaua Căii Lactee, o galaxie aflată la marginea universului.

Şi ne-am convins cu mare succes că suntem singurii oameni pe care i-a putut face Dumnezeu vreodată şi în plus că suntem unicii beneficiari ai atenţiei nedivizate a lui Dumnezeu de când a fost creată rasă Umană pentru prima oară.

Bineînţeles că toate acestea au culminat cu faptul că Dumnezeu l-a trimis pe unicul Său fiu de la ultimul etaj al universului hamburger să ne salveze. De la ce să ne salveze?

Am studiat cu atenţie toate aceste lucruri, cu mare atenţie.

Şi pot concluziona doar că primul lucru de care avem nevoie să fim protejaţi şi salvaţi este exact acel Dumnezeu sălbatic al universului hamburger.

Iar dacă acel Dumnezeu sălbatic nu ar fi acolo, mă îndoiesc că am mai avea nevoie de salvare.

Adică, ce se poate spune despre această viziune asupra lucrurilor?

Nu se poate spune nimic.

Încă mai credem că suntem în centrul a tot ceea ce există.

Aşa că avem această incredibilă aroganţă despre nevoia de a crede cât de centrali suntem în proiectul lui Dumnezeu. Şi trebuie doar să le sugeraţi oamenilor, doar să le sugeraţi că ar putea fi cea mai mică posibilitate de viaţă inteligentă în altă parte, chiar şi numai a sugera acest lucru, vom descoperi cât de mult îi deranjează.

Bineînţeles că imediat după aceea vine ridiculizarea, persecuţia şi batjocură.