Semnificația spirituală a echinocțiului de primăvară, de Belsebuub (Mark Pritchard) și Angela Pritchard

 
În creștinism, echinocțiul de primăvară e perioada patimilor, a răstignirii și învierii lui Iisus. În mod similar, în Egiptul antic este momentul învierii zeului egiptean antic Osiris; și învierea zeului mayaș al porumbului, Hun Hunaphu. Sfinxul din Giza, Egipt, simbol al învierii, privește exact în direcția din care răsare Soarele la echinocțiul de primăvară. Templul Angkor Wat, din Cambodgia, se aliniază cu echinocțiul de primăvară și ilustrează scena „agitării oceanului lăptos” – lupta dintre forțele Luminii și ale întunericului. În Mexic, la templul din Chichen Itza, șarpele cu pene, Quetzalcoatl, urcă la echinocțiul de primăvară cele nouă trepte ale piramidei.În lumea întreagă, echinocțiul de primăvară este un moment de mare confruntare între forțele întunericului și ale Luminii, în moartea și învierea zeităților centrale din învățăturile sacre din toată lumea. El simbolizează lucrurile prin care trece un inițiat în cadrul unui stadiu decisiv și important al realizării de Sine, în care lupta întunericului cu lumina creează opoziția necesară pentru atingerea nemuririi. Acest lucru e simbolizat de jumătatea întunecată a anului, de o parte a Soarelui echinocțiului de primăvară, și de jumătatea luminoasă a anului, de cealaltă parte a lui.

SEMNIFICAȚIA MAI PROFUNDĂ A CICLULUI SOARELUI

Echinocțiul de primăvară e momentul din rotația anuală a Pământului în jurul Soarelui, în care ziua este egală cu noaptea, ca durată, înainte ca zilele să înceapă în sfârșit  să crească, după domnia întunericului din timpul iernii, iar viața ia naștere din moarte.

călătoria vizibilă a Soarelui pe parcursul anului semnifică o călătorie universală, ce a fost înțeleasă și întreprinsă de-a lungului timpului, de oameni din întreaga lume – călătoria iluminării. De aceea, viața lui Iisus, Osiris, Tammuz, Adonis, Attis, Hun Hunaphu, Dionysus și mulți alții se coordonează cu ciclul Soarelui. Fiecare dintre aceste divinități revelează procesul atingerii iluminării în evenimentele din viața lor, așa cum cosmosul o revelează în fiecare an, prin drumul Soarelui, și de aceea aceste divinități au în comun atât de multe similitudini. Creația e plină de aceste adevăruri ale scopului mai profund al vieții. Tot din această cauză locurile sacre și învățăturile străvechi au integrat mișcările Soarelui și stelelor – simboluri ale naturii – și principiile sacre din matematică, în templele și textele lor.La fel ca Soarele, la echinocțiul de toamnă, inițiatul trebuie să coboare în lumea subterană pentru a-și înfrunta propriul întuneric lăuntric și a-l birui. La solstițiul de iarnă, Fiul (Christosul/Soarele) se naște în ființa Inițiatului. La echinocțiul de primăvară, Fiul este trădat, moare și e înviat, pentru a dobândi viața veșnică. Iar la solstițiul de vară, când lumina atinge apogeul, Fiul se înalță și se întoarce în sursa divină.

CHRISTOSUL SOARE

​În roata anului, Soarele este Christos, Fiul, forța spirituală universală ce fuzionează cu omul, făcând lucrarea spirituală, odată ce acesta a atins un nivel spiritual avansat. Christosul nu e există doar în creștinism – Iisus a ilustrat lucrarea lui Christos în viața sa, la fel cum au făcut Osiris, Krishna, Mithra și Tammuz, cu mii de ani mai devreme, și Quetzalcoatle și Hun Hunaphu, cu foarte mult timp înainte.

Un punct central al vieții lor a fost trădarea, moartea și învierea lor, care a avut loc sau a fost asociată cu momentul echinocțiului de primăvară. Prin viața lor, ei au ilustrat procesul prin care trece un inițiat pentru a dobândi ceea ce a fost numit mântuire, viață veșnică, iluminare, realizare de Sine, nemurire, imortalitate, trezire, eliberare etc., proces prin care oameni din zilele noastre continuă să treacă în vederea dobândirii acestora.

LUPTA CEA MARE DINTRE LUMINĂ ȘI Întuneric, DIN AGITAȚIA OCEANULUI LĂPTOS 

​Echinocțiul de primăvară se află pe punctul de echilibru, pe care totul pivotează în mișcarea sa, în Univers, în ciclurile anotimpurilor și în ființa noastră. De o parte a echinocțiului este jumătatea de întuneric a anului, iar de cealaltă parte jumătatea de lumină, reprezentând astfel lupta dintre forțele întunericului (moarte și descompunere) și ale Luminii (naștere și viață). Această antiteză e cea care imprimă mișcarea tuturor ciclurilor din Univers și care se găsește de asemenea în munca spirituală de trezire. De aceea, Iisus, Osiris, Quetzalcoatl etc. au acceptat marea lor confruntare cu întunericul, pentru a dobândi lumina la echinocțiul de primăvară. ​

​

Acest principiu universal este ilustrat la templul Angkor Wat din Cambodgia, care se aliniază cu echinocțiul de primăvară. El înfățișează străvechea învățătură sacră hindusă din epopeea Mahabharata despre agitarea oceanului lăptos, într-o reprezentare la scară uriașă pe zidurile templului și în planul complexului templului, care încorporează Soarele și stelele, ca replici celeste ale poveștii.

Povestea agitării oceanului lăptos, așa cum este explicată mai jos, dezvăluie principiile fundamentale ce stau la baza ciclurilor Soarelui pe parcursul anotimpurilor, a ciclului Pământului prin ceea ce se numește precesiunea echinocțiilor, a învârtirii roții vieții, a ciclurilor omenirii, numite yuga, și a procesului spiritual interior, numit înviere.

Agitarea oceanului lăptos

page:1/3