Loading...
 
Cum a devenit Iisus un Christos Isus
menu-extra

Cum a devenit Iisus un Christos

Iisus în Egipt.link


Pentru moment, haideţi să privim un alt mare spaţiu vid în istoria vieţii lui Iisus: viaţa lui în Egipt. Egiptul ieşise demult din era măreţiei sale pe când trăia Iisus, dar era încă un loc extrem de interesant, din punct de vedere ezoteric, mistic, spiritual.

De-a lungul Nilului, a existat o serie de mari temple care era fiecare dedicat unei opere pe care noi în timpurile moderne le-am fi numit cele 7 sigilii, sau cele 7 chakre după filozofia New Age. Această muncă a constat în rezolvarea chestiunilor legate de fiecare sigiliu într-o manieră progresivă.

Sigiliul de bază, cel mai de jos, care se găseşte în zona genitală se ocupă cu chestiuni legate de procreare, al doilea sigiliu localizat în zona din mijlocul abdomenului, se ocupă cu chestiuni legate de victimizare, durere, suferinţă, "dacă nu mi-ar fi făcut aceasta" etc.

Al treilea sigiliu este în zona plexului Solar, este sigiliul puterii sigiliul tiranilor atunci când se abuzează de el. Bineînţeles că victimele au nevoie de tirani şi tiranii au nevoie de victime, aşa că aceste două temperamente au o relaţie simbiotică "frumoasă".

Aşa că, reîntorcându-ne către templele din Egipt, al doilea templu este cel mai uşor de descris într-un timp scurt. De fapt, acesta era un templu dublu: exista un sanctuar al unui zeu-crocodil, foarte sacru pentru Egipt, Sobek, simbolul eului inferior, care se afla chiar lângă un alt sanctuar al zeului Horus, care era simbolul eului superior.

Aşa că aceste două temple reprezintă eurile inferior şi respectiv superior. Iar atunci când iniţiaţii pe această cale, şi amintiţi-vă că erau întotdeauna foarte puţini, după ce fuseseră pe deplin instruiţi, antrenaţi şi testaţi, erau aduşi la această iniţiere fiind legaţi la ochi.

Erau aduşi în piscina templului zeului Sobek, zeul crocodil. Apoi li se spunea să-şi dea jos legăturile de la ochi şi să sară în apă. Bineînţeles că nu trebuie să surprindă pe nimeni că în piscină se găseau crocodili, doar este vorba de interiorul templului unui zeu-crocodil.

Iar aceasta era exact scena care îi primea pe noii iniţiaţi când îşi luau legăturile de la ochi. oamenii care se angrenau în disciplină cu jumătate de inimă, în ciuda antrenamentului, oamenii care nu ar fi beneficiat de învăţătura şi experienţa lor probabil că ar fi sărit înăuntru în mod ezitant. Trebuia să sară pentru că dacă nu o făceau ar fi fost excluşi din aventura marii opere în templele de pe Nil şi nu ar mai fi fost niciodată invitaţi din nou în acea viaţă. Aşa că, era ACUM ori niciodată.

Aşa că, chiar dacă erau înfricoşaţi să vadă crocodilii în apă şi chiar dacă şi-ar fi putut uita învăţăturile, cu toate acestea săreau, chiar şi cu jumătate de inimă. Aşa că, săreau, rămâneau la suprafaţă şi încercau să împroaşte cu apă în jur pentru a-i goni pe crocodili.

Aceasta cu siguranţă că nu era o mişcare menită să-ţi asigure cariera într-o piscină cu crocodili. Aşa că majoritatea acestor iniţiaţi piereau din când în când. Era un sistem minunat, curat, fără hârţogărie ulterioară... Însă cei care săreau cu toată inima înăuntru şi înotau până la fundul piscinei descopereau că exista un tunel lung de 4 metri la fund, care era în obscuritate totală. Însă dacă aveau încredere şi mergeau în acea obscuritate prin acest tunel din piscină, ei descopereau că acesta ducea către o altă piscină, iar atunci când ajungeau la suprafaţă în piscina adiacentă, care se găsea în templul lui Horus de alături, descopereau că piscina nu avea crocodili, şi că învingând fricile de auto-conservare în piscina lui Sobek, ajunseseră în piscina eului superior şi ar fi trecut testul.

Erau eligibili să purceadă mai departe la următoarea etapă a călătoriei lor. Realizarea unei tranziţii de la frici, conştient şi inconştient. Deci, ce anume simboliza această iniţiere? Simboliza tranziţia de la acele frici inconştiente care ne ţin în aşa mare pericol, care ne menţin într-o stare de imbecilitate din punct de vedere spiritual şi care nu ne permit să realizăm progrese, toate aceste temple erau în diferite feluri legate de opera de a depăşi acele lucruri care ne menţin blocaţi.

Aceasta a fost întotdeauna Marea călătorie. Uneori calea spirituală a rătăcit aproape de calea Marii Opere, alteori calea spirituală a rătăcit departe de ea, după cum a făcut-o creştinismul în ziua de azi. Însă esenţa preoţiei în învăţăturile lui Iisus era în mod exact aliniată la calea Marii Opere.

Oricum, haideţi să privim puţin în avans la al 6-lea templu care se află la Marea Piramidă din Gizeh şi este centrat pe camera cunoscută de noi ACUM sub numele de Camera Regelui şi care este de fapt templul zeiţei Nut, zeiţa pământului.

Centrul ritualurilor ceremoniale de acolo se focaliza pe marele sarcofag din piatră, care este localizat în acel templu al zeiţei Nut. Iniţiaţii se antrenau pentru libertate faţă de cele mai mari frici care ne blochează, care frânează evoluţia spirituală. Şi, cea mai mare dintre aceste frici, conform anticilor şi şcolilor misterului de după ei, cea mai mare frică era frica morţii.

Orice altă frică - spuneau ei - este înrădăcinată în acea frică. Aşa că, dacă reuşim să eliminăm frica de moarte, toate celelalte frici vor dispărea şi cel mai mare blocaj în calea progresului spiritual este eliminat. Aşa că la Gizeh - şi amintiţi-vă că iniţierea nu se realiza mereu în interiorul marii piramide - însă la Gizeh iniţierea consta din confruntarea cu moartea într-o manieră simbolică. Iniţiatul era adus fiind legat la ochi şi depus în sarcofag. El sau ea nu aveau nici cea mai vagă idee de ce anume urma să se petreacă, şi cel mai probabil nici măcar nu ştiau anterior că există un sarcofag.

Candidaţii erau plasaţi în sarcofag în linişte iar marele capac de piatră era plasat deasupra. Bineînţeles că iniţiaţii nu ştiau dacă urmau să rămână acolo o oră, o lună, un an sau dacă era pentru totdeauna. Nu ştiau dacă există ventilaţie în sarcofag, ceea ce exista. Majoritatea oamenilor care treceau prin acea probă îşi pierdeau raţiunea datorită unei claustrofobii acute, în ciuda tuturor învăţăturilor şi instrucţiunilor. De obicei era bine în prima parte, dar apoi începeau să se întrebe dacă pot să iasă.

Şi odată ce începeau să-şi ridice mâinile pentru a vedea dacă pot să stabilească cât de departe sunt pereţii acestei mici camere şi să vadă dacă pot să ridice capacul, atunci chiar că se pierdeau cu firea. Dar dacă erau capabili să învingă toate acele instincte de autoconservare, victimizare, dacă reuşeau să-şi păstreze mintea întreagă timp de trei zile şi trei nopţi - aceasta era perioada necesară - în timp ce sufletul mergea în călătoria sa şi avea propriile teste, după acea perioadă de trei zile şi trei nopţi, care ar trebui să ne fie foarte familiară din relatările despre învierea lui Iisus, atunci la sfârşitul perioadei aveau să fie transformaţi.

Pentru că, în reţelele neuronale ale creierului, în toate circumvoluţiunile şi circuitele chimice care ne conduc corpul fizic, scurgerea acelei perioade de timp ar fi modificat circuitele iar baza fizică a fricii ar fi total exorcizată din ei, atunci fiind pregătiţi pentru un salt foarte semnificativ pe calea Marii Opere. Aşa că s-au calificat pentru avansare către templul celui de-al şaptelea sigiliu care era la Heliopolis. Iar la Heliopolis ei aveau în vedere o etapă avansată a ceea ce se petrecuse la Gizeh.

Marea credinţă a preoţilor din Heliopolis era aceea că puteai, dacă erai suficient de avansat, să-ţi ridici propriul corp din morţi, dându-i viaţă prin puterea spiritului tău. Rezervaseră în Sfânta Sfintelor din Heliopolis un piedestal lângă partea stângă a sanctuarului. Acel piedestal este astăzi îngropat sub un strat gros de praf, cam de 15 cm grosime, şi este total necunoscut, însă eu personal l-am văzut.

Era rezervat pentru prima fiinţă care ar fi dovedit credinţa celor din Heliopolis că îţi puteai învia propriul corp din morţi prin puterea spiritului tău. Am sesizat cu interes că Evanghelia Vărsătorului a lui Iisus Christosul ne spune că Iisus a mers la Heliopolis după misiunea sa în Ţara Sfântă şi a fost onorat de preoţii de acolo. Mă întreb dacă până ACUM nu au început să vă sune nişte clopoţei prin minte?

Nu-i aşa că începem să avem o înţelegere foarte diferită, poate chiar primele indicii ale unei înţelegeri foarte diferite Amintiţi-vă că el primise această învăţătură în Egipt în primii săi ani.

Alte surse afirmă că el a fost la Heliopolis în drumul său de întoarcere din India, înainte de a-şi începe misiunea în Ţara Sfântă. Presupun că era un gen de şcoală finală.

A plecat în Israel cu această credinţă ferm înrădăcinată şi anume că testul suprem al evoluţiei umane şi al desăvârşirii era acela de a fi adus atât de mult puterea spiritului în viaţa ta încât acesta putea funcţiona independent de corp. Acest lucru a fost arătat tuturor oamenilor lumii: faptul că marea frică primordială, moartea, nu reprezenta nimic în realitate.

Şi după cum spun şi Geneza şi Sfântul Pavel în Epistola către Romani "moartea nu a fost niciodată intenţionată să fie un lucru natural". Însă aceasta începe să ne ofere o imagine foarte diferită asupra menirii lui Iisus în Ţara Sfântă în cei trei ani ai activităţii lui acolo.

Ştiţi, nu s-a petrecut pur şi simplu că s-a certat cu autorităţile vremii de atunci şi că aceasta l-a adus la moarte, şi cumva Dumnezeu l-a înviat pentru că Iisus nu merita să moară. Nu aceasta este situaţia de fapt.

Aceasta este o modalitate de a privi realitatea care este specifică universului hamburger. Iisus a venit în Ţara Sfântă cu un ideal extraordinar de puternic în minte.

El era pe calea unei iniţieri dintre cele mai sublime. Niciodată nu s-a pus problema să fie un mântuitor suferind şi să moară pentru păcatele noastre. El avea de gând ceva mult mai mare, atât pentru el cât şi pentru noi. Şi bineînţeles, după cum a spus întotdeauna Iisus, Orice pot face eu, şi voi puteţi face de asemenea!

Vă puteţi imagina potenţialele fiecăruia dintre noi dacă moartea şi boala şi toate fricile care sunt înrădăcinate în frica de moarte nu ar mai avea nici un fel de validitate în viaţa noastră? Ce transformare ar aduce aceasta lumii şi ideilor sale limitate!

Aşa că începem să avem o bănuială provenind din toţi acei ani ascunşi ai lui Iisus, relativ la faptul că au existat cu mult mai multe lucruri pe care le-a făcut şi le-a spus, le-a predat celorlalţi şi le-a experimentat Iisus decât ne permit să credem versiunile populare "curăţate" ale activităţii şi învăţăturii lui, aşa cum sunt propovăduite de către religii. S-au petrecut cu mult mai multe!

Se propovăduiau cu mult mai multe lucruri de forţă, se realiza o promisiune cu mult mai mare pentru noi toţi în ziua de astăzi. Haideţi să considerăm câteva simboluri pe care el le-a preluat din Egipt. Unele dintre cele mai uimitoare elemente erau asociate cu activitatea lui Iisus în Ţara Sfântă. Haideţi să considerăm botezul, prima Taină a Bisericii Creştine, ceea ce şi este.

Însă aceasta este o ceremonie foarte antică. Ea are o vechime de mii şi mii de ani în ceţurile antichităţii şi este bazată pe credinţa că apa era substanţa primordială din care au provenit toate celelalte. Presupun că din punct de vedere ştiinţific în ziua de astăzi trebuie să recunoaştem că aceasta nu este departe de adevăr. Aşa că, în această ceremonie, după instruire şi pregătire, eraţi adus la o piscină cu apă şi eraţi scufundat în apă.

Ce simboliza acest lucru? Simboliza, în termenii noştri moderni, că erai reciclat, că mergeai înapoi în substanţa primordială, apa, din care ai ieşit prima dată şi apoi erai ridicat, şi urma să fi ridicat către un nivel al vieţii cu totul nou. Aceasta rezidă la rădăcina credinţei creştinilor Branigan.

O cu totul altă formă de viaţă este simbolizată în acest ritual. Haideţi să considerăm un alt element creştin major şi să întrebăm de unde a provenit: masa sacră a Eucharistiei, ultima cină pe care Iisus a avut-o cu discipolii săi în camera superioară, în noaptea dinainte de a fi arestat. Această ceremonie de asemenea are o vechime de mii şi mii de ani până la şcolile marilor mistere. Elementele care sunt compun eucharistul simbolizează cele mai profunde elemente ale naturii umane precum şi potenţialele ei pentru noi toţi. În şcolile antice, elementele acelei mese erau foarte sacre. Vinul simboliza Spiritul care provenea direct de la Creator.

Pâinea simboliza corpul încarnării fizice, iar apa care era adăugată vinului simboliza sufletul care era cel ce înregistra experienţele încarnării. Iată că ne-am întors din nou la vechiul nostru prieten fizica CUANTICĂ. Ştim din fizica cuantică că tot ceea ce acceptăm şi credem cu adevărat, profund şi în adâncime, precum şi lucrurile pe care ne focalizăm, ştim că acestea vor fi atrase magnetic în viaţa noastră, în mod infailibil.

Eucharistia sau această masă sacră formată din pâine, vin şi apă reprezenta ceremonia profundă menită să unifice acest spirit, acest suflet şi acest corp şi de a-l transmuta exact aşa cum Iisus ne-a învăţat. Toate cele 7 Taine sunt de fapt profund rituri de iniţiere aşa cum erau ele realizate la început. Sunt ele oare făcute astfel vreodată în ziua de azi? Din nefericire, aproape niciodată.

Pentru că atenţia este cel mai probabil focalizată mult prea mult pe golirea parcării de maşini aparţinând primei congregaţii înainte ca următoarea congregaţie să vină la următorul serviciu religios. Riturile secrete şi simbolurile folosite de Iisus au fost luate din Școlile Egiptene ale Misterelor.

Nu puteţi să faceţi aceste rituri cu puterea pe care o aveau ele într-o astfel de mediu în ziua de astăzi, dar este suficient să ştim că se petreceau cu mult mai multe lucruri în acele ceremonii şi ritualuri din vremea lui Iisus decât poate ne-am aştepta. Şi dacă ele nu sunt atât de puternice astăzi precum erau atunci, este pentru că a trebuit să le strivim în tipare care nu li se potrivesc. Haideţi să luăm un alt exemplu, CRUCEA însăşi. Crucea a devenit ACUM identificată cu creştinismul.

Este chiar simbolul lui Iisus însuşi în ziua de astăzi. Dar fireşte că crucea este cu mult mai veche decât creştinismul. Ea făcea parte din tradiţia şcolilor misterelor. Ce simboliza ea la acel moment? Simboliza armonia verticalei şi a orizontalei, a transcendentului cu imanentul, a tărâmurilor de dincolo cu cele de aici şi ACUM, Simbolul crucifixului din tradiţia creştinismului - amintiţi-vă că crucifixul nu este crucea - crucifixul reaminteşte patimile şi moartea lui Iisus. Sub nici o formă nu era în centrul a ceea ce era El cu adevărat. Aşa că, de ce am ajuns să venerăm acest simbol al unei morţi în agonie?

Venerarea crucifixului este acelaşi lucru ca şi cum noi astăzi am venera un scaun electric ca simbol al execuţiei, punându-i reprezentarea pe altarele noastre, sau agăţând-o în lanţuri la gâtul nostru.

Împăratul Justinian al doilea a fost cel care a decretat în anul 692 că crucifixul ar trebui să înlocuiască crucea simplă, care era de fapt o reprezentare mult mai exactă a credinţei antice care provenea de la Iisus şi cu mult dinainte. De fapt, crucea este unul dintre simbolurile religioase cele mai antice şi universale, cu mult înaintea creştinismului, comună şi larg răspândită. În rămăşiţele arheologice de pe cuprinsul Orientului Apropiat antic până în India şi în întreaga lume, arheologii au dezgropat reprezentări ale crucii în tot felul de culturi.

Ce simboliza ea în acele culturi antice? Cu siguranţă că nu simboliza o execuţie, o crucificare, pentru că în majoritatea acelor culturi nu exista un astfel de lucru ca să fie simbolizat. Ea simboliza armonizarea verticalei cu orizontala. Armonizarea dintre planurile de dincolo de acest plan material şi acest plan fizic de aici. Ea semnifica transcendentul şi imanentul, cu alte cuvinte îi semnifica pe Dumnezeu bărbatul şi Dumnezeu femeia realizaţi în această încarnare Umană.

Ea indica momentul când în întreaga fiinţă vie se instala plenar o stare de totală armonie. Deci, în formele sale antice, crucea era un simbol al spiritului încarnat în materie. Ea reprezintă o cheie a modului cum funcţionează întregul Univers. Ne bălăcim în materie, însă suntem înrădăcinaţi în tărâmuri cu mult dincolo de acesta. Nu este de mirare că în matematică crucea a devenit simbolul adunării, sau atunci când este plasată la un anumit unghi, a devenit simbolul înmulţirii sau al mişcării progresive către înainte. În păgânism şi în creştinismul timpuriu, crucea simboliza întotdeauna viaţa, niciodată moartea, motiv pentru care creştinismul timpuriu a folosit-o ca simbol. O cruce, uneori cu un miel plasat în faţa crucii, dar niciodată un crucifix, adică o cruce cu corpul lui Iisus răstignit. Un lucru pe care lumea îl poate observa este acela că prima reprezentare a unui zeu crucificat a fost aceea a lui Orfeu în secolul III Î. Hr.

Din păcate, pentru o mare parte a populaţiei globului din ziua de astăzi simbolul religios central este o persoană străpunsă în agonie, pe acel instrument al torturii. Nu e de mirare că un astfel de sistem va alimenta credinţa că suferinţa este inevitabilă sau chiar de dorit şi benefică. Şi, oroarea ororilor, că ar putea să fie, într-o manieră deformată, considerată ca făcând pe plac Domnului, astfel permiţându-ne să devenim atât de indiferenţi la suferinţa din rândul maselor umanităţii. O cruce goală simbolizează coborârea spiritului în carne şi sărbătoreşte evoluţia acelei forme de viaţă către locul de unde a provenit. Prin contrast, crucifixul nu face altceva decât să idealizeze suferinţa şi moartea.

O atitudine care în ultimă instanţă - şi lucrul acesta trebuie spus - NU ţine de Dumnezeu. Nimic nu reprezintă mai greşit învăţăturile lui Iisus decât CRUCIFIXUL. Ar fi greu să găsim un alt simbol care să reprezinte greşit învăţăturile lui Iisus mai mult decât o face crucifixul.

Este un travesti care a devenit ACUM simbolul central al misiunii sale. Găsim uneori în aceste vestigii arheologice reprezentarea unui şarpe crucificat pe crucea simplă, o cruce care are braţe de lungime egală pentru a simboliza armonia. Este de asemeni des întâlnită în imagini ce ţin de tradiţiile hermetică şi esoterică.

Ce simboliza şarpele crucificat? Ei bine, şarpele simbolizează ceea ce astăzi în Occident numim forţa Kundalini, forţa vieţii care circulă prin fiinţa Umană. Ce semnifică crucificarea acestei forţe a vieţii pe crucea armoniei? Este evident că acest lucru indică că ne-am adus forţa vieţii în armonie, am reglat-o, am controlat-o, şi că am făcut aceasta fără reprimare ci prin conştientizare. Ne-am cucerit pe noi înşine.

Oricum, intriga se complică şi mai mult când ne dăm seama de vârsta la care petrecut toate acestea în viaţa lui Iisus. În timpurile străvechi, după cum a predat Ramtha, pubertatea se extindea până la vârsta de 32 de ani. La acea vreme, în special în vremurile străvechi, erai deja căsătorit şi aveai o familie, ţi-ai fi rezolvat toate aspectele vieţii, erai pregătit să mergi mai departe, să mergi mai departe către o ocupaţie mai elevată.

În jurul vârstei de 35 de ani erai pregătit să îţi asumi o operă foarte serioasă, opera evoluţiei umane, atât spiritual cât şi material. Aşa că, crucificarea forţei Kundalini pe cruce la vârsta de 33 de ani v-a eliberat pentru un cu totul alt tip de căutare. ACUM începem să vedem o dimensiune complet diferită a patimilor Sale şi a morţii Sale, mai mult decât au bănuit vreodată creatorii de filme de la Hollywood, în special când avem în vedere momentul precis de timp când s-au petrecut toate acestea.

Este izbitor cât de multe festivaluri majore din toate culturile sunt în jurul zilei exacte în care acest Eveniment s-a petrecut în viaţa lui Iisus. Evident, avem Pesah-ul (Paştele evreiesc) din tradiţia iudaică. Avem de asemenea marele festival al anului Solar iranian, Norouz. Avem Maymuna din lumea arabă, şi bineînţeles după Iisus avem Paştele creştin. De ce sunt toate aceste mari festivaluri grupate exact în jurul acelui moment particular al anului? Ce este această perioadă? Este echinocţiul de primăvară. De ce ar trebui aceasta să fie atât de specială? Evanghelia lui Iuda a fost descoperită la sfârşitul anilor 1970 şi revelată lumii în aprilie 2006, după deteriorări şi restaurări extensive a unui singur text despre care se ştie că a supravieţuit.

Acest document din a doua parte a celui de-al doilea secol confirmă acelaşi mesaj: cu trei zile înainte de Paştele evreiesc Iisus l-a rugat pe Iuda să-l dea pe mâna autorităţilor la un moment foarte precis. A fost planificat în mod deliberat, făcea parte dintr-o mare iniţiere care a fost planificată toată în mod deliberat, până la cel mai mic detaliu. Din momentul echinocţiului de primăvară până în vară la solstiţiu, Soarele străluceşte din ce în ce mai puternic până ajunge la forţa lui maximă.

În vremurile străvechi se credea că este un moment deosebit de benefic, când forţele naturii erau în favoarea oricărei noi acţiuni pe care am fi început-o atunci, orice nou început Şi în special orice ar fi avut de-a face cu un nou nivel al vieţii, care să ajungă la înviere. Ca grădinari, suntem sfătuiţi să plantăm atunci când luna este în creştere, nu în scădere. Anticii ne sfătuiau să începem orice acţiune majoră când Soarele era în creştere, adică din momentul echinocţiului primăverii până la solstiţiul de vară din iunie.

Cele 4 mari festivaluri ale lumii antice, în special în rândul druizilor erau răspândite între solstiţii şi echinocţii. creştinismul a înlocuit toate aceste festivaluri păgâne cu echivalente religioase. Sursele Antice care se aseamănă cu învăţăturile lui Iisus. Aţi putea argumenta că aceste simboluri erau obişnuite în era şi timpul lui Iisus. Dar haideţi să privim puţin mai îndeaproape modul cum El a integrat nu numai simbologia secretă în ritualuri, dar şi învăţăturile şi aforismele pe care şi le-a însuşit pe timpul şederii lui în Egipt şi Asia şi cum le-a integrat şi pe acestea în activitatea lui.

Probabil că cel mai magnific discurs al lui Iisus în care a rezumat întregul lui mesaj, este ceea ce noi numim astăzi "Predica de pe Munte". Era momentul când el a decis să se dedice în mod irevocabil experienţei de la Paşte care a condus la moartea lui. Predica de pe munte este transmisă de Iisus pe acel versant de deal cu iarbă, pe marginea lacului Galileei. Nu are nici măcar o singură idee în ea care să nu fie asemănătoare cu ceea ce se spune în Mishna sau în Talmud (cărţi sacre evreieşti).

Opinia exprimată de Iisus în tradiţia Noului Testament este acceptată unanim de toţi cărturarii biblici fără nici o problemă. Dar ceea ce nu este atât de larg acceptat, sau chiar deloc este cât de mult se află Iisus în centrul şi altor tradiţii decât cea iudaică. Cum ar fi tradiţiile cărţilor hermetice din Egipt: chiar titlul celei de-a 7-a cărţi a lui Hermes este "Predica sacră de pe muntele regenerării".

Putem să luăm în considerare foarte multe lucruri. Lui Francisc de Assisi i se acordă meritul pentru introducerea boului şi a măgarului în reprezentarea leagănului la momentul Crăciunului. V-ar surprinde să ştiţi că în Sfânta Sfintelor din marele templu din Karnak există o reprezentare a unei naşteri într-un grajd, cu îngeri care cântă, păstori, precum şi un bou şi un măgar, toate acestea cu 1700 de ani înainte de naşterea lui Iisus.

Toţi au recunoscut că Iisus dă citate din personajele Vechiului Testament în învăţăturile lui. Cărturarii au recunoscut toate iluziile de acest tip pe care le realizează. Dacă deschideţi o versiune modernă a Noului Testament, veţi vedea la subsolul fiecărei pagini liste de surse din Vechiul Testament din care Iisus citează şi pe care auditoriul zilelor lui le-ar fi recunoscut instantaneu fără nici un efort.

Dar ceea ce nu este recunoscut aproape niciodată este cât de semnificativ asemănătoare sunt învăţăturile lui Iisus cu alte învăţături care sunt complet din afara tradiţiei iudaice, în special tradiţiile orientale. Învăţăturile lui Buddha Gautama şi ale lui Iisus Christos au fost ambele de natură să răstoarne lumea. Ambii au predat un mod de viaţă care i-a transformat pe ei şi care urma de asemenea să aducă o transformare profundă în cei care i-au urmat. Acest mod de viaţă a fost cu mult mai important decât simpla cunoaştere, oricât de importantă ar fi aceasta ca şi bază, fără îndoială. Asemănarea dintre Iisus şi Buddha rezidă în principal în Cale, în acest sistem de comportament pe care amândoi l-au promovat ca fiind esenţial pentru tot.

Această Cale va deschide oamenii către un mod radical diferit de a fi, iar învăţăturile sunt doar orientate către acel mod de a fi, ele nu sunt centrul problemei. Există diferenţe enorme între învăţăturile lui Iisus şi cele ale lui Buddha. Iisus era un partizan înfocat al transformării sociale într-o manieră în care Buddha nu a fost niciodată, în sensul că Iisus a rămas fidel adevăratei tradiţii a profeţilor lui Israel care au fost toţi partizanii unei transformări sociale profunde. Şi cu toate acestea, sistemele de predare ale lui Iisus şi ale lui Buddha arată similarităţi neobişnuite. Este fără îndoială că faptele dau credibilitate viziunii conform căreia Iisus a trăit în India şi Tibet şi a intrat în contact acolo cu învăţăturile budhiste şi hinduse.

În adevăratul sens al cuvântului, acestea sunt întrebări pe care o persoană perceptivă încă le-ar pune în ziua de azi, chiar dacă aceste pergamente descoperite de Nicholas Notovitch, precum şi documente similare despre viaţa lui Iisus în Orientul Îndepărtat nu ar fi existat niciodată sau nu ar fi fost descoperite niciodată. Chiar şi aşa ar trebui să ne punem acele întrebări în ziua de azi datorită caracterului învăţăturilor lui Iisus şi cât de aproape sunt de cele ale lui Buddha.

Legătura lui Iisus cu India ar fi evidentă chiar dacă pergamentele nu ar fi fost găsite niciodată. Evident că nu era în mod normal obiceiul lui Iisus să citeze profeţii evrei după nume, şi nu mai e nevoie să spunem că nu l-a citat nici pe Buddha după nume, de asemenea. Dar chiar dacă Buddha nu este niciodată citat după nume de către Iisus, v-ar surprinde să ştiţi că unele dintre cele mai faimoase parabole ale lui Iisus sunt de asemenea găsite în scrierile lui Buddha, cu aproximativ 550 de ani înainte?

Faimoasa parabolă a semănătorului, găsită în toate cele trei evanghelii sinoptice Matei, Marcu şi Luca ne vorbeşte despre cum un semănător îşi aruncă sămânţa şi cum cade pe mai multe tipuri de soluri, cu rezultate foarte diferite. Buddha o spusese cu 500 de ani înainte.

Parabola comorii din câmp este de asemenea găsită în scrierile lui Buddha, la fel este şi avertismentul că "chiar dacă cerul şi pământul ar pieri, cuvintele lui nu vor pieri niciodată".

Mărturia lui Iisus despre cât de repede vedem paiul din ochiul aproapelui nostru şi nu reuşim să vedem parul din al nostru, care se regăseşte în Sfântul Luca, capitolul 6, se găseşte în învăţătura lui Buddha de asemenea. Acesta spune: "Greşelile altora sunt mai uşor de văzut decât cele proprii" Greşelile altora se văd mai uşor, însă greşelile noastre sunt greu de văzut. Aceasta se găseşte în Udanavarga, secţiunea 27.

Sfatul lui Iisus "Faceţi-le celorlalţi ceea ce vreţi ca ei să vă facă vouă" se găseşte de asemenea în învăţătura lui Buddha. Iisus a spus că oricine va privi o femeie cu poftă, a comis deja adulterul cu ea în inima lui. Buddha a spus: "Nu faceţi adulter, legea este încălcată doar privind soţia altui Om cu poftă în minte". La hinduşi, Domul Krishna spune: "Eu sunt litera A, eu sunt începutul şi sfârşitul", în timp ce în cartea creştină a Apocalipsei Iisus Christos spune "Eu sunt Alpha şi Omega". Atât Krishna cât şi Iisus le spune discipolilor lui că el va sălăşlui în ei şi ei în el. În evanghelia după Luca, Iisus spune "Dacă cineva vă loveşte pe un obraz, oferiţi-l şi pe celălalt." (Luca, capitolul 6) Iisus a spus "Iubiţi-vă duşmanii, faceţi-le bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă abuzează".

Buddha a spus: "ura nu încetează niciodată în această lume urând ci prin iubire". Acesta este un adevăr etern. Învingeţi mânia prin iubire. Învingeţi răul prin bine, învingeţi sărăcia dăruind, învingeţi mincinosul prin adevăr. Iisus a spus: "Aşa cum nu aţi făcut-o celui mai neînsemnat dintre voi, nu mi-aţi făcut-o mie" (Matei 25), în timp ce Buddha spune "dacă nu aveţi grijă unul de celălalt, atunci cine va avea grijă de tine? Cine m-ar îngriji pe mine ar trebui să-i îngrijească pe bolnavi."

imaginea casei prost clădite se regăseşte la ambii. Zădărnicia spălării rituale în scopul purificării se regăseşte la amândoi. Atât Buddha cât şi Iisus au fost acuzaţi de trai luxos pentru că : nu au practicat niciodată o asceză dură, pentru că ei ştiau că ceea ce trebuie disciplinat în fiinţa Umană nu este corpul ci mintea, aşa că nu are nici un sens să pedepseşti corpul. Alte parabole spuse de Iisus provin nu din aforismele lui Buddha ci din tradiţiile hinduse dinaintea lui Iisus, care include afirmaţia lui Iisus "Dacă ai credinţă cât un bob de muştar, vei putea muta munţii din loc." "Mutarea munţilor" este foarte cunoscută marilor şcoli ale misterelor din Egipt. Reminiscenţele nunţii din Canaan, Buddha şi discipolii săi au fost invitaţi la o nuntă, şi în loc ca mâncarea să fie consumată, pe măsură ce era mâncată de oaspeţi, aceasta creştea în cantitate şi a hrănit mulţimea care a apărut în final la acel ospăţ. povestea bănuţului văduvei din Marcu 12 se regăseşte în învăţătura lui Buddha.

De fapt, este replicată atât de similar încât ar fi aproape imposibil să susţinem că cele două poveşti au fost create independent. Iisus vorbea adeseori în mod dezaprobator despre cei care însetau să vadă miracole. La fel a făcut şi Buddha. Odată, pe când Buddha a întâlnit un yoghin care îşi petrecuse 25 de ani de concentrare intensă, încercând să înveţe cum să meargă pe apă, fără să aibă rezultate tangibile, Buddha l-a întrebat de ce şi-a irosit timpul cu un lucru aşa neînsemnat, când tot ce avea nevoie era un bănuţ mic şi barcagiul l-ar fi transportat pe cealaltă parte a râului în barca sa. .,:.

Aşa cum bătrânul sfânt Simion a profeţit naşterea lui Mesia şi l-a ţinut pe Iisus în braţe ca şi copil, aşa şi naşterea lui Buddha este profeţită de bătrânul sfânt Asita. Aşa cum Iisus a fost pierdut în templu şi a fost găsit conversând cu învăţaţii la fel şi Buddha a hoinărit şi s-a pierdut în contemplaţie înainte de a fi regăsit de familia lui. Amândoi au început să predice la vârsta de 30 de ani şi amândoi au avut 12 discipoli.

Amândoi l-au chemat pe primul discipol când acesta era sub un smochin. Amândoi au avut un discipol favorit şi amândoi au fost trădaţi de cineva. trebuie să continui? A. J. Edmonds, spre exemplu, susţine că există 112 paralele între învăţăturile lui Buddha şi textele evangheliilor creştine.

A fost acesta un accident?

Dintr-o altă perspectivă, există similitudini neobişnuite între practicile catolice şi cele budhiste şi hinduse. Rozariul, venerarea relicvelor, practici ascetice, ceremonia botezului ceremonia mărturisirii păcatelor, celibatul preoţilor, etc Toate acestea sunt de origine indiană.

Există o similitudine neobişnuită între practicile catolice fundamentale şi cele ale Budhismului Tibetan. Prologul maiestuos al celei de-a patra evanghelii, ce-a a lui Ioan, începe cu afirmaţia "La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul era cu Dumnezeu, iar cuvântul era Dumnezeu."

Ce spun Vedele? "La început a fost Brahman, cu care era Vak (Cuvântul) iar Cuvântul era Brahman." - un citat direct datând cu câteva secole mai devreme.

Încă mai susţineţi că a fost imposibil ca Iisus să fi trăit în ...link


Rate this page:
Created by admin. Last Modification: Monday January 12, 2015 19:24:21 EET by admin.

Traducere